Locuia la parter. Nimeni nu știa câți ani are, era subțire și se mișca fluid de parcă plutea. Sacoșa ei împletită flutura până la piața de unde se întorcea cu mere sau legume. Vecinii îi aduceau câte ceva când se împărțea iar copiii rămâneau vrăjiți să o asculte. Începea povestea apoi se înălța pe vârfuri, ridica mâinile arcuit deasupra capului și făcea câteva mișcări elegante după o muzică doar de ea auzită. Spunea cu ochii închiși: singurătatea de pe scenă ca prim-balerină e un fleac pe lângă asta de acum.
Monica Liana Radu
Într-o căsuță de la marginea lumii locuia un om. Deși stătea singur acolo de-o veșnicie, nu se plângea niciodată de singurătate. De fapt, nici nu era singur. Noaptea, se învelea bine cu stelele și vorbea cu vântul. Ziua, pe când cutreiera poteci în inima muntelui, pălăvrăgea cu pârâul tovarăș, cu copacii și cerul. Tare bine o ducea. Îi părea rău doar de sărmanii trăitori în cutii de fier și piatră, cu mințile ferecate în sicriele negre. Singur ești doar când nu te ai pe tine aproape, își râdea ades în barbă.
Paul Dârvariu
Acesta este titlul romanului pe care l-am scris acum 14 ani. Cineva m-a pârât și m-am pomenit cu un mesaj de la Gabo. Bine, nu chiar de la el, ci de la avocatul lui. Cică dacă nu schimb titlul, mă dă în judecată și-mi cere daune de milioane. Degeaba i-am explicat că în română fleac nu înseamnă veac. Mi-a răspuns că, în raport cu vârsta Universului, un veac e chiar un fleac. M-am enervat, am retras manuscrisul de la editură și l-am publicat pe LiterNet sub titlul Arbore genealogic - roman foileton în șapte episoade.
