22.03.2026
Sanda Vaideș
Îmi amintesc, șopti ea împletind lîna. În blestematul acela de an bisect 1916, cînd primăvara n-a mai venit. Ai fost îngropat de viu la Turtucaia, inima mea, atunci ai surzit. Simțisem asta: mi-a scăpat din mîini Sfînta Scriptură. Venise toamna și copilele noastre n-aveau pantofi să meargă la școală. Da, am amanetat inelul mamei tale cu care m-ai cerut. L-aș fi vîndut, dar încă mai speram. Cu cine vorbești, bunico? Cu bunicu-tău, cu cine să vorbesc. Ne auzim de pe-o Lume pe alta, că așa e între cei ca noi.

Monica Bologa
În lift îmi spune că o să rămân blocată. Când gătesc, că mâncarea nu are gust deloc. Când mă îmbrac, că fusta-i prea scurtă, culorile-s prea tari. Când mă sărută un bărbat, aud că nu sunt suficientă. Dimineața, în oglindă, vocea îmi numără ridurile și îmi mută sânii un etaj mai jos. E noapte. Iau telefonul; vreau să-i scriu că mi-e dor. Piticul din capul meu mă oprește: nu trimite, nu risca, nu spera. Ieși din mintea mea. N-am cum. Locuiesc aici. Scot pistolul din sertar și îl lipesc de tâmplă.

Dorin Vasile
Prin anul trei am suplinit un profesor de muzică la o școală de cartier. Am preluat și corul școlii, despre care directorul avea numai cuvinte de laudă. Însă odată cu plecarea profesorului, dispăruse și disciplina copiilor. Erau obraznici, agitați. Unii mi se păreau chiar afoni. Într-o dimineață cu ninsoare, am întârziat. I-am auzit de departe. Cântau. Cântau așa cum nu-i mai auzisem niciodată. Am urcat scările și m-am oprit în ușă. Profesorul îi conducea cu o mișcare aproape imperceptibilă a mâinii.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2026, grupul are 14.270 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus