După ce o viață întreagă am plâns ozane de lacrimi că poveștile încropite de mine ies fade și anoste ca mâncarea de post, am descoperit cartea de bucate a scrierilor perfect coapte, pătrunse de har și mustind de siropul veșnic nestricăcios al înțelepciunii. AI-ul mi-a schimbat viața literară mai ceva ca viagra. Dimineața încă mi se mai scoală cinstea și onoarea, dar spre prânz, al treilea pahar de whiskey le înmoaie. Tastez un prompt și sunt Borges. Apoi mă bălăcesc fără rușine în apele tulburi ale ficțiunilor.
Nicolae Popescu
Când aveam vreo cinci ani, Viorel, prietenul meu, m-a împins într-o fostă groapă de stins varul. Plină cu apă. Bent, îi spuneam noi la țară. Am ieșit singur de acolo, nu știu cum, Viorel fugise. Cică a fost în joacă, am auzit de multe ori replica asta. De la el și de la părinții lui. Acum privesc prin geam, Viorel e conectat la aparate, a avut un accident teribil. Mă gândesc că dacă m-aș fi înecat atunci nu i-aș mai fi citit pe Dumas, May sau Sorescu. Asta m-ar fi întristat aproape tot atât de rău ca o moarte.
Sonia Ungureanu
Bagă bine la cap. Vezi care-ți place și activezi aruncarea cu privirea. Dacă prinde, plusezi. Faci scufundări în ochii ei, dar cu grijă, să nu te ia valul, dacă te trage la fund, o să-ți îneci amarul în halbere și sticlism. Gore se scărpină în cap, încercând să deslușească ce perora văru' Titi. Îl urmări cum învârte scobitoarea între dinți cu limba și îngăimă încruntat: ce cataclism? Bă, da' prost mai ești, știam io că n-am cu cine. Ia, fă-te că te îneci, să te salvez, vin fetele. Nu pot, e scăldatul interzis aici.
