23.06.2026
Ana Maria Dobre-Nir
E un nume ca oricare, după mine. Totuși, de-a lungul vieții, am fost obligată să răspund la tot felul de imbecilități. Ba că zâmbetul meu e ca la Luvru, ba că sunt genul de Giocondă despre care bărbații scriu poezii după două beri. Sincer, mie tabloul nu-mi place deloc. Femeia aia arată ca cineva care tocmai a aflat că soțul o înșală și încearcă să rămână elegantă. Iar Leonardo era gay și, sincer, nu cred că le avea cu frumusețea feminină. Nici măcar sprâncene nu i-a pus. Asta nu mai e mister artistic. E rea-voință.

Camelia Baicu Dițoiu
Studentă la Arte, conștientă de frumusețea ei, intră în sala cursului de pictură. Cursul începuse deja de un sfert de oră. Cu tocuri înalte care răsună la fiecare pas, cu o rochie mulată pe silueta de model, atrage toate privirile. Ignoră faptul că a întârziat și merge direct la profesor, îi întinde mâna și se prezintă: Mă numesc Mona Lisa. Prietenii îmi spun Gioconda. Profesorul o privește întâi ușor iritat, apoi ușor amuzat, îi întinde la rândul său mâna și îi spune: Mă numesc Vinci. Prietenii îmi spun Leonardo.

Tamina Sălcudeanu
Am ajuns la oraș unde miroase a grabă și a gol, lucrez într-un bar igrasios, iar banii se topesc pe chirie. Bunica mi-a zis că omul cu carte își găsește locul oriunde în lume, acum studiez sociologia. Mă apasă viața împrumutată, altfel nu fac eu din astea. Dar mi-ar garanta șase luni de trai ușor. Suport dantela de plastic ce mă zgârie, îmi pun masca, ajung la ușă și bat. Mona Lisa? Popescu, completez eu. Haideți, vă rog, mai repede, mai are câteva ore de trăit, iar la vârsta lui chiar e ultima dorință.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2026, grupul are 14.335 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus