Gânduri dintr-o bibliotecă sau Trimiteţi copiii să citească la noi!

Există copii care s-au născut într-o casă cu cărţi, într-o familie în care se citeşte, şi copii veniţi pe lume în case fără cărţi. E important să subliniem "casă în care se citeşte", pentru că există şi cămine în care cărţile nu au decât un rol decorativ: acela de a se asorta cu nuanţa covorului, a gresiei, a jaluzelelor, de a încăpea bine pe nişte rafturi, între un bibelou, o vază şi o ramă strălucitoare. Din păcate, cum ştiţi, fenomenul e din ce în ce mai extins la "casele mari".

Copiii care se împiedică în fiecare zi de cărţile din casă, copiii care îşi văd părinţii citind, intrând în librării, zăbovind în faţa vitrinelor, copiii cu bunici care îi poartă în lumea cărţilor sunt cei mai câştigaţi - ei nu sunt în pericol. Există însă o imensă masă de copii cărora la început, când sunt mici, nu li se citeşte, iar mai târziu - cum altfel? - ei înşişi, de bunăvoie, nu mai citesc. Acesta este "grupul-ţintă", cel care are nevoie de un veritabil tratament cu cărţi. Şi, ca orice tratament, şi acesta presupune o medicaţie şi o schemă. Medicaţia e formată din cărţi - fiecare vârstă cu cărţile ei, nici un an mai devreme, dar, mai ales, nici un an mai târziu. Cartea nu are contraindicaţii şi nu produce efecte adverse. Are, dimpotrivă, întotdeauna, efecte benefice: se formează şi se îmbogăţeşte vocabularul copilului, i se modelează personalitatea, i se dezvoltă imaginaţia, i se stârneşte curiozitatea de a afla tot mai multe din tot mai multe domenii.

Biblioteca noastră (Biblioteca Judeţeană din Deva) a imaginat o metodă ingenioasă şi, după cîte s-a văzut, eficientă de a-i face pe copiii din ambele categorii să citească şi să caute cartea. Împreună cu şcolile generale, am pus la cale un concurs special cu premii, pe care nu ştim dacă l-au mai folosit şi alte biblioteci. Am ales vreo zece poveşti celebre (Aladin şi lampa fermecată, Cei trei purceluşi, Scufiţa Roşie, Harap Alb, Ali Baba şi cei patruzeci de hoţi, Hänsel şi Grätel, Crăiasa zăpezilor, Cenuşăreasa...), iar copiilor-concurenţi le-am cerut să-şi imagineze că ei sunt autorii poveştilor, pe care sunt chemaţi să le rescrie după bunul lor plac. Concursul s-a numit "Dacă aş fi scriitor", iar surprizele au fost mari! Poveştile copiilor au fost o explozie de imaginaţie, fantezia lor a zburdat printre rândurile pe care cu multă plăcere - se vedea limpede - le-au aşternut pe hârtie. În felul acesta, am împuşcat doi iepuri dintr-o dată: pe de o parte, copiii au fost "ademeniţi" să citească sau să recitească poveştile şi, pe de altă parte, au fost îmboldiţi să dea frâu liber unei imaginaţii de o bogăţie uluitoare. Citind poveştile lor, am observat că gustul celor mici pentru textele clasice nu a dispărut: copiii se simţeau în largul lor în lumea zânelor, a feţilor-frumoşi, a balurilor, a prinţeselor cu rochii frumoase, a zmeilor fioroşi, a comorilor ascunse. Fiecare poveste rescrisă de ei a adus ceva nou, ceva ce venea din cotidianul lor, din viaţa pe care o trăiau în familie, cu prietenii, pe stradă, la şcoală, în vacanţă. Nu ne-am mirat deloc observând că cei trei purceluşi aveau telefoane mobile, că Scufiţa Roşie locuia la bloc şi umbla cu liftul, că piticii aveau calculatoare şi făceau curăţenie cu detergenţi, că Harap Alb era un fel de Superman într-o lume SF şi zmeul apărea în maşini teleghidate, că Aladin manevra nişte diode sofisticate, iar "Sesam, deschide-te!" nu era decât un cod PIN vechi de când lumea.

Concursul se ţine în fiecare an - suntem deja la a treia ediţie - şi ştim că trebuie să ne aşteptăm la amendamente extraordinare din realitatea imediată ce vor veni să împăneze poveştile clasice, atât de îndrăgite. Copiii au primit provocarea cu mare entuziasm: au participat clase întregi din ciclul primar, învăţătorii au avut meritul de a-i prinde pe elevii lor în acest joc al scriiturii. În ziua în care s-au anunţat rezultatele, sala bibliotecii a fost plină ochi de copii fericiţi, curioşi, nerăbdători să afle care erau poveştile câştigătoare. Mulţi dintre ei s-au îmbrăcat în costumele eroilor, aşa că am văzut Scufiţe Roşii la braţ cu bunicuţe, Aladini cu iatagane şi şalvari, zâne cu rochii diafane; aşa a apărut pe loc şi ideea unui concurs de măşti. Copiilor li s-a spus că intensitatea aplauzelor lor va hotărî cine urcă pe podium. A fost atunci o explozie de bucurie şi de bătăi din palme. Bibliotecarii au redevenit cu toţii copii - de altfel, o stare de graţie care nu-l părăseşte pe nici un bibliotecar de la o secţie de copii cu adevărat dăruit meseriei.

Am mai născocit şi un concurs intitulat "Trofeul micului cititor". Se desfăşoară deja de peste zece ani. Aici copiii-cititori sunt cei care jurizează şi dau verdicte: aleg cea mai îndrăgită carte dintre noutăţile bibliotecii, îi desemnează pe cel mai bun autor şi pe cel mai bun ilustrator. Au dovedit întotdeauna exigenţă, pricepere, gust, simţ artistic, au fost foarte atenţi la acordarea trofeului. Scriitorii şi ilustratorii răsplătiţi de copiii noştri îşi trec cu plăcere "Trofeul micului cititor" în palmares.

Fie că le numim acţiuni, activităţi, happeninguri, întâmplări, e evident că aceste două "găselniţe" ale Bibliotecii din Deva au reuşit să-i atragă pe copii spre lectură, au reuşit să le inoculeze microbul cititului. Ne-am dat seama în ani că ele le-au creat una dintre cele mai nevinovate şi mai folositoare dependenţe, aceea faţă de carte. Reuşita acestor momente s-a datorat în bună măsură faptului că nu le-am considerat nici o clipă ca pe nişte obligaţii de serviciu, deci nu le-am "bifat" pur şi simplu, ci ne-am prins în jocul copiilor ca şi cum aceştia ar fi fost propriii noştri copii.

Câştigul este cu atât mai mare, cu cât la asemenea evenimente vin foarte mulţi copii din familii în care nu se citeşte, din case în care nu există cărţi, copii ai unor părinţi care nu au obiceiul de a intra în librării. Aşa cum vin şi o mulţime de copii ai căror părinţi, deşi iubesc literatura, nu se pot apropia de librărie de teama preţului cărţii, prea mare pentru ei. Biblioteca oferă cărţile cu drag, cu pricepere, fără să ceară nici un leu: singura condiţie este să i se treacă pragul. Chiar dacă noutăţile IT se revarsă în valuri peste copii din toate direcţiile, chiar dacă tentaţia calculatorului este greu de zăgăzuit, cu siguranţă va mai curge multă apă pe râurile copilăriei până când cărţile de hârtie şi carton, noi sau vechi, cu mirosul lor îmbietor, cu copertele lor frumoase, cu eroii lor pictaţi între file, vor fi date uitării.

Dragostea pentru citit, dacă nu e sădită din familie, se poate "implanta" la şcoală şi la bibliotecă, nu e niciodată timpul pierdut. Între cele două instituţii se ţese o binefăcătoare "conspiraţie": copiii vin la început cu liste de lecturi obligatorii şi, dacă au norocul să dea peste un bibliotecar dăruit, nu vor primi doar cărţile de pe listă, ci li se vor arăta şi altele, li se vor recomanda autori, titluri, vor fi pur şi simplu "vrăjiţi" să revină la bibliotecă. Din experienţa multor bibliotecari de la secţiile de copii ştim că adesea copiii se întorc, ne caută şi devin cititori fideli. Dovadă stau cărţile jerpelite şi "încondeiate" cu impresii la sfârşitul lecturii. Sigur că, încet-încet, mai toţi vor învăţa să păstreze cărţile, să nu le murdărească, dar câte o astfel de "inscripţie de copil" care îşi mărturiseşte încântarea cu un gest spontan e o dovadă negru pe alb că totul nu e încă pierdut.

Din păcate, nu foarte mulţi părinţi pot să dea curs îndemnului CUMPĂRAŢI COPIILOR CĂRŢI!, deşi fac eforturi mari să încropească măcar un ABC al bibliotecii personale. Şansa sigură şi, uneori, salvarea vine însă de la bibliotecile publice, care ar trebui să lanseze către toate familiile apelul SOS: TRIMITEŢI COPIII LA BIBLIOTECĂ!