Acest lucru nu îi împiedică pe locuitorii orașului să-i trateze memoria cu o anumită doză de mândrie. Este însă un sentiment ambiguu - tinerii sunt în general conștienți de ororile pentru care a fost responsabil Stalin, în timp ce vechii comuniști îl consideră încă un mare om de stat.
Relația Georgiei cu Stalin este complicată. Bulevardul principal al orașului și un parc îi poartă numele. La gară, o statuie a lui Stalin veghează asupra uneia dintre sălile de așteptare. O vreme, a avut chiar și o statuie în piața principală, dar a fost data jos în 2010. Dar principala - și controversata - atracție a orașului este fără îndoială, Muzeul Stalin, deschis în 1951 ca muzeu al socialismului și, la patru ani după moartea dictatorului, transformat într-un memorial al acestuia.
Departe de a oferi o prezentare echilibrată, muzeul este fără niciun echivoc, un elogiu adus lui Stalin: o prezentare luxoasă și detaliată a vieții sale, cu accentul pe latura personală și fără nicio mențiune despre atrocitățile comise.
Amplasat într-un adevărat palat, încă de la intrare, muzeul te copleșește cu o atmosferă "comunistă" intensă. Holul este mare și deschis, cu stâlpi de marmură care conduc spre o scară acoperită cu covor roșu și o imensă statuie a lui Stalin la capătul ei. În interior, catifea roșie, candelabre somptuoase și podele cu parchet compun un decor de operă.
Încă de la primii pași, o ghidă fanatică ne-a preluat și a început să ne mitralieze cu informații despre Stalin: copilăria, tinerețea și acțiunile sale revoluționare. Câteva grupuri de turiști se strânseseră cu fervoare în fața teancurilor de decupaje din ziare și fotografii alb-negru, mijind ochii în timp ce încercau să recunoască chipul unui tânăr Iosif Stalin în ultimul rând al unei fotografii școlare decolorate. Era cumva ceva ireal. Priveam la gâturile întinse ale vizitatorilor admirând exponatele montate la intersecția pereților cu tavanul - mult prea sus pentru ca cineva să le poată distinge corect.
În timp ce prima parte a muzeului urmărește parcursul lui Stalin de la un școlar rătăcit la un revoluționar profesionist, a doua se concentrează pe Stalin politicianul. Dacă în prima sală nu există nicio mențiune despre frica predecesorului său (Lenin) privind puterea tot mai mare pe care acesta o acumula, nici în a doua nu este portretizat vreunul dintre evenimentele negative sau violente din viața și domnia lui: laturile întunecate ale colectivizării, înfometarea Ucrainei, Marea Epurare sau strămutarea socială în masă - toate acestea sunt omise. În schimb, exponatele îi arată "eficacitatea" în colectivizarea și industrializarea Uniunii Sovietice și îl prezintă alături de oficialii de partid pe care ulterior îi va epura.
O a treia sală ne duce la o poveste de triumf și mai mare: conducerea lui Stalin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Începând cu invazia germană a Uniunii Sovietice în 1941 - și astfel ocolind dezastruosul pact de neagresiune sovieto-nazist din 1939 - expoziția urmărește lupta eroică a poporului sovietic sub conducerea lui Stalin. Sala este presărată cu postere de propagandă, imagini ale zonelor aflate sub ocupație nazistă și fotografii ale armatei sovietice.
Până aici, totul previzibil. Dar următoarea cameră este cu adevărat ceva special - punctul culminant al muzeului: un altar asemănător unui templu, cu masca mortuară a lui Stalin în centru. Într-un aranjament circular de stâlpi albi, un covor roșu aprins și tavanul boltit la fel de roșu, masca mortuară neagră stă pe o coloană coborâtă parcă în pământ - un altar păgân de un kitsch absolut sublim. Este atât de exagerat încât îți taie respirația.
Restul muzeului prezintă artefacte și obiecte personale. O sală expune câteva dintre numeroasele daruri primite din întreaga lume - de la mobilă artizanală la haine de blană. Ultima sală este dedicată efectelor personale ale lui Stalin: faimoasa uniformă de mareșal din cel de-al Doilea Război Mondial și șapca de serviciu, pipe și tutun, ultimul său pachet de țigări Herzegovina Flor, o valiză de călătorie, câteva picturi, fotografii și scrisori.
Înapoi pe scara principală, magazinul muzeului merită și el o privire neîncrezătoare - în mod ironic, memorialul dedicat fanaticului comunist se încheie - ca oricare alt muzeu - cu un strop de capitalism. Pe lângă câteva căni cu figura zâmbitoare a "Unchiului Joe", pixuri și vederi-suvenir obișnuite, apar și articole mai remarcabile: sticle de vin Saperavi demisec - vinul preferat al lui Stalin, cu portretul său glorios pe etichetă - sau, pentru cei mai "aventuroși", un exemplar din "Poezie de J. Stalin". În georgiană, rusă și engleză.
Afară, lângă clădirea principală, se află modesta casă din lemn în care s-a născut Stalin - mutată aici din altă parte a orașului. Și la câțiva metri distanță, un vagon blindat verde, parte a trenului personal folosit de Stalin din 1941, cu care a călătorit la conferințele de la Ialta și Teheran.
Se pare că la un moment dat au existat niște planuri de "rectificare" a portretizării lui Stalin în acest muzeu. La izbucnirea războiului din Osetia de Sud din 2008, un ministru al culturii a anunțat chiar că muzeul va fi reorganizat în Muzeul Agresiunii Ruse și timp de câțiva ani, la intrare a stat un banner pe care scria: "Acest muzeu este un fals al istoriei!"
Dar în 2017 bannerul a dispărut și de atunci se pare că lucrurile vor rămâne așa cum au fost întotdeauna.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
