Caterina Tudorache
Domnule doctor, nu mai rezist. De mică am probleme de sănătate. Ba otita, ba apendicita, ba un picior, ba suflu greu. Da' rău e cu vocile. Nici salvarea nu mai vine, de câte ori i-am chemat. Cum sun, cum stați doamna Fofilescu să vă transfer la colega mea. Și aia mă transferă iar. Cum adică psihiatrie? Io nu-s nebună. Decât aud voci de copii. Ziua, domnule. E grav? Noaptea e liniște, dar stau ciulită. Nu mai rezist. Îmi e frică să mai deschid geamurile. Doamnă, locuiți cumva lângă o școală sau grădiniță? Da.
Alexandra Buhudini
Poți să plângi în mine, dacă vrei, se gudura o batistă de in la poalele sumese ale ochilor mei. Mă trase de mânecă o piatră. Poți să plângi peste seceta pielii mele, dacă vrei. De păru-mi se agăță un vânturel. Poți să-mi plângi în cuib, de vrei, să stăvilești setea puilor mei. Iară un vânticel de primăvară mă purtă până la poalele Lui Iisus, care făcea poale-n brâu la o margine de țintirim. Poți să plângi cu sare peste iste plăcinte și să le mănânci colo, la crucea de te-așteaptă. Crucea ta arunc-o în ist cuptor.
Ileana Racoviceanu
Îi desenasem în palmă un X mic, roz, pe linia vieții. Cum să nu-și dea seama? Era Alice. De zile întregi ne testam reciproc în limba mărăcinilor și în alte câteva dialecte. Când m-am trezit blocat, am zis că mi se pare. Apoi n-a mai putut să mă privească. Mă ocolea. Tuu, era semnul unei comori, nu toate crucile se pun la cap de mort. Femeie nebună. Le aud vocile, Huck Finn și Tom Sawyer râd iar de mine. Las-o, mă, nu mori din asta. Sigur, deștepților, știți voi mai bine? X-ul ăla era o chestie.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2026, grupul are 14.270 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
