Întotdeauna păstram un loc liber la masă. Noi mâncam în tăcere, cu ochii în jos, și nimeni nu se atingea de mâncarea lui. În fiecare dimineață găseam farfuria goală. La început credeam că mama o strânge noaptea. Dar într-o iarnă, când viscolul a îngropat casa iar lemnele trosneau ca niște oase, m-am trezit flămând și am coborât în bucătărie. Era acolo. Mânca încet, cu ceva lung și gelatinos, ca trompa unui vierme uriaș. Am vrut să fug, dar mama era în prag. Să nu-l superi, mi-a spus. El ne-a lăsat să rămânem.
Arthur Ianoși
În Împărăția Scaunelor Goale, mobilierul conducea impecabil. Scaunul de la Interne era tapițat cu piele de ministru, iar taburetul regal ținea discursuri despre stabilitate, deși avea un picior mai scurt. Oamenii fuseseră concediați pentru că transpirau pe catifea și puneau întrebări idioate. În fiecare vineri, scaunele organizau parade solemne prin oraș, purtate în spate de funcționari frustrați. Singurul rebel era un balansoar bătrân care scârțâia anarhist. Ședeți mai puțin și trăiți mai mult.
Iulia Stavre
De-aș fi știut că jumătatea vieții mele a fost la vârsta de treizeci, nu cred c-aș mai fi dormit nopțile doar să mai câștig câțiva ani, poate nu aș fi amânat nimic din ceea ce îmi doream să trăiesc, o dragoste mare, un an sabatic, o călătorie la capătul pământului, aș fi lăsat inima să vorbească mai mult decât vorbeam eu, aș fi făcut tot ceea ce am dat deoparte, le strig celor încremeniți de durere, așezați pe scaune, în biserica plină de sfinți, flori și lumânări. Cu forță mă izbesc de fiecare. Trec prin ei.
