Am găsit borcanul în beci, prăfuit, într-un colț. Cireșe amare, 2011. Scrisul tău, frumos, rotund. Am încremenit. Și timpul, odată cu mine. Atunci, în noiembrie, ai plecat. Tu, primul meu univers. Tu, cea care m-ai crescut și m-ai învățat să nu mă tem de gusturile amare. Șterg praful și rotesc capacul. Dulceața asta are gustul copilăriei. Iar tu ai plecat acum cincisprezece ani și, totuși, parcă-i ieri. O lacrimă îmi alunecă pe obraz. Sărut mâna, mamaie. Nu ți-am spus-o niciodată, dar știi că te iubesc.
Vlad Mușat
Am urcat în vârful cireșului din curtea ta, pentru prima dată. Am auzit de la mama ta că sufletul se înalță la cer, iar eu am de gând să te aștept. Sunt nedormit, nemâncat. Adi, când toată lumea va plânge și tu, ca un abur de lumină, vei vrea să mergi dincolo, eu voi sări și te voi forța să reintri în corp. Nici n-am terminat cazemata, nici n-am apucat să vedem ultimul episod din Power Rangers sau să-ți spun că Irina te place. Mi-ai promis că vom fi prieteni toată viața. M-ai mințit. Nu am să te iert.
Sanda Burță
În ziua-n care te-au îngropat, Dumnezeu a intrat în camera mea, eu plângeam și el ofta. Puțea a transpirație și gâfâia de zici c-a alergat dar nu-mi mai păsa, trebuia s-ajungă la timp și să te facă bine. Când m-a mângâiat, l-am lovit peste mână și ea a trosnit ca o creangă uscată și i-a căzut din umăr. Nu știu dacă la asta se referea părintele Ion când îi zicea mamei roagă-te și ți-o da Domnu o mână de ajutor, da acum poate să și-o bage undeva, iartă-mă, mamă, știu c-am promis să mă port frumos.
