L-a plâns tot satul. Amarnic l-a plâns zile în șir. Asta până au venit veneticii în căruța lor trasă de doi catâri. L-au plâns și străinii, dar apoi bărbatul a întrebat cine e Relu. N-au știut a-i spune. Până și părintele a căutat prin catastifele bisericii și n-a găsit nimic despre cineva pe nume Relu. Sau Aurel. Sau Aurelian. Doar că, unul câte unul, oamenii și-au aflat înăuntru pe cineva ucis demult, poate nu de cuțit, ci de vorbe, cu numele ăsta sau p-acolo și-au aprins lumânări la ferestre.
Alina Nedelcu
Fetițele stăteau picior peste picior la măsuța de jucărie. Fiecare scăunel era ocupat de o jucărie de pluș care sorbea un ceai imaginar. Matilda se dăduse cu rujul maică-sii și depășise un pic buza de sus, avea la gât o eșarfă de mătase și purta ochelari de soare supradimensionați. Diana își lipise unghii false într-un roz țipător și își ridica ostentativ degetul mic la fiecare înghițitură. Ceaiul din acea după-amiază a luat sfârșit cu o tragedie: l-au găsit pe Relu, ursulețul de pluș al Tildei, cu un ochi lipsă.
Roxana Catana Tarhon
Era un cult. Adora clasicii; Shakespeare era preferatul lui. Nu suporta politica, iar de articolele de scandal nu se atingea. Seara îi lăsam geamul de la baie deschis că știam că-i place la aer. Stătea lângă mine până adormeam; apoi pleca. Dimineața venea acasă și imediat se arunca asupra cărților. Le devora, pur și simplu. Cine, cine a putut fi atât de câinos încât să mi-l omoare? Despre cine vorbești, nea Gigi, că ești singur de 10 ani; nici câine n-ai. Cum despre cine? Vorbesc de Relu; Relu Șoricelu'.
