22.03.2026
Yuka Brevi
Nu l-am luat în serios. Mă prefăceam că mă interesează, îl întrebam ce-i spun acele voci, îl sfătuiam să le întrebe despre misterele lumii. Apoi, când au început să-i răspundă cu claritate, sofisticat, ironic l-am îndemnat să scrie tot, nu cumva să-ncurce informațiile, că soarta omenirii este în joc. Am mers chiar mai departe: l-am pus să-și publice cărțile. I-am ales coperta-n glumă: o ureche mare, lăcuire selectivă. Fără să exagerez, a vândut tot, s-a îmbogățit și, nerecunoscătorul, s-a însurat cu una dintre ele.

Alina Ilie
Din omenirea mută o fată plânge amintiri cu lacrimi de cerneală. Emoții întrupate, așternute pe spațiul infinit. Scripta manent. Oamenii însă nu citeau cuvintele albastre, nu mai citeau nici cărți, nici suflete. O buche precum cerul de august, gata să plângă și el, nimeri pe o inimă desculță și primul glas, după ani, străpunse liniștea asurzitoare. Întâi se auziră voci răgușite, apoi din ce în ce mai puternice. Dornici să se facă auziți, oamenii au început să citească, A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată

Bogdan Sebastian Burjan
Mergea și șoptea. Șoptea și mergea. Uneori doar șoptea. Alteori doar mergea. Întorcea brusc capul. Când înspre stânga când înspre dreapta. Mergea pitit. Pe vârfuri. Cu pași mici și repezi. Se chitea când după câte o mașină când după câte un colț. Apoi parcă țâșnea în viteză. Tot așa. Cu pași mici și repezi. S-a oprit brusc în mijlocul străzii. S-a făcut invizibil. Și-a aranjat părul. Barba. Cravata. Paltonul. Auzea din depărtare umbra cum îl striga. Și se tot îndepărta de el. De la atâta încordare a scăpat un pârț.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2026, grupul are 14.270 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus