Taxiul l-a lăsat în fața aeroportului. Aglomerație, anunțuri, aromă de cafea, ecrane luminoase, lume grăbită către porți de îmbarcare. Parcă ieri a fost ziua în care a ajuns aici. Urmează alt job, alt birou, altă țară, altă casă, altă prima zi. Găsește un loc liber, se așază și caută pe net prețul petrolului. Un grafic cu linii care urcă sau coboară, mai scurte sau mai lungi. Liniile îi amintesc de un joc. Acum viața lui depinde de acest joc. Trăiește doar ca să umple golurile dintre linii. Brusc se simte obosit.
Daniela Toader
Fuge cât o țin picioarele. Se împiedică de-o treaptă și cade. Se ridică, își freacă genunchiul, și apoi o ia spre dreapta. Este o casă mare, întunecată, cu zeci de încăperi. Poate chiar sute. Nu le cunoaște încă pe toate. De fiecare dată o ia la întâmplare, când sus pe scări, când aiurea prin culoarele înguste de la parter. Nu s-a întâlnit niciodată cu nimeni. Nu a deschis niciodată ferestrele. Nu a făcut decât să caute ieșirea. Așa cum îi spusese și psihiatrul, de ea depindea totul.
Cristian Nedelcu
S-a strecurat hoțește prin fisura dintre visurile-i neîmplinite și teancul de speranțe deșarte. S-a trezit cu ea în miezul gândurilor, de unde îi șoptea cu glas de sirenă că nu va mai privi niciodată cu jind din întuneric spre lumină. L-a făcut să creadă că nu exista niciun fel de obstacol, că totul nu era decât o proiecție holografică a propriilor lui temeri. Apoi, zi și noapte, cărămidă după cărămidă, și-a construit zidul pe deasupra căruia nu mai putea vedea nimic. Is there anybody out there?
