Ținea strâns în mâna ei biletul scris de mână, cu mici pete de cerneală cu lacrimi. Recitea, dar de puține ori până la sfârșit. Draga mea, nu mai plânge. Acest bilet te va scuti de anchete și declarații obositoare. Nu știai, dar eu am murit cu mult înainte. Atunci când, pe un ton sec, medicul mi-a spus cu ce mă voi confrunta. După șoc a urmat resemnarea, apoi agonia. Urmau durerea și infernul. Când zâmbetele au devenit grimase de durere, am ales infernul de dincolo. Te aștept, dar am răbdare. Te rog, nu te grăbi.
Iulia Stavre
Eu, Onorată Instanță, eu i-am tăiat gâtul cu un cuțit, cum să vă zic, am fost nevoită, nu a respectat luni în șir ordinul de protecție, cine trebuia nu și-a făcut datoria, doar medicii de la urgență, sătui să-mi dezinfecteze și să-mi coase rănile provocate de nebun. Ce-ar fi trebuit Onorată Instanță să mai aștept. Mai bine să fiu aici decât în locul lui, dincolo. Judecați dumneavoastră ce era de făcut dacă nu voia să mă lase în pace și cu tot partajul și divorțul eu tot mâncam bătaie săptămânal.
Ana-Maria Butuza
Bă, voi știți cine-a fost tac-tu Relu? Cel mai mare hoț al tuturor timpurilor din satul nostru, ne striga bunica, aliniindu-ne pe toți patru la perete de câte ori se îmbăta. Apoi se lăsa pe spate în fotoliu și vorbea singură până adormea: Patru spargeri am dat cu Relu și cu mă-ta. La ultima, la biserică, după Paște, aici începea mereu să plângă, eu și mă-ta stăteam de șase. Am auzit pași în întuneric și l-am lovit amândouă. Dar era Relu, dragu' mamii. Zece ani or trecut și tot nu știu din a cui lovitură s-o dus.
