Nicio șosetă uitată sub pat, nicio pereche de chiloți printre hainele din coș. Ai spălat și ceașca de cafea înainte să pleci, nu mai pot gusta niciun strop. Te-am rugat să-mi lași măcar un tricou. Sau măcar o speranță - le-ai luat pe toate. Papucii de casă, cărțile, tablourile și statuia luate din Corfu. Te-am implorat să-mi lași ceva, orice, să păstrez. Ai ieșit fără niciun cuvânt, cu bagajul în mână. Am rămas lipită de ușă câteva ore. De-abia după o lună am aflat că mi-ai lăsat în pântec ceva. Să-l păstrez?
Ana-Maria Butuza
Ai venit acasă nervos. Mi-ai reproșat până și cum respir. Ne-am certat și am adormit spate în spate, fiecare trăgând de colțul lui de plapumă. Dimineața n-ai spus nimic. Te-am privit cum îți aduni lucrurile. Mă așteptam să trântești. Umpleai cu grijă fiecare cutie, o sigilai și o etichetai. Mă gândeam că eu n-aș fi în stare. Când ai plecat, mi-ai sărutat mâna, ai spus că vei trimite pe cineva după cutii și ai ieșit încet din casă și din viața mea. În urmă a rămas o pală de parfum Tobacco Vanille. L-am inspirat.
Vero Anttheia Teodoru
Ai lăsat casa în ruină, ură între frați, nepoți care nu își vorbesc sau nu se cunosc. Pomii s-au uscat neîngrijiți, iarba a acoperit totul, gardul s-a prăbușit încercând cu ultimele puteri să cuprindă amintirile. Locul a devenit un cimitir al mâțelor otrăvite iar mirosul de hoit obligă trecătorii să treacă de cealaltă parte a străzii. Singurul rămas în picioare e teiul bătrân, crescut cu două trunchiuri gemene, teiul de a cărui mireasmă la început de vară se sprijină bețivii în drum spre casă.
