În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Masă îmbelșugată, Sună de intrare și Bărcuță de hârtie - toate textele aici.
*
Sunt multe texte cu potențial și ar putea ușor ajunge în zona publicabilă, dacă autorul ori autoarea și-ar clarifica o serie de aspecte.Reamintesc trei reguli de bază, ce pot fi aplicate în cazul oricărui tip de proză:
Sintetizați, într-o propoziție sau frază scurtă: despre ce e vorba în microproza voastră (care e subiectul)?
Cine sunt personajele?
Ce resort (interior, exterior, mixt) le mișcă în spațiul textului?
Microprozele care mi-au atras atenția sunt următoarele (comentariile personale sunt marcate cu caractere italice):
Publicabil:
Masă îmbelșugată
Răzvan Drăgoi
Fetița mângâia iepurașul digital, a cărui inteligență artificială răspundea perfect la stimuli. Pe masă, emulatorul de legume producea din plin morcovi, salată, ierburi și alte bunătăți aproape naturale, pe care, cu o drăgălășenie de nedescris, iepurașul se prefăcea atât de bine că le mestecă. Aplicația Mamă 2.0, aflată de cealaltă parte a mesei, zâmbea cu și mai multă căldură, după update-ul de firmware. Tată 3.0 cumpăra globulețe virtuale pentru simulatorul de brad. Era vară, dar voiau să simtă magia sărbătorilor.
Excelentă perspectiva acestei proze, perfect credibil modul în care ai imaginat un viitor care nu pare a fi prea îndepărtat. Felicitări!
Speranțe:
Masă îmbelșugată
Ionuț Morariu
Așa-i obiceiul la noi, maică. Ducem mortu' la oftalmolog. Bine, bre, da' de ce nu viu? N-avea asigurare. Ș-am așteptat ajutoru' de înmormântare. Da' acu-i facem toate poftele. Bașca nevoile. I-am pus ochelari. Și ziar sub braț. Să pară cult, citit, cu acarieni sub unghie, tot tacâmu'. Și cu restu' ce ați făcut? Pomană, neică, masă mare. Să-i fie lui de suflet și nouă de burtă. Și cu ce-l mai ajută? Cum cu ce? La suflet. Că i-am pus semn de carte între coaste. Să știe îngerii de unde să-l citească.
Mi-a plăcut ideea de a duce defunctul la medic, are foarte mult potențial. Execuția, însă... nu am înțeles de ce nu ai exploatat propunerea făcută, de ce trebuia să pară "cult, citit" iar finalul merge într-o zonă lirică fără legătură cu ceea ce se întâmplă până acolo.
Masă îmbelșugată
Monica Bologa
Gătesc de dimineață. Sarmale, friptură, salată de boeuf, cozonac. Întind fața de masă bună, aprind sfeșnicele, așez zece farfurii. Masa arată perfect. Fac poze din mai multe unghiuri. Lumina e bună. Le trimit mamei. Îmi răspunde repede, cu inimioare. Să-ți fie de bine - mi-a scris. Prietenul tău vine? Da, e la baie, i-am spus. Mai aștept puțin. Apoi strâng tot. Sting lumânările, pun fața de masă la loc. Scot din frigider o friptură, o pun pe o farfurie de plastic, mă așez pe canapea și deschid Netflixul.
Excelentă ideea unei aniversări simulate, farfuria de plastic este cea care m-a scos din poveste, nu am înțeles opțiunea și mai ales nu reușesc să vizualizez cum mănâncă friptură pe canapea.
Sună de intrare
Paul Dârvariu
Mă bălăcesc cu verii mei în gârla din fundul ogrăzii. În cerdac, buni lovește ritmic o tingire: copii, la masăăă, avem pui cu smântână. Sunt în armată. Paradoxal, trompeta deșteptării mă bucură: voi savura iar delicioasa fasole cu cârnați cazonă. Sunt invitat la o nuntă. Acordurile marșului nupțial mă anunță că voi primi o felie generoasă din tortul miresei. Acum, ascult resemnat bătăile rare ale unui clopot. Deasupra mea, se bălăngăne o tipsie cu desertul meu preferat; veșnicaaa pomenire, veșnicaaa lui pomenireee.
Foarte bună asocierea inedită audio-gastronomică prin care schițezi povestea vieții, e doar la câteva șabloane distanță de a fi un text publicabil: "voi savura iar delicioasa fasole cu cârnați", "felie generoasă" ori "bătăile rare ale unui clopot" sunt deja în paradisul clișeelor. Lasă-le acolo, nu le tulbura.
Sună de intrare
Sergiu Costin
Se întâmplă între două clopoțele. Primul anunță venirea ta pe lume, al doilea plecarea. Între ele, te îndrăgostești de o blondă văzută doar o dată în viață, te gândești ani de zile la ea, dar te însori cu alta, te chinui să cumperi casă, împrumuți 1.000 de lei până la salariu, votezi răul cel mai mic, comemorezi o revoluție, te uiți la Vocea României, dacă ai noroc faci o vacanță în Grecia, pentru copii, nu pentru tine, te întorci la jobul pe care-l urăști, ieși la pensie și joci șah în parc, apoi se aude clinchetul.
Foarte bună ideea de a creiona viața unui om "între două clopoțele", doar că al doilea nu e chiar clopoțel iar ce se aude după (sau în timpul) jocului de șah din parc nu e chiar "clinchet", e mai degrabă "dangăt".
Sună de intrare
Ana-Maria Butuza
Fug. Fug. Coridorul e întunecat. Fug. Văd doar luminița verde de deasupra ultimei uși. Sala mea e vizavi. Fug. Să nu intre proful de mate înaintea mea. Fug. Silueta lui mică și îndesată se desprinde din beznă. Fug. Fug. Ajungem la ușă în același timp. Punem mâna pe clanță. Eu trag. El împinge. Îmi izbește capul de ușă. Nu știi să bați? Un val cald îmi udă pantalonii. Fug. Fug. Înapoi. Coridorul se adâncește. Nu mai găsesc ieșirea. Fug. Sună. Nu de intrare. Tresar. Se face lumină. E încă vacanță. Ultima zi.
Un mare bravo pentru atmosfera și dinamica textului, finalul este punctul slab al textului, încearcă și o altă soluție, mai puțin facilă.
Bărcuță de hârtie
Dana Popescu
Au construit bărcuța dintr-o singură coală, crezând că e suficient. Au așezat-o pe apă cu grijă, convinși că direcția e comună, și că va ști singură drumul. La început, valurile erau o joacă. Apoi, au apărut curenți diferiți. Fiecare a tras, discret, spre malul lui. Hârtia s-a îndoit, s-a rupt la colțuri, dar bărcuța a mers mai departe din inerție. Nu s-a destrămat dintr-odatǎ; pliurile au cedat suficient cât să-i oblige să fie atenți. Acum, încă plutește, pentru că au ales să se oprească și să se privească din nou.
Am apreciat ideea, finalul este însă o infuzie de siropel care nu se justifică din modul în care este construit textul până acolo.
Bărcuță de hârtie
Clara Marinescu
Îl iubea nebunește. O dorea, o frământa, o adora. Scria povești în care ea era personaj principal. O interzicea altora imobilizându-o între pagini. Ea se plictisea îngrozitor. Într-o zi, cineva a mototolit-o, i-a făcut colțuri și îndoituri și i-a dat drumul pe apă. Doamne, ce bine e, striga. Vezi? Iubirea e libertate. E depărtare. E vânt, dor și pupa. Apoi apa a început să o înmoaie și, pe măsură ce se destrăma, nu-i mai păsa cine o citește. De pe mal, el o privea cercetător. Cu o nouă foaie în mână.
Bună ideea, dar sunt zone care mi-au fost neclare: dacă "o interzicea altora imobilizându-o între pagini", cum de "într-o zi, cineva a mototolit-o"? Apoi, dacă ea se destrăma în apă, cum o mai privea el?
Bărcuță de hârtie
Mihaela Popescu
Comisarul coboară din mașină. Vede o bărcuță de hârtie, o ia și o pune într-o pungă ca probă. Alături sunt urme de pași, la început mici, de copil, apoi tot mai mari. Până la apă sunt deja pași de adult. Urmele continuă de-a lungul malului până la stabilopozi. Încep să se micșoreze și devin pași de copil din nou. De pe o piatră, un băiat face semn spre apă. Un șir de bărcuțe plutește spre vaporul care își anunță plecarea. Comisarul întoarce capul spre copil, dar pe piatră nu mai este decât o bărcuță de hârtie.
Mi-a plăcut foarte mult ideea pașilor care cresc și descresc, nu am reușit să înțeleg legătura dintre copii, bărcuțe și "vaporul care își anunță plecarea" și nici de ce bărcuța copilului a rămas pe piatră și nu a fost lansată la apă.
Până data viitoare, spor la muncă, inspirația e supralicitată.