Deși e lume în stație, în tramvaiul 13 nu urcă nimeni. Aștept timpul regulamentar, toți se holbează tăcuți la vagonul gol și după ce plec încep să comenteze. Uite-l, e ăla pe care l-au dat la știri, cu el au mers oamenii care-au dispărut, nu s-a găsit nimic, mai bine luăm altul. Surâd, stăpân peste spătarele strălucitoare în soare, le-am curățat bine de amprente, doar pe intervalul dintre ele să mai fie vreun fir de păr sau vreun strop roșietic. La capăt de linie voi da înc-o dată cu mopul.
Georgiana Gabriela Fodor
Tărâmul Celălalt era suprapopulat de Feți-Frumoși și de Ilene Cosânzene, iar toți Zmeii fuseseră exilați în lumea oamenilor. Începură să guverneze peste mări și țări pustii, dar curând se plictisiră. Își aruncară la gunoi buzduganele, își schimbară modul de gândire și toată ziua visau și produceau artă. Așa a apărut trupa de teatru Stele verzi, să vezi și să nu crezi. Pe scaunele goale au început să se așeze spectatorii. Oamenii reveneau încet în lumea oamenilor. Aplauze. Buzduganul fu din nou aruncat.
Camil Popescu
Samira intră în baraca de tablă trăgând după ea o păpușă cu un singur ochi. O are de la sora ei. Sora ei nu mai e. Azi au ajuns la litera M, de la mamă. Nici mama ei nu mai e. Într-un colț, un cățel scheletic ciulește urechile. Ali, colegul de bancă, îl mângâia adesea. Pe Ali nu l-a mai văzut. Băncile sunt goale. Ieri, în satul lor, a venit un englez. A salvat o pasăre de la dispariție. S-a filmat. Au aplaudat. N-au primit nimic. Dacă doarme, îi trece foamea. Se așază lângă cățel. Îl ia în brațe și închide ochii.
