Când am văzut mesajul lui, la trei ani de la despărțire, am tresărit. Își refăcuse viața, avea un copil cu cealaltă, eu încă îmi oblojeam rănile sufletului cu meditație ghidată, psihoterapie și alte ingrediente. Vrei să te întâlnești cu mine, m-a întrebat, fără să aștepte răspunsul meu a tastat ora și locul. S-a prăbușit tot ce învățasem. Mă aștepta cu un buchet de liliac alb în noiembrie, cu lacrimi că viața nu mai e la fel. Ca să-l ajut, i-am lăsat cartea de vizită a psihoterapeutei mele și am plecat acasă.
Radu Gramatovici
Abia ieșisem din duș, după o zi lungă, când telefonul a vibrat, am citit mesajul te vreau înapoi, am luat ceva pe mine în grabă și am ieșit din casă fără să-mi pese de privirile pe care mi le arunca vecinul cu care am coborât în lift, cum trebuie că arătam nefardată și cu părul vâlvoi, am sărit într-o mașină și m-am oprit din alergat doar când a deschis ușa, m-a luat în brațe și m-a acoperit de sărutări pe gât, pe sâni, pe. Am lăsat mobilul pe masă și mi-am turnat un pahar de vin roșu închis. S-o crezi tu, fraiere.
Răzvan Dițescu
Mă mărit. Fără semn de exclamare, fără explicații. O propoziție ca un diagnostic. Am citit-o de trei ori, să mă asigur că nu scrie mă mint. Am inspirat adânc. Am tastat: Felicitări. Ca un robot programat să fie civilizat. În capul meu, rulau scene alternative: eu alergând prin ploaie, eu întrerupând ceremonia, eu cerând încă o șansă. Răspunsul a venit după o oră: Sper să fii bine. Am închis telefonul și am realizat că sunt. Nu pentru că am uitat, ci pentru că, pentru prima oară, nu mai vreau să opresc nimic.
