Ca urmare a situației politice din ultimele decenii, Myanmar a rămas relativ izolat de lume, o țară în care călătoriseră puțini străini. În 2015, odată cu implementarea unor reforme democratice, țara s-a deschis turismului, iar cei care s-au aventurat în afara traseelor turistice au avut posibilitatea să întâlnească oameni care până de curând n-au avut niciun contact cu lumea exterioară. Într-o națiune oprimată timp de decenii, întinderea de pământ de la Kalaw, la Lacul Inle păstrează încă aparența unui paradis al lumii vechi, în care influențele politice par să nu fi pătruns.
Acesta este Podișul Shan - crestat de dealuri ondulate și văi terasate, cuprinzând plantații aurii și verzi mărginite de dealuri împădurite. Renumit pentru satele sale populate de "hill tribes", locul oferă o nesfârșită serie de urcușuri și coborâșuri, niciunul deosebit de abrupt.
Pământul de aici este incredibil de fertil - pe unele câmpuri se fac chiar trei recolte pe an. Sunt ținuturile triburilor Pa'O, Danu, Palaung și Taung Yo, grupuri etnice care încă practică un mod de viață tradițional, transmis din generație în generație. Fiecare sat numără câteva zeci de familii și fiecare vorbește propriul dialect. Două nopți am petrecut în aceste locuri - una în satul Pa'O Kyauk Su și alta în Htee Thein - o mică mănăstire izolată unde locuiau doar cinci novici și un călugăr.
Peisajul s-a schimbat mereu - ținuturi când aride, când împădurite, pe drumuri și cărări accidentate, prin sate unde copiii alergau spre noi strigând "Mingalabar!" și prin câmpuri de orez unde localnici cu bebeluși legați la spate, lucrau pământul cu mâna și ne zâmbeau când ne vedeau. Nu există drumuri asfaltate și nici electricitate - doar câteva poteci folosite de locuitori, bicicliști și bivoli de apă. Totul este făcut manual din resurse naturale: bambus și lemn. Toate alimentele sunt cultivate local, în grădini și pe câmpuri.
Femeile poartă tunici negre stratificate și turbane spectaculos colorate. Bărbații poartă celebrele saronguri "longyi". Sithu, ghidul nostru, ne-a tradus și ne-a învățat câte ceva despre obiceiurile locale, ca să putem interacționa cu oamenii pe care i-am întâlnit. Peste tot pe unde am trecut, prin sate sau doar simple locuri unde întâlneam oameni, am fost mereu invitați să ne răcorim și să ne tragem sufletul cu un ceai sau altceva de gustat. Nu au cerut niciodată bani și simpla noastră prezență îi bucura și îi făcea să râdă și să glumească cu noi.
În drumurile noastre am traversat satele Puttu, Kone Hla, Lamine, Pok Ke și Nan Au. Am vizitat o școală, am descoperit o ruină a unui templu budist ascuns într-o pădure și ne-am scăldat într-un râu alături de o femeie care își spăla bivolii. Localnicii munceau din greu, dar zâmbeau și ne salutau îndată ce ne vedeau, iar copiii ne priveau curioși și fugeau după noi. Într-un sat am asistat cum toată comunitatea s-a mobilizat să ridice o casă pentru o familie, în altul am văzut niște femei spărgând cu târnăcopul bucăți mari de piatră. În după-amiaza celei de-a doua zile, am remarcat probabil singura "activitate turistică" a întregii călătorii: o femeie în vârstă care țesea manual eșarfe și un fel de sacoșe de purtat pe umeri. Prețurile erau însă ridicol de mici.
Privesc acum aceste imagini și încerc să le pun în contextul mai larg al Myanmarului contemporan. În spatele acestei aparente stabilități se află o istorie recentă complicată - decenii de dictatura militară și izolare politică, o scurtă deschidere democratică și o nouă perioadă de război civil și instabilitate după lovitura de stat militară din februarie 2021. În acest context, oamenii zâmbitori și peisajele liniștite ale ținutului Shan îmi apar acum mai mult decât clasicele cadre exotice de călătorie: mărturii ale unei lumi fragile, unde generozitatea, curiozitatea și bucuria simplă rămân aceleași dincolo de orice transformări politice.
Cele trei zile petrecute în acest trekking au fost punctul culminant al călătoriei mele în Myanmar. A fi alături de acești oameni a însemnat să simt cu adevărat Myanmar-ul. Dealuri line, aer curat, apă pură, alimente cultivate pe câmp, nimic tehnologizat și un autentic spirit comunitar - drumeția dintre Lacul Inle și Kalaw a rămas cea mai recompensatoare experiență a călătoriei mele în Myanmar.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
