05.06.2026
Monica Bologa
După moartea tatălui meu, am moștenit regatul. Oamenii munceau până la istovire. Mi s-a făcut milă de ei și am poruncit să se pună scaune peste tot: între holde, lângă fântâni, la marginea drumurilor. Dar nimeni nu se așeza. Într-o zi a apărut un străin cu o carte sub braț. A început să le spună povești. Despre iubire, războaie și oameni care vorbeau cu Dumnezeu. Pe rând, toți s-au așezat. În câteva zile nu mai era niciun scaun gol în împărăție. Atunci am înțeles de ce tata arsese toate cărțile înainte să moară.

Răzvan Dițescu
Locuiesc pe plajă, într-o casă străjuită de pini. În fiecare dimineață găsesc nisip pe podea, ca și cum marea vine noaptea să se odihnească pe verandă. Mătur încet, apoi pregătesc două căni de ceai. Întotdeauna două. Stau la masă; ascult valurile și pescărușii. Aștept întoarcerea bărcilor la cherhana. Ațipesc. Mă trezește scârțâitul scaunului din dreapta. Soarele se pregătește să apună. Îi plăceau atât de mult apusurile. Mă uit în jur. N-o văd, însă cana ei e goală. Și pe margine disting conturul buzelor ei.

Ileana Racoviceanu
Nici asediile nu mai sunt ce-au fost. Altă dată, îi trăgeai scaunul, se așeza, îi puteai săruta intruziv gâtul și adulmeca urma de parfum. Vânătoarea avea farmec, mai ales în lipsa regelui. Chiar dacă, în absența lui, domnea mai autoritar decât prin orice prezență. Acum, te apropii, dar nu știi niciodată cât e invitație și cât e capcană. Noile cuceriri sunt șiruri de 0 și 1, prezise de un mastermind omniscient. Acum, toate scaunele sunt goale, amorul este distilat la distanță și toate sunt regine în mintea lor.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2026, grupul are 14.335 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus