Mirela avea un ten impecabil, pielea ei catifelată atrăgea irezistibil priviri și mângâieri. Femeile din oraș se întrebau care este secretul, ce creme folosește, de ce evită soarele și preferă tura de noapte. Cunoscătorii spuneau că secretul este o alifie pe bază de colagen, ceva scump, din import. Într-o noapte, Mirela a murit și trupul ei minunat a fost depus la capelă. Colegii de la fabrica de produse lactate au adus coroane și jerbe. A doua zi, lângă cazanul cu lapte proaspăt a apărut: SCĂLDATUL INTERZIS.
Diana Cornea
Și cum stăteam eu, pescuind din lună biscuiți cu ciocolată, apare un moș călare pe-o roată. Se-nvârte de două ori, sperie my brownies, și dispare lăsând în urmă nori de brumărele. Și câteva pene. Gâdi gâdi mă dezechilibrez, cad și cad, mintea mi-e pe rând turcoaz, portocaliu și verde opalescent, încerc să mă agăț disperat de colțuri de stele, dar se face zi și ele par să danseze, and pleoșc. M-adun piece by piece și am un flash in my cap: sunt într-o mare încurcătură de ape, iar sus pe cer scrie
Ana-Maria Butuza
Balta din capătul grădinii e o rană a pământului. Nimeni nu-i știe originea, dar satul tremură la amintirea miresei, fata unei rude îndepărtate, pierdută în mâl în ziua nunții. N-au găsit-o niciodată. Au pus un indicator ruginit: Scăldatul interzis și au lăsat locul pradă tăcerii. Totuși, în noaptea de 23 iulie, liniștea crapă. Un tânguit subțire mă atrage spre malul mocirlos, unde o broască neagră mă privește cu ochi umani. Azi e 23. Simt cum mătasea verde îmi strânge gleznele și mă ademenește.
