Normal că aud. Că n-am surzit. Sunt asaltat chiar. Lumea e pusă pe taclale. Zici că nimeni nu mai are pe nimeni pe lume cu care să schimbe o vorbă și m-au găsit pe mine singurul ascultător. Unii o iau de la Adam și Eva, alții iau toți oamenii la rând, mulți sunt ancorați în neajunsuri și caută vinovați. Iar eu trebuie să ascult activ, să confirm, să infirm, să reacționez, dar, DAR - să nu întrerup. Așa am dezvoltat un filtru trece-jos, combinat cu un sistem de Ooo, Aaa, Îmm pentru ce trece și bruiaj pentru restul.
Tamina Sălcudeanu
Pe două roți am învățat că pământul primește fără să întrebe. Genunchii au știut asta înaintea mea. Rușinea mi s-a strâns în piept, dar măcar m-a împins spre urcare. În spate, șoaptele mă măsurau neîncetat, cântându-mi eșecul înainte să-l simt. Pedalam cu inima în gât, gonită de frica dezamăgirii, ca și cum oprirea ar fi fost o prăbușire. Aflasem că fiecare respirație era o luptă între frică și curiozitate. Oare aș putea păși linia sosirii cu respirația sfâșiată și șoaptele lor încă lipite de mine?
Adina Drag
Poate c-am cerut să aud ca să-nțeleg, de-asta am acum urechile mari. Domnul din fața mea vrea jumări de la Sergiana. Ce urechi mari are ăla, asta-i pentru mine. Gagica de la intrare vrea IPhone 17. Pro. E 20:26 și lumina încă intră prin pereții de sticlă. De pe un raft se desprind niște păsări imense, colorate, care zboară spre muntele lipit de perete. Mirarea lor mi se sparge de timpan. Unul n-ar vedea râul care curge prin mijlocul acvariului, în care este prinsă lumea toată, cu noi toți în ea.
