La început, nu știam. Ne țineam după ea. Blugi ușor evazați, cu lanțuri multe pe dreapta și steluțe. Multe steluțe. Maioul alb îi cuprindea pieptul atât cât trebuie. Noi trei discutam despre vedetele pop rock. Jan avea părul creț și lung. Eu eram înalt și trăgeam trotineta cu talent. Iar Marc era suplu și iubea matematica. Haideți, ne striga ea și noi veneam ca trei gânsaci. În ziua aceea turbată de aprilie mi-am dat seama că ne-am îndrăgostit. Toți trei. După ce a plecat, a mai rămas o dâră de parfum.
Camelia Baicu Dițoiu
Am știut că o să pleci. Chiar și atunci când străbăteam plaja noastră. Când norii desenau pe cer animale de pluș, iar eu desenam inimi pe nisip. Oricât mă străduiam, erau asimetrice. Iar valurile nervoase le ștergeau și lăsau în urmă nisipul neted. Fără urme. Așa ai plecat și tu, fără urme pe nisip. Dar ai lăsat în inima mea. Cicatrici rămase de când încercam să-ți ating marginile gândurilor, iar ele se îndepărtau. Apoi te-ai îndepărtat și tu. În albumul de pe retină sunt acum doar fotografii cu plaja goală.
Paul Dârvariu
Ce-a rămas după ce-ai plecat Trei chiștoace în scrumiera din dormitor. Unul cu vagi urme din rujul meu ciclam. Cred că e de la ultima țigară de după. Două degete de lichid, în sticla de Jack Daniels. Nu m-ar mira să te fi pișat în ea, porcule. Două șosete desperecheate. Meritau puțin respect, că ți le făcusem cadou, de ziua ta, animalule. Un prezervativ cu ambalajul rupt, dar nefolosit, că nu te-am mai lăsat să mă atingi, stricatule. Un marker permanent cu care scriseseși pe frigider TURU 2 ÂNAPOI, suveranistule care ești.
