Petrea izbea cărțile de masă, cu sete, privind din când în când la grămada de bancnote și monede. Aș vrea să facă una mare, ceva, dar se pare că Fortuna e în pauză de țigară sau ceva. Ridic mâna și-i fac semn lui Toma, ca să mai aducă un rând de bere. Atunci am văzut-o. Nu știu când a intrat, dar, clar, n-are gânduri bune. Strânge securea aia mare în mână, de i s-au albit încheieturile la dește. L-a omorât careva? întrebăm noi. Nu, îl omor eu, uite, fierar și lasă securea neascuțită. Cum să crăp lemne așa?
David Brescan
Relu zăcea într-o baltă de sânge. Un roi de muște verzi bâzâia în jurul marmeladei cenușii ce i se scurgea din capul turtit. Un corb se alătură fraților săi pe mașina răsturnată în șanț. Dintr-o curte, un bărbat se apropie strigând, cu telefonul în mână: Uitați-vă și voi, mi-a omorât câinele. Corbii își luară zborul, agitându-se deasupra copacilor ce mărgineau drumul. Bărbatul îndreptă telefonul spre mașină, continuând să vocifereze: Șoferul încă mișcă, sunați la Salvare, că eu nu pot închide live-ul tocmai acum.
Georgiana Gabriela Fodor
Relu Santinelu era torționarul care ne făcea să ne dorim moartea. A venit și mi-a spus: tu, vino aici și fă-ți nevoile în găleată. A mai scos încă cinci să-l vadă. Acum mănâncă-ți rahatul și împarte-l și cu prietenii. Toată viața v-a plăcut să mâncați rahat. M-au ridicat doi, eram slab ca hârtia. Acum aduceți-i masa nemernicului în găleată să lingă tot. Mi-a dat un picior în cap și a ieșit. Avea ochii înroșiți de ură. Seara am scris pe o bucata de pânză o poezie. Să-l ierte. A doua zi am aflat că a murit.
