Am rămas surprinsă să văd EX-ul acolo. Arăta absolut îngrozitor. Avea o burtă rotunjită dizgrațios, gușă proeminentă, era numai piele și os. O căzătură. Nici n-am putut să înțeleg de ce l-au adus acolo, să se holbeze toți la el. Voiau oare să dea un exemplu negativ pentru ceilalți? Dacă asta fusese intenția, reușiseră pe deplin, căci toți se învârteau în jurul lui, își dădeau coate și mormăiau în barbă. A, scuze, acum c-a plecat băiețelul ăla rezemat de piedestal văd că nu e EX, ci T-REX. Sorry.
Clara Marinescu
Tăcerea e, uneori, de noroi. Iei cuvintele și le mototolești neglijent într-un buzunar larg, cel mai adesea descusut, apoi te miri de ce te împiedici când mergi. Și-ți mânjești tălpile, deși iarba pe care calci e proaspătă și verde. Au curs murdare, uite-le pe pereți, pe cer, pe rochia nouă și peste tot pe unde umbli noaptea. Am văzut un film care m-a făcut să plâng și nu am înțeles de ce, a fost cu happy-end, iarba era verde, iubirea la locul ei. Nu, stai liniștită, nu mi-a scris. Decât un TE IUBESC.
Monica Liana Radu
Nu am să-l deschid. Ea l-ar fi citit. Ei i l-ai trimis, dar ea nu mai există, a murit încet cu mult timp în urmă. Nu, n-ai ucis-o tu cu indiferența ta, cu cruzimea ta. Să-ți povestesc, îmi face plăcere. Am sufocat-o suav, cu iubire, și am privit-o cum se scufundă goală într-o mare de pace, care a învăluit-o. A lunecat printre umbre și s-a lepădat de toate terorile. Până când s-a strecurat în mine. Nu știu dacă ea a devenit eu sau eu am cuprins-o. Nu am să-l deschid, nu e pentru mine.
