Primul lucru pe care îl fac în fiecare dimineață este să ridic receptorul din furcă. Aștept tonul și învârt cele șase cifre. Ce-ai mai făcut? Ai mâncat ceva? întreb, în timp ce ochii urmăresc conturul sacoului pe care l-a lăsat, parcă ieri, pe spătarul scaunului din lemn. Mi-ai spus că îl vei repara. Scârțâie prea tare. Te rog să nu uiți aracetul și știi, aici Tavanul e murdar. Lângă pat, medicul transmite asistentei noi, scoateți-i curelele de contenție și nu-i măriți doza. Azi vorbește iar cu tavanul.
Aurelian Țolescu
Mare baftă am avut ca TR-ist în armată că știam să cânt la chitară și dădeam bine cu vocea. Unitatea m-a înscris la festivalul Cântarea României și aveam nevoie să mă pregătesc, nu-i așa? Să scriu versuri, să compun cântece, să repet mereu. Drept urmare, în timp ce colegii mei erau duși de la prima oră la cules de răchită, eu stăteam singur într-o clasă, repetam și dormeam pe orice scaune aveam chef. Zilele au trecut, am participat la festival într-o sală goală, doar cu juriu și am luat locul I. Ca unic participant.
Caterina Tudorache
Hai Marie, ia și tu. Avem destulă. Îți place puiul. Costele, aduci tu un cuțit, te rog? Mâncăm și apoi aduc și tortul. Ia zi tu, Maria mea dragă, ce mai e pe acasă pe la voi. Se fac cireșele? O tot visez pe mama. Ei îi plăceau cireșele. Mă gândesc să dau ceva de pomană. Hai, mâncați. Vladi, Didi, Ana. Stați cuminți. Mâncați și apoi vă jucați. Marie, cum reziști cu ei, așa gălăgioși? Mă duc să aduc tortul. Costel, adu te rog lumânările. Una, nu 95. Una. Una. Bătrâna se uită în camera goală. Atât.
