Ai face bine să te ridici, copile, să îți ștergi lacrimile și să o iei de la capăt. Ai mai căzut și ieri, și alaltăieri, o să cazi și mâine. Ai să te ridici de fiecare dată. Numără cu mine zilele. Șase, cinci, patru, trei, două, ultima. După ce trece aia, ai să zbori cu aripile întinse, până la capătul lumii și înapoi, ținând amintirea soarelui în palme, în suflet. Am să număr acum singur, de la zece la unu și ai să te trezești ca și cum nu ai fi pățit nimic. Doar vocea mea o vei auzi, uneori, când cazi.
Mihaela Apației
Se așază cu mine în pat de multe nopți. Să îmi fure somnul. Liniștea. Să îmi țină lampa aprinsă ore întregi. Așa am ajuns să ascult tot felul de genuri muzicale. Îmi spun că puteam face mai bine, mai mult. Altele mă judecă. Cele mai multe se chinuie să îmi demonstreze că tot ce vreau eu sunt prostii. Care nu vor duce nicăieri. Mint. Ori poate spun adevărul. Nu mai fac diferența după nopți atât de lungi. Acum ceva timp au dispărut în câteva miligrame. Jumătatea mea de pat e goală. Sau mi s-a părut.
Cecilia Fofiu
Ne-ntâlnim mereu, ba pe aleea dintre școli, ba în oraș. Îndrăgostită ca o curcă, mă lovesc de uși și mă-mpiedic în praguri, încât mama, alertată, îmi recomandă un set de injecții cu calciu. Invitată la ștrand, prețioasă, întârzii. Anume să-l incit. Șmecheră, îl pândesc. Iese din apă. Zeu. Se șterge voinicește, își joacă mușchii, pune căștile și comunică ceva, cuiva rânjind seducător. Sar ca arsă. M-ai strigat?, mă fandosesc eu. Ți se pare, pui, căscam, m-a pălit lenea așteptându-te, minte, cu nonșalanță, măgaru'.
