Balauroaica făcea spume la gură suduindu-i pe ăia mici, că nu pricep de vorbă bună, și se scaldă cu nemiluita în tăul de la marginea pădurii. Nu de Muma Pădurii îi era ei. Se împrietenise cu ea la ora de Pilates joia trecută și acum trăncăneau în fiecare zi, pe whatsapp. Problema cu ăștia micii era că apa aia multă acuma le stinge setea de flăcări scuipate pe nări mai încolo. Da, no. Selecția naturală. Or trăi ei și fără flăcări, că uite și Popovici ăsta ce copil fain e. Bașca mai e și campion.
Cecilia Fofiu
Copii de șantier, trăiam înghesuiți în barăcile termocentralei în construcție. Aflam ușor locuri de joacă. Fundul gropii, excavat pentru turnul de răcire, era bun în lupta dintre cowboy și indieni. Se lăsa cu smiorcăieli, pârâciuni și urecheli acasă. Când ploua făceam scufundări în apa adunată. Într-o noapte au jucat multe lumini afară. Până în zori. Cică umblau după Nelu. A doua zi am mers iar la groapă. Ne-au ținut deoparte. Gură-cască la cifa ce turna ciment. Era și Miliția acolo. Și mama lui Neluțu. Și plângea.
Yuka Brevi
Cum ai ajuns aici?, mă întrebă curios un pește argintiu, cu ochii rotunzi și burtă grasă, plină de icre. Nu ți-a dat mami colăcel?, făcu o glumă de baltă, de care râse doar el și o algă jumătate putrezită. Am vrut să-i povestesc că, fiind scăldatul interzis, voiam să-mi răcoresc numai trei degete și, fără să vreau, am alunecat. Tot ce-a ieșit din gura mea a fost o bulă mare, mare de aer. Apoi m-am mai zbătut de câteva ori și am murit. Alga s-a așezat timidă pe mine, iar peștele a început să mă mănânce.
