Fă rai din ce n-ai

În perioada 10-17 mai 2026 a avut loc ediția a XXXVII-a (37) a Festivalului de Teatru Piatra-Neamț, cu tema Teatrul - un dincolo prezent, reunind unele dintre cele mai importante creații teatrale ale momentului, care propun viziuni regizorale puternice.

În cadrul Festivalului a avut loc și Concursul de Dramaturgie "Eduard Covali", ediția a II-a. În concurs au fost înscrise texte dramatice originale, nemontate, scrise de autori cu experiență a lucrului la scenă (ca dramaturg, actor, regizor, scenograf etc). Textele selectate au fost dezvoltate în ateliere de dramaturgie, în cadrul Festivalului de Teatru Piatra-Neamț, împreună cu actori din trupa Teatrului Tineretului. În urma atelierelor, unul dintre aceste texte va fi ales pentru a fi montat pe scena Teatrului Tineretului.

Laureatele acestei ediții sunt: Cătălina Bălălău - autoarea textului Urși, Ioana Dajbog - autoarea textului Fă rai din ce n-ai, Livia Maria Stoica - autoarea textului Copilul nenăscut. Textele au fost selectate de comitetul de lectură al teatrului, format din conf. univ. dr. Paul Chiribuță - directorul și curatorul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, Andrei Merchea - managerul Teatrului Tineretului, Nora Covali - actriță TT, Paul-Ovidiu Cosovanu - actor TT, Elena Popa - actriță TT. Managerul Teatrului Tineretului a acordat o mențiune textului Așază-te lângă mine. Pescăruși de Corina Grigoraș (de citit integral aici).

Vă oferim spre citire pe LiterNet câteva din textele acestei ediții.


Personaje:
Ionaș - o fetiță de 6 ani
Marghioala - străbunica lui Ionaș
Ioana - bunica lui Ionaș, fiica Marghioalei
Mirciulică - geamănul lui Ghiță
Ghiță - geamănul lui Mirciulică
Giorgică - vecinul Marghioalei, mâna dreaptă a preotului
Preotul - preotul satului
Petrică nebunul - fratele preotului, fost actor

Vara lui 2008. Criză economică. Acțiunea are loc în satul Suhurlui, județul Galați.


Ne aflăm în curtea casei Marghioalei. Ionaș se joacă cu păpușa ei neterminată dintr-un știulete fără grăunțe.

IONAȘ: "Iepuraș, coconaș / A sărit peste imaș / Și s-a dus, colo sus / Într-o tufă s-a ascuns!" (observă publicul) Bună ziua! Ați venit și voi să vă reparați papucii? Mamaia are puțină treabă acum, dar o să vină imediat. (pauză scurtă) Mie mama mi-a spus să nu vorbesc cu oamenii care nu-i cunosc că unii dintre ei sunt răi. Dar voi nu păreți așa răi. Eu sunt Ioana, dar stră-bunica îmi spune Ionaș, că așa o cheamă și pe mamaie și a zis să nu ne încurce, că atunci când ne strigă ne întoarcem amândouă. Mamaie zice că oamenii nu mai cumpără papuci că nu mai sunt bani în țară, da eu nu înțeleg de ce avem nevoie de bani, că uite, eu păpușa asta am făcut-o fără bani. Mda, mie îmi e foarte cald aici în sat la mamaie, vouă nu? Așa cald e că tot văd oamenii că umblă desculți pe aici. Mie mi-ar fi frică să merg așa, sunt mulți țepi pe jos și noroi. Și aici n-am baie ca acasă, la mamaie baia e în curte și nu-mi place să mă spăl la lighean. La mine acasă la oraș nu e așa cald și îmi place mai mult. Mama și tata au zis că aici o să stau toată vacanța, pentru că mama are burta mare și când o să mă întorc acasă o să am un frățior. Da, un frățior. Mamaie a zis că eu sunt de acum sora mai mare și trebuie să am grijă de el. Eu voiam o soră, dar și un frate mă bucură. (pauză scurtă) Doamna educatoare nu ne-a învățat cum trebuie să fie o soră mai mare. Cred că nimeni nu învață cum. Poate ne învață la școală. Eu anul ăsta intru în clasa 1! Vă dați seama, de acum o să fiu fată mare! Poate o să mă lase mami să-l duc pe frățiorul meu la școală. Să le arăt la toți că sunt soră mai mare acum. Oare mami și tati au învățat să fie părinți?


Prin fața curții lui Marghioala trece Petrică nebunul vorbind singur.

PETRICĂ NEBUNUL: "E caldă încă amintirea morții
Lui Hamlet, frate-al nostru drag, și-i drept
În inimă să-l jelim, iar țara-ntreagă
Obrazul să-și zgârcească de durere."
Petrică aude un sunet de cucuvea
Ha, ce cucuvea frumoasă...
MARGHIOALA: Pleacă mă de aici! Șu!

Petrică nebunul pleacă

IOANA: I-auzi făi, iar cântă nenorocita asta de pasăre. Cucuveaua care cântă în vârf de nuc la amiază vestește a moarte. Asta ne mai lipsește nouă acum, moarte de om, că nici bani să-l înmormântăm pe ăla ce s-ar duce n-avem. Tre să-i zic lui Jenică să-mi aducă joarda ceia mare de la noi să o dau jos de acolo să nu-și facă cuib.
MARGHIOALA: Taci făi, ce te plângi atâta, las-o să cânte. Numa bine, asta așteptam. Și așa suntem prea mulți în satu ăsta. Taci și termină acolo de bătut pielea la papuc. Imediat trebuie să vie nea Giorgică să-i ia.
IOANA: Cât i-ai cerut? Cinci mii?
MARGHIOALA: De unde atâta. I-am zis să-mi aducă un drob de sare pentru iezi și trei batice negre din târg din Valea Rea.
IOANA: Făi mamă, nu l-ai jelit destul pe tăticu? Ce-ți trebuie trei batice?
MARGHIOALA: Lasă-l pe tăticu-tu în pace, că-i șade bine la Ăl de sus. Ce te freacă pe tine acum pentru ce-mi trebuie? Lasă că știu eu, bate acolo. Vezi la talpă să lași puțin desprins la călcâi, să vie înapoi la noi, că mai am nevoie de un ivantai din cela din târg.
IOANA: Auzi la ea, în loc să se gândească să-i aducă ceva pentru fată, pentru Ionaș a noastră, se gândește tot la ea.
MARGHIOALA: Nu știu cu cine semeni așa vorbăreață. Care va să zică nu-ți mai place munca, ăi? De te-ar auzi tăticu-tu cred că-ți și ardea una.
IOANA: În mine nu o dat niciodată, dacă vrei să știi. (scuipă) Ptiu, ptiu, cât l-am pomenit, poate-l visez iar la noapte. Așa fior am când îl visez, de nici n-ai idee. Tăticuțu meu drag, măcar a prins-o pe Ionaș, s-a dus cu sufletul împăcat. (se sperie) Hei! Făi mamă, unde-i fata? Să nu se fi dus la fântână! Ionaș! Ionaș!
MARGHIOALA: Lasă măi fata, îi aici la capre, își face păpuși din ciocane.
IOANA: Vezi, știam eu de ce păstrez câteva fără grăunțe.

Marghioala vine cu o foaie și un pix în mână

MARGHIOALA: Hai ajută-mă. (i le întinde) Scrie după mine.
IOANA: Ce să scriu mămică?
MARGHIOALA: Nu mai pune atâtea întrebări și scrie. (fredonează ceva) Așa, scrie: văleleu... spațiu liber... de ce te-ai dus... spațiu liber... auauau... spațiu liber... copilul meu...
IOANA: Ce-ai făi?...
MARGHIOALA: Scrie făi, n-auzi?
IOANA: Da scrie tu. (îi întinde foaia)
MARGHIOALA: Nu știu a scrie. Vrei bani sau nu?
IOANA: Bani?
MARGHIOALA: Ei ce-ți mai surâde mustața acuma.
IOANA: Zi pentru ce-ți trebuie, că m-ai făcut curioasă.
MARGHIOALA: Ne facem.... (suspans) bocitorie, făi.
IOANA: Ce-ai zis mămică?
MARGHIOALA: Bocitorie, n-auzi?
IOANA: Mamă, matale nu ți-i bine. (pauză scurtă) De aia vrei tu ivantai și batice?
MARGHIOALA: Exact.

Intră nea Giorgică pe poartă

GIORGICĂ: Sărut-mâinile! Oho, ce vie bogată aveți. Parcă de când o murit ăl bătrân a înviat și curtea asta. De care butași ați pus?
IOANA: Bună ziua, nea Giorgică. Mi-o adus frate-meu de pe Italia ceva cu boabe albe.
GIORGICĂ: Bun bun. (intră Ionaș) Hei, da ce mare te-ai făcut.
IONAȘ: Bună ziua!
GIORGICĂ: Bună ziua! Da ce semeni cu mă-ta Daniela. Ea n-a venit?
IOANA: Trebuie să nască acum și ne-a lăsat nouă fata peste vară. Ia, că ți-am terminat fix acum papucii.
GIORGICĂ: Săru-mâna, vă aduc din căruță ce v-am promis.
IOANA: Un pahar de vin, ceva?
GIORGICĂ: Nu, săru-mâna, mă grăbesc în sat să-l ajut pe preotul Pintilie. Săracu, numa necazuri are.
IOANA: Adică? Ci vrei să spui?
GIORGICĂ: Cică i-o murit ceva văr. O făcut ceva la plămâni și în două zile l-a terminat. Urmează înmormântarea.
IOANA: (își face cruce) Doamne ferește! (scuipă) Ptiu ptiu, știam eu de ce am zis că dau jos cucuveaua aia din nuc. Și mergi acuși la ei?
GIORGICĂ: Da, m-a rugat să-l ajut cu ce trebuie. Am zis că merg cu el la strângerea de fonduri din sat.
IOANA: Pentru ce? Fondurile de înmormântare se dau doar când îi mor rudele apropiate preotului. Ce, acuși îi dăm și la verișori?
GIORGICĂ: Nu știu Ioano, îți zic. Eu am zis că-l ajut să nu-mi ceară și mie bani, că n-am de unde, credeți-mă.
MARGHIOALA (în șoaptă Ioanei): Stai făi liniștită că ne rezolvăm și noi acum. (către Giorgică) Vin cu tine.
IOANA: Măi mamă...
MARGHIOALA: Taci făi. Și el m-o ajutat cu tăticuțu vostru. Tu stai să-i dai de mâncare la fată. Hai Giorgică că-mi dai după ălea.
GIORGICĂ: Bine tanti Marghioalo, hai. Da vezi cum îl iei, că nu prea vorbește... cică așa țin ei doliu, în tăcere.
MARGHIOALA: Stai liniștit, mă descurc eu cu din ăștia. Ioano, vezi să mănânce fata ceva. (către Ionaș) Ionaș dragă, ți-a lăsat mamaia niște poale în brâu cu brânză de vacă, să le mănânci să crești mare mare. Mă întorc repede.
GIORGICĂ: Săru-măna, spor la treabă!

(pleacă. Rămân Ioana și Ionaș)

IONAȘ: Mamaie, ce-i aia înmormântare?
IOANA: Ehei, e un loc cu belele, unde toți se ceartă și nu scapi fără vreun blestem.
IONAȘ: Da de ce se ceartă toți, mamaie? Se ceartă și ei pe păpuși cum mă cert eu cu copii pe uliță?
IOANA: Ahm... da, poți să o numești păpușă, da. O păpușă făcută de Dumnezeu, adică Doamne-Doamne, cum zici tu, pe care o îngropăm de unde a venit. Da lasă că vei afla tu mămică când mai crești.
IONAȘ: Înseamnă că, dacă eu am făcut o păpușă, sunt un fel de Doamne-Doamne?
IOANA (râde): Nu-i chiar așa, mamaie. Tu ai făcut-o cu ajutorul Lui, că el ne dă minte. Da uite, la asta nu m-am gândit. Da, hai, adu-mi și mie să văd ce-ai făcut din ciocanul ăla.
IONAȘ: Chiar vrei să o vezi? Ți-o aduc acum!

Ionaș pleacă.

IOANA: Ionaș a mea, scumpa, sufletul meu. Pic de doliu n-am să las să te atingă.


Acasă la cei doi frați gemeni, singurii din sat. Stau la masă, beau vin dintr-o sticlă de Borsec fumează și joacă cărți.

GHIȚĂ: Dacă dă bunu Dumnezeu și Măicuța Domnului să te bat, îți iau femeia.
MIRCIULICĂ: Pe aia ți-o dau pe gratis și fără să mă bați la cărți, să simți și tu cum e să atingi o muiere. Dar dacă te bat eu, îți iau caprele frățioare, stai tu liniștit. (râde) Le iau și știi ce le fac? Le vând! Așa scăpăm și noi odată de ele, așa dihănii urâte n-am mai văzut. Îmi fac și niște bănuți frumoși pe ele.
GHIȚĂ: Să-ți cadă nucu cela din poartă în cap de mai zici de astea. Nu mai joc nimic. (aruncă cărțile pe masă) Băi, știu că mi-ești frate, da să mor uneori de nu-mi vine să te bat să scap de tine.
MIRCIULICĂ: Hai lasă că te știu eu pe tine. Ia cărțile înapoi, ratatule. (Ghiță le ia) Ia zi, tovarășul tău de pe Italia ți-a mai zis ceva? Ne-a făcut rost de bilete de autocar sau...?
GHIȚĂ: Stai bre că nu-i așa ușor. Mi-a zis că s-au scumpit biletele de autocar, că a crescut prețul motorinei și că îi problema și cu bossu, că nu găsește unu la care să-i convină să ne ia. Că cică nu ar mai avea unde să ne pună și pe noi, că are deja doi băieți veniți acum o lună de prin Brăila și fac treabă tare bună pe Milano.
MIRCIULICĂ: Ce mă? I-auzi bre, vrei să zici că nu știu să fur? Eu? Gălățean din mamă în tată, mai prost ca un brăilean? Nu se poate, prostii uăi, asculta icia la mine. Dacă chiar voia să ne ajute, ne găsea în 5 minute oraș. Nu mare, unu mai din ăsta ca Pechea. Dar nu se vrea Ghițule, nu se vrea. (își aprinde o țigară) Ei, să mai vie el la mine să-i dau lemne de iarnă pentru când e acasă de sărbători (arată pumnul) că pi ăsta i-l dau bre.
GHIȚĂ: Băi, stai tu liniștit că ne rezolvă, mi-a promis. Și auzi la el, un oraș cât Pechea. Da tu crezi că Pechea îi oraș? Nici spital n-are, că dacă ne moare baba, până la Cudalbi trebuie să o ducem. Plus că pe Italia nici nu știu dacă au ăștia orașe așa mici. Adică, o fi având, da nu le știm noi.
MIRCIULICĂ: Nu știu, da pe mine mă fute la cap toată situația asta. Vreau să scap odată de satu ăsta și și de mamaie. N-am venit nici unu din noi pe lume să ștergem o babă la cur. Și ce dacă ni rudă? Noi suntem bărbați, noi trebuie să facem bani, să ne plimbăm cu merțanele, să avem gagici și să locuim la o vilă. Eu nu mai vreau să trăiesc așa. Acolo o să avem femei care să facă curat după noi și bucătari de cinci stele. O să fim respectați. Să vezi după cum toată lumea din sat o să ne caute și o să ne ceară secretul reușirii. Și n-am să le zic nimic. Dar până atunci, suntem prinși aici, cu buda în curte și poarta care imediat pică.
GHIȚĂ: Eu știu ce zici, da ce putem face noi, dacă așa ne-a fost dat. Zi mersi că tu măcar o ai pe Mărioara, mai ai cu cine să pierzi nopțile. Da eu? Nici o fată din sat nu se uită la mine. Și doar arătăm identic, nu înțeleg. Ba chiar eu sunt și mai cu carte, mă duce mai mult mintea.
MIRCIULICĂ: Da, dar eu sunt cu vrăjelile. Și aici se trage linia între noi doi. Plus că arăți așa, de parcă îți place în fund. (pune ultima carte din mână și îl bate la cărți). Ascultă la mine, ai putea să vinzi caprele ălea și să ne luăm bilete de avion. De ce să contăm pe altul?
GHIȚĂ: Nu le vând. Ce nu înțelegi?
MIRCIULICĂ: Păi și dacă plecăm, ce faci cu ele?
GHIȚĂ: Nu știu, mă descurc. Îl trimit pe Petrică nebunu cu ele, că și așa nu-l ascultă nimeni. La căprițele mele le place să le vorbești. (reface cărțile) Să le povestească ce a învățat el pe la Teatrul din Galați.
MIRCIULICĂ: Ești un prost.
GHIȚĂ: Ba tu ești prost!

Se aude baba din camera cealaltă cum se chinuie să se ridice.

GHIȚĂ și MIRCIULICĂ (deodată): Ai răbdare, bre! (se uită unul la altul nervoși)
GHIȚĂ: Mă duc eu la ea.
MIRCIULICĂ: Bine, eu merg la Mărioara. (pauză) Să nu te culci până mă întorc.
GHIȚĂ (în timp ce face curat pe masă): De ce?
MIRCIULICĂ: Ne antrenăm în sat.
GHIȚĂ: Ce să ne antrenăm?
MIRCIULICĂ: Facem o nefăcută. Ai încredere în mine și o să-ți fie bine.
GHIȚĂ: O nefăcută?
MIRCIULICĂ: Ei, vezi de babă și vorbim când mă întorc de la Mărioara. Până atunci, pregătește-te. (Mirciulică iese)
GHIȚĂ: Pentru ce să mă pregătesc? Ptiu, ptiu, dintre toți, Dumnezo fix ca tine m-o făcut să arât.


IONAȘ (în timp ce mănâncă dintr-o plăcintă cu brânză, sau poale-n brâu): Tataie e plecat la Galați mereu că lucrează la o fabrică de pește. Și de aia stă mamaie așa mult cu noi pe aici. Mie nu prea îmi place peștele, are gust de apă de la mare. Străbunicu nu mai e, s-a dus la Doamne-Doamne, dar străbunica nu e supărată. Când o să fiu mare vreau să mă îmbrac și eu ca străbunica, cu șosete roz, cu ruj roșu și vreau și eu din ăla de pus în cap cu model de tigru. Mami mi-a dat rochițele astea cu floricele, da nu sunt la fel de frumoase ca hainele lui străbunica. Cred că și la străbunicu au făcut înmormântare. Hîîî, străbunicul era și el o păpușă? Dar el vorbea foarte mult, iar păpușile mele nu vorbesc, decât dacă spun eu ce să zică. A da, am uitat să vă arăt și vouă păpușa mea, am numit-o Dana ca pe mama! Vreau să îi pun și ei burta mare. Îmi e dor de mami. Și de tati îmi e dor. Sunt curioasă cum o să arate fratele meu. Nouă la grădiniță doamna ne-a spus că noi suntem din aceeași familie cu maimuțele. Oare fratele meu o să arate ca o maimuță? Sper că nu, că maimuțele sunt urâte și asta înseamnă că o să trebuiască să îi dau banane să mănânce, și mie nu-mi plac, că au ațe din alea amărui.. (pauză scurtă, termină de mâncat plăcinta) Bine, eu mă duc acum. La revedere!
-
MARGHIOALA: Unde-i?
GIORGICĂ: Uite-l colo.
MARGHIOALA: Nu arăți cu degetul spre preot, tolomacule!
GIORGICĂ: Mă iertați, n-am...

Cei doi se apropie de preot.

MARGHIOALA: Săru-mâna domn părinte!

Marghioala își face cruce și se apleacă la picioarele lui. Îi trage și pe Giorgică de pantaloni să facă același lucru. Preotul se întoarce, zâmbește și le pune mâna pe cap.

MARGHIOALA: Condoleanțe, am auzit ce s-a întâmplat. Dumnezeu să-l odihnească. Când a murit?

Preotul gesticulează.

GIORGICĂ: Aseară.
MARGHIOALA: Aseară? Pe la ce oră? (Preotul gesticulează.) Heeeeeeei, la ora 3? Doamne ferește-ne, ora diavolului!

Încep să-și facă cruci.

GIORGICĂ: Ora diavolului? Doamne ferească-ne!
MARGHIOALA: Vai, domn părinte, e semn rău. Ori se va întoarce printre noi, ori e strigoi și trebuie să-i străpungem inima!

Preotul gesticulează

GIORGICĂ: Da da, să-i străpungem inima cum i-am făcut acu trei ani lui nea Purice, că toate babele din sat îl visau. Mai știți? Pe ăla a trebuit să-l dezgropăm, că ne-am dat seama târziu rău. Da la ăsta trebuie de dinainte să o facem!

Preotul încă gesticulează.

MARGHIOALA: Ei, lasă că nu de aia îl visau babele în sat... Că înainte să se ducă, în fiecare seară hoinărea pe la câte vreo muiere, fix ălea care-l visau. N-o fost el strigoi, ci fustangiu. V-am zis da nu m-ați ascultat. Da văru ăsta al vostru în schimb, nu știu ce să zic. Îmi dă un fior tare rău...

Preotul face ochii cât cepele, îi face semn din cap și din mână de negare.

MARGHIOALA: Ziceți că nu-i cazul? Ei domn părinte, dumneavoastră știți mai bine. Eu babă bătrână, am rămas cu ale mele. Știți ce greu mi-a fost și mie după ce o murit Răducu al meu în toamnă. Noroc cu matale de mi-ai mai ridicat moralul, că altfel cătinel mai aveam și îl urmam.

Preotul o bate pe umăr.

MARGHIOALA: Erați apropiați? Da, da, da. Da era din sat? Că nu-mi aduc aminte de niciun verișor.
GIORGICĂ: Nu era băiatul nou din cor?
MARGHIOALA: Da, da, da, mă gândeam eu. A, păi nu poate cânta corul la înmormântare, că sunt toți în doliu și trebuie toată lumea să tacă. Adică, ar fi mare păcat, chiar așa să nu-l jelească nimeni... da, trebuie găsită o altă cale...
GIORGICĂ: Păi trebuie găsită urgent, că nu putem să-l înmormântăm fără cântat.
MARGHIOALA: Așa-i, că dacă se duce fără cântat îl trimite înapoi și atunci o să devină strigoi. Dar nu-i capăt de lume, domn părinte, vă ajut eu cu asta. Păi nu mi-ați fost aproape când s-o dus Răducu al meu? Vă întorc acum ajutorul. Vin eu cu fi-mea și strănepoată-mea ca bocitoare.
GIORGICĂ: Tanti Marghioala...
MARGHIOALA: Taci bre. Vă promit domn părinte, că nu vom face treabă de mântuială! O să facem toată biserica să plângă cu suspine și știți ce înseamnă asta? (îl trage mai aproape și îi spune încet) Mai mulți bani în cutia milei. Ei, ce ziceți?
GIORGICĂ: Ce să fie?
MARGHIOALA: Băi băiatule! Domn părinte, eu zic să vă gândiți bine. Când vine vorba de bani, nici omul fără păcate nu dă înapoi. Hai, vă las acuși, nu vă mai bat la cap. (dă să plece, dar se răzgândește) A, era să uit, când e înmormântarea? Mâine?

Preotul gesticulează.

GIORGICĂ: Poimâine.
MARGHIOALA: A, poimâine, da da da, la 3 zile după. Bine domn părinte, săru-mâna!

Părintele pleacă.

MARGHIOALA: Băi Giorgică, vezi-ți de treaba ta, băiete. Ce stai tu atâta în gura omului?
GIORGICĂ: Mă scuzați... am vrut doar să ajut...
MARGHIOALA: Ei, lasă. Nu trebuie de fiecare dată să ajuți pi toată lumea. Mă duc înapoi la fată.
GIORGICĂ: Păi și ălea promise din târg?
MARGHIOALA: Doar n-ai vrea, eu babă bătrână, să le car acuși singură? Las că le aduci mâine dimineață, că nu s-or duce zilele din sat.
GIORGICĂ: Bine tanti Marghioalo, cum dorești.
MARGHIOALA: Mai mergi mâine în Valea Rea?
GIORGICĂ: Trebe să merg, că tre să scap de păpușoi să-i vând odată.
MARGHIOALA: Caută vezi, poate găsești niște ivantaie. Da nu din celea scumpe, ci din alea di lemn, și ț-oi da un butaș din cela de struguri albi de la noi să ai și tu.
GIORGICĂ: Bine tanti, cum dorești matale. Săru-mâna!

Marghioala pleacă. Rămâne Giorgică singur.

GIORGICĂ: Babă ca Marghioala nu cred că mai are nimenea în sat.


Noapte. În curtea casei lui Giorgică. Ghiță și Mirciulică stau lângă geam. Se împing și șușotesc.

MIRCIULICĂ: Stai bre mai încet că mă împingi. Dă-mi o țigară. (și-o aprinde) Uăăăi, da ci casă are aista. De unde are atâția bani?
GHIȚĂ: Probabil de la nevastă-sa, cică îi și ea în Italia de anu trecut, că s-au deschis granițele că am intrat în UiE.
MIRCIULICĂ: În ce?
GHIȚĂ: Ei, lasă.
MIRCIULICĂ: Păi și ce face acolo?
GHIȚĂ: Spală babe la cur, ce să facă. Nici ea nici Giorgică n-au carte.
MIRCIULICĂ (se uită prin casă): Uai, Dumnezeu și Măicuța lui.
GHIȚĂ: Mirciule, mi-i cam frică. Dacă ne prinde?
MIRCIULICĂ: N-are bre ce să-ți fie frică. Tu ia-te după mine.
GHIȚĂ: Toată viața am făcut asta și uite unde am ajuns. Poate acum aveam școala terminată și eram deja în Italia pe o motoretă d-aia șmecheră cu o gagică în spate.
MIRCIULICĂ: Da, pe motoretă ca ăia care și-o iau în cur. Ascultă la mine, numa ratații știu carte.
GHIȚĂ: Da, da măcar făceam bani curați.
MIRCIULICĂ: Încă n-ai tăcut, uăi? (se aude un sforăit puternic, se sperie amândoi) Vezi dacă nu taci!
GHIȚĂ: Gata, gata, m-am oprit. (pauză scurtă) Da și ăsta prost că-și lasă geamul deschis.
MIRCIULICĂ: Așa-i? Parcă și-a cerut-o. Mamă, uiti frate ce canapea are. D-asta vreau să avem și noi, în vila noastră din Torino.
GHIȚĂ: Bine, bine, dar până atunci hai să luăm ce avem de luat și să plecăm, că mă ia cu forfote.
MIRCIULICĂ: La stomac?
GHIȚĂ: Da.
MIRCIULICĂ: De la ce, uăi?
GHIȚĂ: Nu știu bre, hai să plecăm odată!
MIRCIULICĂ: Bine, bine. (aprinde o lanternă și dă cu ea prin casă) Uăi, da io cred că omu nu are nimic valoros.
GHIȚĂ: Și de ce pușca mea am venit la el atunci?
MIRCIULICĂ: Că nu-mi place mufa lui, d-aia. Nea Giorgică în sus, nea Giorgică în jos. Umblă țanțoș prin sat, toată lumea îl place. Mă cac în gura lui. Sunt sigur că nevastă-sa are pe unul care i-o trage bine pe Italia, că de aia nu l-a luat și pe el.

Pauză scurtă.

GHIȚĂ: S-a dat la Mărioara, este?
MIRCIULICĂ: Taci odată!
GHIȚĂ: Gata, gata. Să mor de mai facem după tine de acuma...

Mirciulică își stinge țigara, Ghiță începe să se plimbe, dă cu piciorul de ceva tare

GHIȚĂ: Băga-mi-aș!.....
MIRCIULICĂ: Uăi, ai grijă! Nu suntem aici să stricăm lucruri! În ce ai dat?
GHIȚĂ: Nu știu.... futu-i...

Mirciulică se apropie. E o plasă, o deschide. Gustă din ea.

GHIȚĂ (încă în dureri): Uăi nehalitule, pui gura pe orice... Ce-i acolo?
MIRCIULICĂ: E ceva sărat. Da nu-mi dau seama ce.
GHIȚĂ: Dă să văd! (îl dă la o parte) E un drob de sare!
MIRCIULICĂ: N-avem nevoie.
GHIȚĂ: Ba da! Pentru căprițe! Știi cât costă unul?
MIRCIULICĂ: Cât?
GHIȚĂ: Trei milioane!
MIRCIULICĂ: Trei milioane?!
GHIȚĂ: Trei milioane!
MIRCIULICĂ: Îl luăm atunci!
GHIȚĂ: Știam eu că nu ești așa prost.
MIRCIULICĂ: Ai tăcut?
GHIȚĂ: Gata.
MIRCIULICĂ: Hai, ajută-mă să-l ridic 1, 2, 3 și.... (încearcă să-l ridice) Futu-ți drobul de sare. Lasă-l jos. (respiră cu greu) Nu-l mai luăm.
GHIȚĂ: De ce?? Ai înnebunit?
MIRCIULICĂ: Îi prea greu mă, îmi rup spinarea.
GHIȚĂ: Bine.... Las-o așa atunci... Hai... Hai să ne uităm de altceva...

Se aud zgomote din casă, apoi se aprinde lumina.

GHIȚĂ: Băga-mi-aș...
MIRCIULICĂ: Ridică!
GHIȚĂ: Ce uăi?
MIRCIULICĂ: Ridică odată, n-auzi?

Ridică drobul de sare și sar gardul. Giorgică vine și închide geamul. Se duce înapoi în pat.


IONAȘ: El este tata! Tata are dinți de vampir. La noi acasă, nici un copil nu se ia de mine, că la toți le e frică de tata, iar mie îmi place asta. Aici nu are cine să mă apere. Când visez urât mă duc la el și la mama în pat, iar tati mă ține în brațe până dimineața. Aici nu mă ia nimeni în brațe. Mamaia zice că îi e cald, iar stră-bunica sforăie ca un porc. Și atunci iau păpușa lui tati în brațe.

În casa Marghioalei

IONAȘ: Mamaie, am visat urât aseară.
IOANA: Ce-ai visat mamaie?
IONAȘ: Am visat că mi-a sărit cocoșul în cap.
IOANA: Heeei... și de care cucoș era? Alb, negru, roșu?
IONAȘ: Avea așa o culoare neagră și gâtu, gâtu era roșu tare.
IOANA: Ei mamaie, asta nu-i dea bună. Înseamnă că ne certăm cu cineva... Of, că numa nenorociri pe capul nostru... Trăim vremuri grele mamă... Da ești prea micuță să înțelegi. Nici bani să cumpărăm o pâne nu avem. E greu rău, mamaie... Și eu aseară l-am visat pe preot, primul semn rău. Asta înseamnă că prea curând nu o să ni se ducă nenorocirile astea de pe cap, și că suntem înconjurați de o minciună mare... Al doilea semn a fost cum el intră într-o apă tulbure... Da, tulbure... Asta înseamnă moarte... Dar uneori poate însemna și minciună, depinde cum intră în apă. Dacă intră cu spatele e moarte clar, dar dacă intră pe o parte e o mare minciună gogonată la mijloc, și îmi amintesc că intrase așa cu fața parcă la noi... Ceva nu e la locul lui... Preotul nostru nu ar minți niciodată, el e cel mai curat om pi care-l cunosc. Sigur are să însemne altceva dar mi greu acum să-mi dau seama ce... (Ionaș fredonează "Iepuraș coconaș" și se joacă cu păpușa ei) Uite-o pe ea cum stă fără nici o grijă... Ia, spune-i tu lui mamaie ce vrei să te faci când crești mare?
IONAȘ: Nu-ți zic că i-am zis și la mama și m-a certat.
IOANA: Ionaș, mie știi că poți să-mi spui orice. (o ia și o pune în poalele ei). Hai, zi-i la mamaia.
IONAȘ: Da nu mă cerți și tu, da?
IOANA: Eu? Să te cert?
IONAȘ: Sigur, sigur?
IOANA: Doamne ferește să fac așa ceva. E păcat de la Dumnezeu. Hai, zi acum.
IONAȘ: Vreau să mă fac actriță!
IOANA: Ferească sfântu! Nu, să-ți zboare asta din cap. Cum să te faci actriță mamaie? Vrei să ajungi ca Petrică nebunu? Să mergi toată ziua de-a leila pe ulițe și să vorbești de-a... nebuna!? Vrei să nu te iubească nimeni? Să fugă toți de tine? Ăștia toți sunt cu capu, toți.
IONAȘ: Da mama mi-a zis că voi toți mă iubiți.
IOANA: Of măi, copilule. Ăștia-s cu diavolul, se protituează, se bat, nu mamaie, tu ești fată deșteaptă și frumoasă. Eu nu știu ce vă învață ăia acolo la oraș... La noi se făcea școală pe vremea noastră. Bine, cât am prins și eu, 8 clase, că mai mult nu ne-am permis. Erau vremuri și mai grele atunci, stăteam câte 7 la o pâne. Acum cu criza asta avem măcar norocul de papucărie că ne mai aduce un bănuț. De aia am trimis-o pe mă-ta la Galați să facă școală, să nu rămână la sat ca mine. A avut noroc și cu tac'tu că au plecat de aici într-un oraș mai mare. Eu n-am avut norocul ăsta mamaie, da acum m-am obișnuit aici și îmi e urât să mai plec. Și uite așa, frica asta nenorocită m-a făcut să pierd multe. Frate-meu e bine mersi pe Italia, îmi mai trimite prin poștă poze cu el... Știu totuși că și lui îi i greu acolo, nu-mi recunoaște, dar simt asta... Cred că la toți ne e greu, dar nu la toți la fel.

Se aude zarvă din drum. Marghioala și cu Giorgică se ceartă.

IOANA: Vai mamaie, știam eu că ceva urmează... Vezi dacă visezi din astea?

Ioana merge la cei doi.

MARGHIOALA: Să te trăznească Dumnezeu și toți sfinții! Nu mai vreau să te aud!
GIORGICĂ: V-am zis, nu știu ce s-a întâmplat... le aveam aici în curte... Hai mata și verifică... Eu sunt om cinstit...
MARGHIOALA: Om cinstit pe dracu, să mă lași în pace (scuipă) Ptiu, ptiu, să-ți cadă tălpile de la toți papucii! Numa șobolani în satu ăsta, în nimeni n-ai o bază... Pui de târfă ce ești!
IOANA: Ce se întâmplă aici, mamă, ce-i cu zarva asta?
MARGHIOALA: Ei, ce e..
GIORGICĂ: Da știți că nu-i așa tanti Marghioala...
MARGHIOALA: Taci să nu te aud! (se uită spre Ioana) A pierdut drobul de sare... Cum poți mă să pierzi un drob de sare? Că nu-i un ac di cela să-l lași undeva și să uiți di el... Are câteva kile! (pauză scurtă) Mă, tu mi l-ai furat! Zi drept! Vezi că Ăl de sus te aude. Hai zi!
GIORGICĂ: N-am furat nimic! Ți-am zis, hai mata cu ochii tăi să vezi!
MARGHIOALA: Nu mai vreau nimic, hoțule!
GIORGICĂ: Nu sunt hoț! C... c... cotoroanțo!
MARGHIOALA: Cristoșii și altaru mă-tii! (ia o creangă uscată de pe jos) Treci încoa, '¥tu-ți ceapa ta!
GIORGICĂ: Stai bre!
IOANA: Mamă! Îți crește tensiunea! Potolește-te!

Între timp trec Mirciulică și Ghiță pe lângă.

MIRCIULICĂ: Mă înțelegi? Adică la dușul nemțesc ăștia se spală cu prosopul ud la toate alea, în schimb la dușul italienesc ăștia sunt curați, giugiuc, vero...
GHIȚĂ: Taci.
MIRCIULICĂ: Îți explicam ceva, boule...
GHIȚĂ: Taci bre cu dușurile tale, uite! Ăștia doi se ceartă!
MIRCIULICĂ: De la ce s-or fi luat?
GHIȚĂ (în șoaptă): Băăi, de la drob!
MIRCIULICĂ: Drobul de sare?
GHIȚĂ: Mai încet, bre!

Trec pe lângă Ioana care se uită la cei doi care aleargă.

MIRCIULICĂ și GHIȚĂ: Săru-mâna, tanti Ioana!
IOANA: Să trăiți...
GHIȚĂ: Ce faceți? Ce-i cu ăștia doi?
IOANA: Nici eu nu știu bre, ceva cu drobul de sare... (spre Marghioala) Bre mamă, mai încet! Voi ce vreți?
MIRCIULICĂ: Nimic tanti Ioano, am zis să trecem pe la mata să te salutăm să vedem ce mai faci.
IOANA: Ei, ce să fac, îmi plâng zilele ce le mai am. Numa nenorociri peste satul ăsta. Ori un om cu inima rea ne-a blestemat, ori suntem toți proști grămadă. Ăștia doi se alergă prin bălării, eu stau ca proasta să mă uit, că nu mă țin genunchii, voi... voi sunteți și voi amărâți... și mai e și preotul săracul, de el mi cel mai milă. N-ar da Ăl de sus puțină liniște, da așa-i când îi plin de oameni răi.
GHIȚĂ: Da ce-a pățit preotul?
IOANA (strigă iar spre Marghioala): Uăi mamă, ești cu inima, încetează! (înapoi la cei doi) I-a murit ceva verișor acum două zile, a făcut ceva la plămâni. Mâine e înmormântarea. Pe la voi n-a trecut să ia bani?
GHIȚĂ: Nu, n-a trecut nimeni.
IOANA: Ce-i drept cine să și vie până în curu dealului la voi. Lasă, folosiți banii ceia să vă reparați poarta, că stă să cadă peste voi de când o ajuns baba voastră la pat. Da chiar, ce mai face? Mai poate?
MIRCIULICĂ: Tot la pat e, da se descurcă singură să mănânce.
IOANA: Mai bine mor decât să ajung așa ca ea. De ce mai ține Dumnezeu în viață omul care vrea să moară, nu știu. La tăticuțu meu a fost ușor. Când a ajuns la pat a zis că vrea să moară, și a doua zi s-a dus. (pauză scurtă) Da știți că am fost colegă de clasă cu baba voastră? Ce femeie zdravănă era, ne fura toți flăcăii.
GHIȚĂ: Ne-ați mai zis, tanti Ioano.
IOANA: V-am mai zis, da da da. Încep și eu să uit. Am deja o vârstă, nu mai pot chiar așa... Hei, mamă. Mamă! Mamă! Unde s-a dus? Giorgică! Mamă!

Marghioala se întoarce din cealaltă parte a drumului pe unde o fugit.

IOANA: Unde-i Giorgică, mamă?
MARGHIOALA: A picat în gârlă. I-a dat Dumnezeu mai tare decât i-aș fi dat eu.
IOANA: Ferească-ne... (Marghioala intră în casă. Giorgică vine și el din spate, ud tot) Ești bine, Giorgică?
GIORGICĂ: Da, foarte bine.
MIRCIULICĂ: Ce fa mă, ai fost la pescuit?
GHIȚĂ: Hehe, da, ai prins ceva?
GIORGICĂ: Ce dracu căutați aici? Marș că vă crăp fața.
MIRCIULICĂ: Da ce-am făcut, șefu?
GIORGICĂ: Sunteți trântorii satului. Stați și vă holbați ca vițelul la poarta nouă. Marș, n-ați auzit? Să nu vă mai prind pe aici!
MIRCIULICĂ și GHIȚĂ: Săru-mâna, tanti Ioana!
IOANA: Să trăiți...

Toți pleacă. Pe uliță vine Petrică nebunul.

PETRICĂ NEBUNUL: "Lasă-mă să spun. Aici e apa. Buuun. Dincoace e omul. Buuun. Dacă omul se duce la apă și se îneacă, apoi înseamnă că, vrând-nevrând, vrea să se ducă la apă, pricepi? Dar dacă vine apa la el și-l îneacă, nu se mai îneacă. Ergos, cel care nu e vinovat de moartea lui înseamnă că nu-și scurtează zilele." (râde) "Și se mai cheamă asta lege? Se cheamă, cum de nu - lege criminală."


IONAȘ: (vine în scenă cu două păpuși) Ea este mamaie. Iar ea este stră-bunica. La străbunica i-am făcut gura mare pentru că o ceartă mereu pe mamaie. Iar lui mamaie i-am făcut gura în jos pentru că e tristă tot timpul. Ele două se ceartă foarte des și nu-mi place asta. (O imită pe Marghioala.) Iar ai uitat făi să închizi găinile! O înveți numai prostii pe fata asta! Adică pe mine. (râde scurt) Și mamaie nu zice nimic, doar stă supărată și o mai văd că plânge. Și eu plâng când mă ceartă mama că nu-mi strâng jucăriile. Dar de acum o să îl certe mai mult pe frățiorul meu, sunt sigură de asta. Am văzut la grădi cum maimuțele fură multe lucruri, și mami mi-a spus că nu-i frumos să furi, că te vede Doamne-Doamne și ajungi jos sub pământ în cazan. Nu știu cum ajungi, probabil vine cineva să te ia cu liftul, că pe scări dacă o iei e tare mult... și îți obosesc picioarele. (O imită pe Ioana.) Ionaș a mia, frumoasa mia.... Ai o voce ca de cucuvea.
IONAȘ: Mamaie mereu zice că cânt foarte frumos. Da nu înțeleg de ce zice că cânt ca o cucuvea, că ăla e semn rău, ea așa zice, și mereu le gonește din copaci. Oare o să mă gonească și pe mine? Nu înțeleg la ce se gândesc oamenii mari. Cred că sunt supărați prea des. Oare cum râde mamaia? Cred că îi e frică să o facă. Eu când râd sughiț, iar asta o face și pe mama să râdă, și cred că și pe frățiorul meu îl va face să râdă. Cu mamaie nu pot în schimb. Eu cred că oamenii mari când le e frică devin înapoi copii.



În curtea Marghioalei.

MARGHIOALA: Gata făi, azi e ziua cea mare. Ce faci acolo? Ce tot îngâni? Pe cine bleastămi?
IOANA: Nu bleastăm pe nimeni, fac descântece să nu se facă fata actriță.
MARGHIOALA: Făi tu-i pui gând rău la fată? Că te iau acuși de păr și te proptesc în gura sobei.
IOANA: Gata măi mamă, doar n-ai aprinde soba acum în miezul verii.
MARGHIOALA: Vrei să vezi? Potolește-te. Fata aiasta are un talent. Ai văzut-o că plânge când vrea ea?
IOANA: Și tu crezi că cu plânsu o să se descurce în viață?
MARGHIOALA: Ptiu, da proastă ești. Trebuie să profiți de un așa dar de la Dumnezeu.

Se aud bătăi în ușă.

MARGHIOALA: Intră!
GIORGICĂ: Săru-mâinile, tanti Marghioalo!
MARGHIOALA: Ce cauți aici, hoțule? Nu ți-a ajuns bătaia de ieri? Mai vrei o tură?
GIORGICĂ: Stați așa! Am venit cu două vești. Prima, am aflat unde e drobul de sare! Adică n-am aflat, dar știu ce s-a întâmplat cu el! Stați puțin să-mi trag sufletul, că nu mai pot...
MARGHIOALA: Hai zi, hoțule, ce poveste mi-ai mai inventat.
GIORGICĂ: Vă jur că e adevărul.
GIORGICĂ: Așa, deci, eram de dimineață în birt...
MARGHIOALA: Deci te-ai îmbătat și ai venit să-mi faci scandal aici, ăi?
GIORGICĂ: Ascultă-mă... Eram în birt și l-am auzit pe nea Jean, ăla care stă poartă-n poartă cu mine, cum povestea că ieri seară, o văzut pe la trecutu de miez de noapte, cum doi pișpirei îmi săreau gardul cu ceva plasă albastră grea în mână. În plasa aia albastră era drobul matale de sare!
IOANA: Heeei, avem hoți în sat!
MARGHIOALA: Nu te cred. Asta-i o minciună gogonată de a ta ca să scapi. Zi-mi unde-i drobul!
GIORGICĂ: Nu mint! Să mor eu dacă nu e ăsta adevărul!
IOANA: Are dreptate!
MARGHIOALA: Da tu de unde știi, făi? Hai nu mă înnebuni, ai fost și tu în birt.
IOANA: Nu făi, am visat! Chiar zice adevărul!
MARGHIOALA: Să mă lăsați amândoi, că nu vă mai înghit. Toți mințiți. Da mă rog, lasă de la mine. Și cine-s hoții?
GIORGICĂ: Cred că gemenii Foială.
MARGHIOALA: De unde până unde?
GIORGICĂ: Am găsit chiștoace de-ale lor la mine în curte. Și numa ei fumează Vicester (Winchester) din ălea.
MARGHIOALA: Mda, să zicem. Mă mai gândesc dacă te cred sau nu. Hai, zi-mi a doua veste.
GIORGICĂ: Avem nevoie de voi ca bocitoare.
IOANA: Vălelei, da ce s-a întâmplat?
GIORGICĂ: Nu are cine să mai cânte. Cică au primit băieții din cor ceva sticle de palincă de la nu știu ce babă din sat, și o băut toată noaptea, i-a prins curentul, și acum au toți gâtu umflat și-s mahmuri. Nu mai pot cânta.
MARGHIOALA: Pfai, da nu pot să cred. Ce babă nenorocită... Asta e acuma. Noi venim.
IOANA: Da?
MARGHIOALA: Da. Fugi și anunță-l pe preot.
GIORGICĂ: Bine, vin mai târziu la voi să vă iau. Sărut-mâinile!
IOANA: Pa, Giorgică... Văleleu mămică...
MARGHIOALA: Trebuie să facem bocetul. Adu foaia și pixul.
IONAȘ: Mamaie, pot să ies să mă joc?
IOANA: Ieși mamaie. Hai făi, zi.
MARGHIOALA: Da nu sta mult că avem treabă! Așa, deci, of, of, of... Copilul meu...

Ionaș iese pe uliță. Pe jos în iarbă stă Petrică.

IONAȘ: Bună ziua!
PETRICĂ (mai mult în sinea lui): "Ființă - neființă: ce s-alegi?
Mai vrednic oare e să rabzi în cuget
A vitregiei praștii și săgeți"...
IONAȘ: Și dumneavoastră vă jucați cu păpuși? Și eu am, ea este mamaia, iar ea este străbunica! Eu le-am făcut, vă place?
PETRICĂ (surprins): Uau, oh...
IONAȘ: Eu sunt Ioana! (îi întinde mâna) Bine, stră-bunica îmi zice Ionaș ca să nu mă încurce cu mamaia. Pe dumneavoastră cum vă cheamă?
PETRICĂ: Hamlet. (îi dă mâna înapoi)
IONAȘ: N-am mai auzit de numele ăsta până acum. Sunteți român?
PETRICĂ: Sunt nobil, din Danemarca...
IONAȘ: N-am auzit de țara asta... Vreți să vă jucați cu mine?
PETRICĂ: "Cu plecăciune: bine, bine, bine."
IONAȘ: Bine atunci, ia-o pe asta.

Petrică se uită la ea cu admirație. Încep să se joace.

PETRICĂ: "Ha, ha. Ești cinstită?"
IONAȘ: Ahm, da, cred că da.
PETRICĂ: "Ești frumoasă?"
IONAȘ: Sunt puțin cam bătrânică, dar sunt cea mai frumoasă bătrânică!
PETRICĂ: "Că dacă ești cinstită și frumoasă, cinstea nu se cade să stea de vorbă cu frumusețea ta."
IONAȘ: Nea Hamlet, eu nu știu ce zici tu acolo, da vorbești foarte frumos. Tu n-ai accent ca cei de aici. Cred că tu mă înțelegi.
PETRICĂ: "Nu trebuia să mă crezi; căci virtutea nu se poate altoi atât de adânc în vechiul nostru trunchi încât să nu rămână nimic din plăcerea păcatului: nu te-am iubit."
IONAȘ: Bine, vorbești puțin cam mult... Pot să vă zic o chestie? Da să nu mă certați la fel cum au făcut-o mama și mamaia. Eu, când cresc mare, vreau să mă fac actriță!
PETRICĂ: "Ofelia! Du-te la mănăstire!"
IONAȘ: Am zis că vreau să mă fac actriță, nu să merg la mănăstire...
PETRICĂ: Iartă-mă... Eu sunt Petrică. (îi întinde mâna) Și eu sunt actor... Mă rog, fost actor...
IONAȘ: Serios? Uau, vorbesc cu un actor! Adică, fost actor... De aia vorbeați așa ciudat?
PETRICĂ: Așa cum? Cu diafragmă, din piept? Ca să te audă o sală întreagă, trebuie să ai o emisie vocală care să răsune până peste deal!
IONAȘ: Mă dor urechile, nu mai vorbiți așa tare...
PETRICĂ: Mă ierți. Hai să te învăț ceva. Te ridici și faci după mine, da?
IONAȘ: Bine!
PETRICĂ: Îți pui piciorul în față, mâna sus la vedere, așa, și zici: "A fi sau a nu fi: iată întrebarea." Da? Acum tu.
IONAȘ: "A fi sau a nu fi: iată întrebarea."
PETRICĂ: Da, dar ține mâna sus, te prefaci că ai un craniu în mână.
IONAȘ: Un craniu? Cum adică?
PETRICĂ: Unul fals, nu te speria.
IONAȘ: De ce?
PETRICĂ: Că așa trebuie, așa spun toți regizorii.
IONAȘ: Regizorii? Cine sunt ăia?
PETRICĂ: Ce-i care ne dau indicații. Ei au grijă ca totul să meargă bine. Bine, mai sunt și câțiva care se cred un fel de Dumnezeu, pentru că au controlul absolut. Ei ne zic ce să facem, cum să facem, cum să zicem și cum să ne îmbrăcăm.
IONAȘ: Adică cum face mamaie cu mine?
PETRICĂ: Nu-i chiar același lucru.
IONAȘ: Păi cum?
PETRICĂ: Păi ești prea mică încă să iei decizii singură. Ai nevoie de ajutor, să înveți de la cineva mai mare.
IONAȘ: Pot să învăț să fiu actriță de la tine?
PETRICĂ: Ei copilă, actoria nu se învață, se fură. Plus că eu nu am ce să te învăț. Sunt un nimeni, fost actor ieșit pe caz de boală reîntors în satu de unde o încercat să fugă.
IONAȘ: Pe ce boală?
PETRICĂ: Oboseală. Stres. Nedormit. Nemâncat. Nemângâiat. Furat, lovit, înjurat, băut, fumat, jucat și jucat și jucat și jucat. Nu se merită, o iei razna, pe bune.
IONAȘ: Pe bune?
PETRICĂ: Mda, eu am auzit de câteva cazuri, cam rău. Eu zic să te pui să scrii. Texte de teatru. Ăiștia ce stau cu pixu-n mână au cea mai frumoasă viață, și nici nu-și belesc genunchii ca noi. Cât de greu poate să fie să scrii vorbe pe foi?
IOANA: Ionaș! Ionaș hai la mamaie!
PETRICĂ: Du-te că te cată, după crede că ai căzut în fântână.
IONAȘ: Bine, mă duc. Mulțumesc Nea Hamlet că mi-ai vorbit așa frumos!
PETRICĂ: Spune-mi Petrică. La revedere, Ionaș.


În casa gemenilor.

MIRCIULICĂ: Așa frate-meu, deci, noi trebuie să ne găsim o scuză pentru care nu suntem în biserică, mă înțelegi? Nu putem să lipsim așa de capu nostru.
GHIȚĂ: Și la ce te-ai gândit?
MIRCIULICĂ: Spunem că ne-a murit baba.
GHIȚĂ: Și unde o ascunzi după?
MIRCIULICĂ: O ținem închisă în casă. Hai să fim serioși, baba nu mai duce mult, și până se prind restu ea poate chiar dă colțu, deci nu facem ceva greșit că doar am zis adevărul mai repede, mă înțelegi?
GHIȚĂ: Băi dobitocule, muierile Streșnă or să fie primele care o să vie.
MIRCIULICĂ: Cine mă, tanti Ioana și Marghioala? Le dăm drobul de sare. O să afle că noi am fost, dar măcar a meritat Giorgică căzătura în gârlă.
GHIȚĂ: O meritat, nu o meritat, planul e unul prost. Trebuie să ne gândim la altceva.
MIRCIULICĂ: Uăi, sună-mă puțin, să-și arăt ceva.
GHIȚĂ: Lasă-mă că gândesc.
MIRCIULICĂ: Sună-mă bre. Hai să vezi ce ton de apel mișto mi-am luat.
GHIȚĂ: De unde mă.
MIRCIULICĂ: De la nea Jean, din birt. I-am dat 2 lei pe ea că avea datorie.
GHIȚĂ: Și tu de unde aveai bani? Că și tu ai datorie.
MIRCIULICĂ: Ei, mi-a dat Mărioara. Da lasă tu astea, hai sună-mă. Hai că nu-ți ia bani pe minute dacă nu răspunzi.
GHIȚĂ: Ce mă fuți la cap...

Sună.

MIRCIULICĂ: "Popa și poliția, tot la poarta lor să stea
Ambulanța și mascații, pompierii și soldații
În grădină la dușmani, să răsară bolovani
Bolovani și pietricele, să-și spagă capu cu ele"
GHIȚĂ: Da, mișto. Asta să le-o pui și lor dacă ne prind.
MIRCIULICĂ: Nu ne prinde nimeni, sunt toți proști grămadă. Da am altă idee. Mergem la înmormântare, ne punem mai în spate, și spre final ne prefacem că am ațipit. Când ăștia pleacă cu sicriul spre cimitir, pac am luat cutia și am plecat. Ei, ce zici?
GHIȚĂ: Nu.
MIRCIULICĂ: Cum adică nu?
GHIȚĂ: Adică nu vreau. Nu mai vreau. Nu-mi place. Nu vreau să trăiesc toată viața așa. Iar m-a luat cu forfote. Nu mai vreau! O să am probleme cu stomacu până mor. Sau până o să ne prindă careva.
MIRCIULICĂ: Ești un fricos! Ratatule.
GHIȚĂ: Da, sunt fricos, și? Măcar sunt cinstit. Nu vreau bani. Mai bine mor sărac.
MIRCIULICĂ: Ei, exagerezi...
GHIȚĂ: Nu exagerez cu nimica. Tot ce îmi doresc e să am și eu pe cineva... pe cineva cu care să îmbătrânesc, cu care să mă mut aici în casa asta după ce moare baba, și să o cârpim ca lumea, să refacem poarta și alea, și să plimbăm căprițele pe deal la apus de soare, poate chiar să facem un copil care să se joace toată ziua cu căprițele, o fată, o fată cu ochii verzi și părul negru scurt, care să mă prindă de genunchi și să-mi zică "tăticuțu". Asta e tot ce-mi doresc, n-am nevoie de bani.

Pauză scurtă.

MIRCIULICĂ: Bine, uite cum facem. M-am mai gândit, să facem să fie bine pentru amândoi. Deci, tu mă ajuți să luăm cutia de la biserică. De banii ăia eu plec pe Italia și ți-o las ție pe Mărioara să faci ce vrei cu ea și căprițele tale, bine? Ce zici?
GHIȚĂ: Chiar mi-o lași?
MIRCIULICĂ: Da frățioare. Păi nu sunt eu fratele tău?
GHIȚĂ: Nu, nu se poate... nu s-ar uita niciodată la unul ca mine...
MIRCIULICĂ: De unde știi?
GHIȚĂ: Că știu...
MIRCIULICĂ: Ei, știi prost... Ea mi-a mai vorbit de tine.
GHIȚĂ: Serios?
MIRCIULICĂ: Da, serios.
GHIȚĂ: Păi cum de a mai vorbit ea de mine?
MIRCIULICĂ: Și ea mă futea la cap de copchil și mutat. Și i-am zis că și pe tine te-a apucat febra asta, nu știu ce aveți. Nu știu de ce s-a enervat, și atunci mi-a zis că poate cu tine ar trebui să fie de fapt, nu cu fraieru de mine.
GHIȚĂ: Chiar mi-o dai, pe Mărioara?
MIRCIULICĂ: E a ta. Te descurci.
GHIȚĂ: Bun, batem palma atunci!
MIRCIULICĂ: Aia zic. Hai, să mergem.


În biserică. Petrică ține o slujbă imaginară.

PETRICĂ NEBUNU: "În tinerețe când iubeam,
Eu zile n-am știut de post
Pe-nsurătoare-un ban n-am dat
Și păgubit zău că n-am fost

Dar bătrânețea, binișor,
În gheara ei m-a înhățat
Uitând c-am fost tânăr cândva,
Cu capul de pământ m-a dat

Un târnăcop și o cazma
Un giulgiu petrecut cu fir
Și-o groapă pentru-acest drumeț
În casa noastră musafir."
PREOTUL: Gata frățioare, ți-ai făcut damblaua, hai, fugi de aici, du-te și lasă-mi hainele în casă, și treci la poartă, că începe imediat slujba de înmormântare. Urmează să vină lumea. Și vezi pe cine lași la slujbă, să nu intre orice rupt în cur, ai înțeles?
PETRICĂ NEBUNU: "Bine da, alteță".

Se duce spre poarta bisericii.

GIORGICĂ: Le-am adus părinte!
PREOTUL: Unde sunt?
MARGHIOALA: Săru-măna, părinte! (și ea și Ioana și Ionaș se pun la picioarele lui) Am venit cât de repede am putut!
GIORGICĂ: Hai că n-avem timp, mergeți afară la ușă, și când vă deschidem intrați direct cântând, ați înțeles?
MARGHIOALA: Da, hai, fuguța. (se apropie de sicriu, și vorbește în sinea ei) Ptiu, ptiu, să ne dai voci de prighivetoare și lacrimi cât fântâna fără fund. Ptiu, ptiu, să ne dai voci de prighivetoare și lacrimi cât fântâna fără fund. Amin. Gata, ne ducem. De ce i-ați pus cearceaf alb?
IOANA: Sicriele se acoperă cu cearceaf alb să nu vedem mortul atunci când acesta moare de accident sau dacă e suspect de strigoi.
GIORGICĂ: Ei iaca, la noi e ca să nu devină strigoi din greșeală, nu știu. Gata, vine lumea.

Cele trei ies din biserică, și se așază lângă poartă. Între timp vine lumea. Petrică Nebunul verifică pantalonii tuturor la spate.

PETRICĂ NEBUNUL: Următorul! Ești bine, treci. Următorul! Hai. Următorul!
IONAȘ: Bună ziua!
PETRICĂ NEBUNUL: Da să-ți văd pantalonii! Ești bine.
IONAȘ: Da ce faceți?
PETRICĂ NEBUNUL: Verific să nu intre vreun rupt în cur. Următorul! Tu ce faci aici?
IONAȘ: Mi-a zis mamaie că trebuie să cânt și să plâng, că dacă o fac bine îmi cumpără marmeladă.
PETRICĂ NEBUNUL: Următorul!
IOANA: Ionaș! Hai de acolo! Hai să te joci cu păpușile!
IONAȘ: Bine, eu plec, la revedere!

Ghiță și Mirciulică vin.

PETRICĂ NEBUNUL: Stop! Întoarceți-vă!
GHIȚĂ: Ce-ai bre?
MIRCIULICĂ: De ce?
PETRICĂ NEBUNUL: A, ia uite. Aveți fiecare câte o gaură în cur. Nu intrați.
MIRCIULICĂ: Cum adică?
PETRICĂ NEBUNUL: Nu aveți voie. Plecați de aici!
GHIȚĂ: Stai puțin Petrică, zi de ce.
PETRICĂ NEBUNUL: Așa mi-a zis frate-meu. Hai, mergeți în partea opusă!
MIRCIULICĂ: Futu-ți raiul mă-tii!
GHIȚĂ: Hai de aici, nu înjura la poarta bisericii. (pleacă de lângă poartă) Asta este, nu mai furăm nimic, mergem acasă.
MIRCIULICĂ: Nu merg bre nicăieri. Intrăm prin altar. Stăm acolo până se termină slujba, și după luăm cutia.
GHIȚĂ: Deci facem două păcate.
MIRCIULICĂ: Ce credincios ai devenit tu deodată. Hai, mergi prin spate.
GHIȚĂ: Și dacă fix atunci intră el în altar?
MIRCIULICĂ: În altar intră doar la botez. Hai, mergi.

Se îndreptă spre intrarea din spate a altarului.

MARGHIOALA: Trebuie să plângi și tu făi, nu ajunge doar copila.
IOANA: Nu pot mamă, așa. Îmi e rușine să plâng.
MARGHIOALA: Ei, mă faci tu de râs. Bine că acasă plângi cât îi ziua de lungă și aici ți-o fi rușine. Hai dă-ți cu ivantaiul la ochi să lăcrimezi.
IOANA: Of măi mamă... Așa, mai dă-i pe la ochiu stâng (începe să sughițe) Vai mamă, am emoții mari.


În biserică începe slujba. Ghiță și Mirciulică intră în altar și se așază pe câte un scaun. La un moment dat, intră Giorgică să îi aducă preotului cădelniță.

GIORGICĂ: Ce faceți aici? Hoților! Afară din altar!
MIRCIULICĂ: Nu nu, te rog, taci!
GIORGICĂ: Afară!

Cei doi ies din altar în biserică. Giorgică începe să-i fugărească cu cădelnița.

GIORGICĂ: Ce vă dau dacă vă prind! Hoților! Hoților!
PREOTUL: Doamne apără și păzește-ne! Giorgică, ce se întâmplă?
GIORGICĂ: Poliția! Chemați poliția! Hoților!
MIRCIULICĂ: Stai bre!
GHIȚĂ: Nu da! Nu da!

Între timp, în afara bisericii.

IOANA: Ce se aude? Se ceartă? Ce se-ntâmplă, mamă? O înviat mortul?
MARGHIOALA: N-are cum. (stă să asculte cu urechea) Eu deschid poarta.
IOANA: E păcat să intrăm înainte să fim chemate.
MARGHIOALA: Dar ceva se întâmplă, nu pot să stau așa.

Marghioala deschide poarta.

MARGHIOALA: Nenorociților! Îmi stricați momentul! Hoților!

Încep să fugă toți unii după alții. La un moment dat Ghiță se împiedică de Mirciulică și cad amândoi peste sicriu. Toți se opresc.

MARGHIOALA: Heeeei... ce-ați făcut!
IOANA: Dă-le Doamne numa rele, iartă-ne pe noi. Ptiu, ptiu, dă-le Doamne numa rele, iartă-ne pe noi.
PREOTUL: Futu-i.
GIORGICĂ: Ridicați-vă!
PREOTUL: Nu nu, stați acolo.
GIORGICĂ: Cum să stea acolo peste mort.
MIRCIULICĂ: Da, cum să stăm icia pe mort.
PREOTUL: Doar stați acolo.
GHIȚĂ: Ce mort?
MARGHIOALA: Cum adică ce mort?
IOANA: Iartă-ne Doamne, iartă-ne!
GHIȚĂ: E gol.
MIRCIULICĂ: E gol? Da, e gol.
GIORGICĂ: Dați-vă bre de aici! Auăleu...
IOANA: Cum adică e gol?
MIRCIULICĂ: Da, e gol, nu-i nici un mort... ceea ce înseamnă că chiar dacă noi am vrut să furăm, nu v-am furat cum va furat preotul. El vă minte aici, nu noi!

Atenția se mută spre preot.

GIORGICĂ: Părinte, ce e asta?
MARGHIOALA: Jaf la drumul mare!
PREOTUL: Nu-i chiar așa. Haideți să vorbim ca oamenii! Vă rog!
MARGHIOALA: Jaf la drumul mare! Huoo! Poliția!
PREOTUL: Stați așa! N-am făcut-o cu rea intenție!
IOANA (cu lacrimi în ochi): Cum puteți să mințiți un sat întreg? Ce încredere să mai avem?
MARGHIOALA: Pun pariu că ne-ați spus toate spovedaniile, ăi? Zi drept hoțule!
PREOTUL: Să nu ne abatem! Da, omul mai face greșeli, într-adevăr! Dar Dumnezeu e mare, și iertător cu cel ce greșește, la fel cum Fiul său ne-a iertat pe toți, datoria noastră e să iertăm la rândul nostru. Am făcut ceea ce am făcut cu un motiv bine întemeiat. Am făcut toată înmormântarea asta falsă pentru a strânge bani să-l trimit pe fiu-miu în Italia la preoteasă. E greu să cresc singur un băiat, iar lui îi e dor de mama sa, sunteți oameni, înțelegeți și voi cum se simte dorul de mamă! Vă rog, haideți să ne calmăm. Hai să lăsăm în trecut cele întâmplate, și să privim spre viitor, spre ce putem face dacă ne punem puterile laolaltă și-l slujim pe Tatăl nostru sfânt!

Pauză. Liniște.

GIORGICĂ: Am avut încredere domn părinte...
MARGHIOALA: Afară cu preotul din sat! Afară! Hai toată lumea! Afară cu preotul din sat!
TOATĂ LUMEA DIN BISERICĂ: Afară cu preotul din sat!
PREOTUL: Stați, stați! Petrică! Petrică, ajutor!

Toți sătenii ies cu preotul afară din biserică. În biserică rămâne Ionaș. Petrică se trezește și el.

IONAȘ: Deci de aia a zis mamaie că toți oamenii se ceartă la înmormântări. Ce faceți?
PETRICĂ NEBUNUL: Ia uite, un pat.
IONAȘ: Ăsta nu cred că e pat.

Petrică se pune în sicriu.

PETRICĂ NEBUNUL: "Eu mor, Ionaș. Tu, rămâi cu bine,
Nefericită doamnă. Voi, ce-n tremur,
Palizi priviți l-acest prăpăd, muți martori;
Ai celor petrecute, de-aș avea
Doar vreme - aspra moarte însă este
Un temnicer ce nu știe s-aștepte -
V-aș spune... Las să fie așa; Eu mor, Ionaș, tu
trăiești... fi-mi mie martor
Și vieții mele, spre-a mă-ndreptăți
În fața celor ce s-ar îndoi."
IONAȘ: Bine, noapte bună. (îi pune o păpușă în brațe) Pe păpușa asta am numit-o Hamlet, ca pe tine, Petrică. De acum e a ta. Somn ușor să ai. Cred că atunci când murim vine Doamne-Doamne și ne ia și ne duce la El în rai, adică în Italia, că acolo zice mamaie că merg toți oamenii buni fără bani. Pe preot nu cred că o să-l ducă acolo, că a făcut prostii, și o să ajungă unde zicea mama, în cazan. Eu nu cred că o să ajung la Doamne-Doamne. Pentru că mi-a zis mamaia că El mi-a dat minte să fac păpuși, deci vrea să stau aici să am grijă de ele. Dar când o să merg acasă, nu o să mai fac păpuși. Asta e treabă de copii. Ci o să am grijă de fratele meu. Chiar dacă poate e o maimuță, o să-l iubesc ca pe păpușile mele. Și o să am grijă să rămână cu mine aici, să nu meargă nici el la Doamne-Doamne. O să mă rog în fiecare seară să fie așa. De acum eu sunt sora mai mare și o să-l iau în fiecare seară în brațe când visează urât, la fel cum mă ia tata pe mine. Cred că oamenii mari nu trebuie să se mai gândească atât de mult la bani, ci să se iubească. La fel cum îl iubesc eu pe fratele meu. A, da, de dimineață m-a sunat tata pe telefonul cu butoane a lui mamaie și mi-a zis că azi se va naște fratele meu, și mi-a zis că pot eu să-i aleg numele. Doamne-Doamne, pot să-l numesc pe fratele meu Petru? Ca pe Petrică? Că Petrică e nume de bătrân, și el nu e bătrân. Petru, fratele meu. Bine, mă duc să văd ce face mamaie și străbunica, că mi s-a făcut cam foame. Voi să nu faceți prostii ca preotul, să nu ajungeți în cazan. Pentru reparat papuci mai bine veniți în altă zi, că azi toată lumea e cam ocupată. La revedere! La revedere, Petrică!
"Iepuraș, coconaș, a sărit peste imaș/ Și s-a dus, colo sus, într-o tufă s-a ascuns."

Ionaș iese din biserică. Petrică rămâne în sicriu.