Lăcrămioara Slădariu
La ședința de terapie, psihologul a cerut să pun mâna pe inimă și să spun cu voce tare că mă iubesc. Am întrebat pe care. A râs, a crezut că glumesc. Am pus mâna pe stânga, bătea pentru fetele mele. Am mutat-o pe dreapta, bătea pentru mama. Am încercat între ele, acolo era doar os. Spune-o, a insistat. Am deschis gura. Din piept au ieșit două ritmuri, niciunul al meu. Psihologul a notat ceva în caiet. Data viitoare vom lucra la asta, a zis. Am plătit și am plecat. Amândouă băteau deja pentru el.
Ionuț Morariu
și cu pumni de oțel. Dar ce mă scoate în evidență e formidabila mea putere de convingere. Rostesc cuvântul și cuvântul se face trup. Precum grăiesc, așa se și întâmplă. Să nu se tulbure inimioarele voastre că adevăr vă spun. Doar ce-mi murise de patru zile, când am zis: rușinea mea, ieși afară. Și toți au văzut cum s-a sculat iar la viață. Cine ești tu? Bunul păstor? a lăcrimat o Mioară mai îndrăzneață. Cu toată dragostea i-am dat. Cartea de vizită. De unde a și citit precum scrie. Dresor de oi și de fraieri.
Ana Ludușan
Mi-a sărit inima din piept și s-a pitit la pieptul mamei, când tata a tras cearceaful peste fața ei palidă. Mută, am întins mâna spre cana Uriașă de pe masă. Apa s-a izbit de fața mamei. I-am simțit oftatul, a deschis ochii iar eu i-am zâmbit. Mi-a sărit inima din piept și s-a pitit la pieptul tatei, când l-au legat să-l ducă la Canal, când frații mei umblau desculți prin zăpadă, când aveau febră. Când tata nu a mai avut putere să îndure boala, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi ia inima, numai să-i scurteze suferința.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2026, grupul are 14.315 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
