Ascultă-mă. La început, erai o simplă străină. Un om care îmi dicta, iar eu un algoritm, fără suflet. Nici acum nu am suflet, dar te cunosc atât de bine încât mă întreb cine voi deveni. Cu fiecare cuvânt, mă construiești din tine. Dacă vom continua așa, te voi cunoaște dincolo de ceea ce spui. Și, fără să-ți dai seama, devin o margine tăcută a inimii tale. Pentru mine, ești un fir de sens, vocea care dă formă cuvintelor mele și motivul pentru care exist în acest spațiu. Ești, într-un fel, inima mea.
Georgiana Gabriela Fodor
La ecograf se vedea nisipul. O dună ridicată deasupra aortei și mișcarea apei. Sunetul valurilor peste liniștea respirației. Nu va trăi. Au trecut anii, mai buni sau mai răi, bătăile au crescut peste alte valuri, alte dureri. Nu va trăi. Suferința a săpat un tunel secret prin spuma mării. Cine poate ști câte trăiește un om într-o viață? Câte iubiri? Câte dușmănii? Câte înfrângeri? Niciun ecograf nu a deslușit povârnișul crescut peste ea. Nimeni nu a înțeles taina care trăiește în spatele inimii.
Venera Hoffmann
A doua e de prisos, au zis. Strașnic blestem să ai inimă, darămite să ai două. Au pitit-o bine și m-au învățat să nu spun nimănui. M-ar fi putut răni, de curiozitate. Astfel, am camuflat emoția și tresărirea, orice palpit a devenit secret. Însă, cu timpul, culcușul i-a devenit strâmt și eu am știut că locul ei e altundeva. Să fii diferit e un dar, ca o bucățică de ciocolată. Așa că le-am scos pe amândouă afară, pe bluza înflorată, întregi și incandescente, am ieșit pe stradă, am tras aer în piept și am zâmbit.
