Monica Bologa
Nicio șosetă uitată sub pat, nicio pereche de chiloți printre hainele din coș. Ai spălat și ceașca de cafea înainte să pleci, nu mai pot gusta niciun strop. Te-am rugat să-mi lași măcar un tricou. Sau măcar o speranță - le-ai luat pe toate. Papucii de casă, cărțile, tablourile și statuia luate din Corfu. Te-am implorat să-mi lași ceva, orice, să păstrez. Ai ieșit fără niciun cuvânt, cu bagajul în mână. Am rămas lipită de ușă câteva ore. De-abia după o lună am aflat că mi-ai lăsat în pântec ceva. Să-l păstrez?
Ana-Maria Butuza
Ai venit acasă nervos. Mi-ai reproșat până și cum respir. Ne-am certat și am adormit spate în spate, fiecare trăgând de colțul lui de plapumă. Dimineața n-ai spus nimic. Te-am privit cum îți aduni lucrurile. Mă așteptam să trântești. Umpleai cu grijă fiecare cutie, o sigilai și o etichetai. Mă gândeam că eu n-aș fi în stare. Când ai plecat, mi-ai sărutat mâna, ai spus că vei trimite pe cineva după cutii și ai ieșit încet din casă și din viața mea. În urmă a rămas o pală de parfum Tobacco Vanille. L-am inspirat.
Vero Anttheia Teodoru
Ai lăsat casa în ruină, ură între frați, nepoți care nu își vorbesc sau nu se cunosc. Pomii s-au uscat neîngrijiți, iarba a acoperit totul, gardul s-a prăbușit încercând cu ultimele puteri să cuprindă amintirile. Locul a devenit un cimitir al mâțelor otrăvite iar mirosul de hoit obligă trecătorii să treacă de cealaltă parte a străzii. Singurul rămas în picioare e teiul bătrân, crescut cu două trunchiuri gemene, teiul de a cărui mireasmă la început de vară se sprijină bețivii în drum spre casă.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2026, grupul are 14.315 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
