În mijlocul pădurii se află un tău, frumos, stăpânit de un Taur. Demult, un tăuraș a căzut robit de o junincă. Frumoasă, nărăvașă. Tăurașul îi dădea târcoale, săptămâni, zi și noapte. Străbăteau pădurea în lung și în lat, hârjonindu-se, ademenindu-se unul pe altul, ea scăpa de fiecare dată. Într-o zi îl așteaptă semeață în mijlocul unei poieni neîncepute. S-au împreunat, la început cu furie, apoi domol, zile în șir. S-a auzit un muget prelung, juninca s-a scufundat în tău. Taurul păzește apa, nimeni să nu o atingă.
Arthur Ianoși
Nică 2.0 a crescut între betoane și parole schimbate lunar, iar Ozana lui are firewall și termeni de navigare. Într-o joi toridă, găsește o baltă adevărată, formată de ploi și ascunsă între două malluri neterminate. Se dezbracă de rușine, de notificări, de update-uri, și intră. Apa îl ține minte, pentru că apa are informații. Îi numără alunițele ca pe niște păcate mici și îi spală din gură gustul de plastic. Când iese, pe piele îi cresc solzi de lumină, iar orașul începe să se teamă că a învățat din nou să înoate.
Vero Anttheia Teodoru
Nu exista școala altfel, dar aveam vacanțe altfel, pe malul gârlei. Uneori stăteam ziua întreagă aruncând frunze în apă și privind cum se îndepărtează cu viteză, ne imaginam că sunt scrisori către cineva care le așteaptă. Căutam prundișuri unde apa era invizibilă. Găseam locul potrivit și băteam din picioare repetând încetișor o mantră: chelea vacii pe-a malacii, gleznele se afundau ușurel în nisipul moale, cine se scufunda cel mai adânc era învingătorul. Nu scria scăldatul interzis decât în mintea părinților.
