Ayana își frământă degetele sub eșarfa verde spălăcit. Îi promit anonimatul pentru adevărul ei brut. Mut cana cu ceai mai aproape ca să-i prind foșnetul hainelor. Îmi notez despre nasturii verzi agățați în sârma ghimpată din sectorul trei, exact carnea crudă punctată în bursa mea. Dimineață, vin trei mașini albe și doi bărbați o urcă pe fată în dubă. Pe telefon, notificarea BT Pay cu o plată ce vine direct de la Apex Security Systems, cu mulțumiri în corporateză pentru talentul meu și precizia locației din text.
Rozalia Cristea
Lângă roata norocului, un disc mare instalat în bâlciul din satul Cucuieți, stă și Alin, fiul patronului. E lovit în creștetul capului când i se strigă numele. Lumea cultă îl felicită pentru bursa literară câștigată. Ce-i aia, îi întreabă. Dar nu e greu. Ai-lu scrie tot ce-i cer. Nu băiete, nu se pune. Merge la Mimi, vecina săracă. Facem târgul, o întreabă. Eu îți dictez și tu-mi scrii, că am termen limită. Imaginație am, dar nu știu alfabetul. De data asta accept, un leu cuvântul, dar de mâine înveți literele.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Bursă literară privată. Se oferea sprijin financiar, timp pentru creație, rezidență literară, o casă pe marginea unui lac. Sponsorul, un bărbat de șaizeci de ani, dorea să îi scriu și lui cartea vieții. Spunea că nu vrea talent, talentul e ieftin, are nevoie de viață ca volumul să trăiască și după el. Voia continuitate. Îmi povestea, îmi citea paginile, mă privea ore întregi. În ultima seară mi-a pus mâna pe abdomen și mi-a șoptit: abia acum ai început manuscrisul. Tu îl vei crea. Eu doar am oferit bursa pentru continuare.
