15.05.2026
Victoria Gârlan Grigore
Gândul sinuciderii îi reveni în minte, un plan pe care îl tot amânase. Se simțea ca un străin în propria carapace, incapabil să găsească alinare într-o lume tot mai ostilă. Singurătatea sa era imensă. Superficialitatea oamenilor din jur îl înstrăina și mai tare. Seara, se hotărî să facă o plimbare. Era un loc pe care-l îndrăgise cândva. Rătăcea printre copaci. Simțea că fiecare pas îl apropia de o hotărâre finală. Când trecea pe lângă un izvor, zări pe cineva stând pe o piatră, pierdut în contemplare. Era o femeie.

Arthur Ianoși
Într-o marți cu tentă de duminică uitată, Doby Mick, taxidermist de meserie, stătea de veghe în elanul de sub scară, sperând că își va surprinde amanta în flagrant. Deși nu avea nicio mândrie, avea prejudecăți multiple de ț luate câte rrr. Nu o dată îi spusese junei Elise că soneria trebuie schimbată, îi promisese chiar o primă și-o pedeapsă, că deh, masochismul cu pedepse se ține viu. Când ușa de la apartament a scârțâit, a ieșit doar ecoul. Și mai apoi nevastă-sa. Fleașcă fiind, a înțeles că singurătatea este o virtute.

Ana-Maria Butuza
Eram una cu haosul, până când liniștea mi-a fost dozată într-o perfuzie, la urgențe. M-au expediat apoi la mănăstire pentru o distanțare de lume, o formă sterilă de exil. Între pereții aceia reci, tăcerea a început să capete forme fără nume, iar gândurile mi-au devenit străine și grele. Noaptea mă încuiau în chilie. Mi se făcea frică și îmi rodeam unghiile cu disperare, încercând să rămân întreagă. Când nu mi-au mai rămas degete, maicile au consemnat totul. Un fleac, au șoptit, și m-au uns cu mir.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2026, grupul are 14.315 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus