Recent pensionat, comisarul Relu înființase Biroul Investigatorilor particulari. Regresul criminalității nu era spectaculos, dar firma avea reputație solidă. Proba finală era anual aceeași - absolvenții anchetau cazul șefului ce-și înscena abil moartea. Secretara dădu dispozițiile finale candidaților și se retrase. Din clădire se auzi un icnet scurt. Corpul inert al lui Relu zăcea în arhiva de la subsol. Schimbarea încadrării promoției a zecea din cursanți în suspecți nu figura clar în scenariu.
Viorel Spinu
Doctoru' ăla habar n-are, îți zic io. Ăștia de la oraș n-are habar de nimic. Pe Relu al meu? Păi n-are cum, ți-o zic io sută la mie. Relu era voinic. Păi io cu el am băut douăj' de ani la masa aia. Niciodată nu zicea nu, bea și paharul meu. O juma' de sticlă pe gât fără să clipească, de ziua lui, acu' două săptămâni, i-am ținut io paharul, hai Relule, mai bea unul, a mai și cerut două sticle. Și tocmai el s-a dus. N-a mai avut zile, aia e. Hai, mai dă-mi un rând, pentru Relu. Că lui i-ar fi plăcut.
Liliana Rînja
Cine l-a omorât pe Relu, să fi fost perioada Marii Recesiuni, să fi fost părinții care plecaseră în Spania la cules de căpșuni, lăsându-l doar în grija bunicii materne și a profesorilor de la liceu, să fi fost fragilitatea cu care a venit pe lumea asta (există așa ceva?), să fi fost etnobotanicele care erau prea ieftine, vânzătorii de vise sau instituțiile care au îngropat atâția copii până în 2011, să fi fost noi, toți, să fi fost Dumnezeu? Notez cu un asterisc în jurnal The Hateful Eight.
