Niciodată nu îmi plăcuse ciorba de burtă. O zeamă groasă cu aromă îndoielnică în care pluteau bucăți de șosete flaușate. În acea zi cenușie din Frankfurt însă, restaurantul românesc era o oază de nostalgie a gusturilor neîncercate. Prima lingură curajoasă m-a plonjat într-un paradis al experiențelor neavute. O sete, o îndrăzneală, scorpionii prăjiți din China erau nimic în comparație. O revoluție a papilelor gustative, trezite in conștiința dorului. De casă, de usturoi. Dracula greșea undeva. Nu era de-al nostru.
Cristina Alistar-Gabouty
Când am plecat la facultate nu știam că plec pentru totdeauna. Pe tata l-am mai văzut o dată. Cu greu, am reușit să ne întâlnim în Maroc. Mama rămăsese în Alep. Domnișoara din fața mea îmi recită discursul despre arhitectura sustenabilă și motivațiile personale generate de ChatGPT. O întreb de ce n-a încercat și facultățile din Paris. Nu voiam să fiu departe de părinți. Departe? Două ore. Domnișoara dispare într-un vârtej de praf gros, simt că mă înec, dar reușesc să încercuiesc litera R. Respins.
Ileana Racoviceanu
Paharul lucește verzui. Știam că alcoolul mă dezmorțește, îmi dă chef de dans și câteodată de sex. Fiecare presupunea costuri și eforturi pe care încetasem să le negociez cu oasele. Mintea însă se lăsa convinsă mai greu. Nu, nebuno, ne pregătim să coborâm, pregătește-te. Văd din nou șuvița aia care cade curioasă peste genele ochiului stâng și o rază se odihnește calmă în tablou. Mi-o amintesc, sunt beat, râd ca un idiot. Domnule, s-a făcut frig, să mergem, zice sora. Ne îndreptăm încet spre ușa azilului.
