Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Wannabe my Valentine? Ba pi-a măti!


Liviu Ornea

26.02.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Joi, 13 februarie 2008, ora 19. Frig uscat. La Ateneu, din nou, cvartetul Belcea. Ajung gîfîind, de la facultate, după un slalom printre maşinile de pe Academiei, printre maşinile parcate în piaţa din spatele lui Maniu, printre inimile din baloane roşii din parcarea de la Cina, trecînd prin faţa unei estrade pregătite, credeam eu, pentru a doua zi. Mă rog, binecuvîntez cu ce-mi vine la gură tradiţionala sărbătoare de Valentine şi intru în sală.

Belcea încep cu un Mozart. Ghinion! Sunete suave, nu îndeajuns de puternice să acopere bubuiturile din piaţă. La început, nimeni nu pricepe ce se întîmplă. Apoi ne dumirim: pe estradă începuse chermeza. Pereţii Ateneului vibrează, la fiecare pauză a corzilor se aud başii de afară. Membrii cvartetului zîmbesc stînjeniţi. Doamna Belcea chiar spune: "Avem concurenţă serioasă în seara asta". Nu se leagă nimic.

După Mozart, Webern. La el, pauzele, liniştea fac parte din muzică. Ţi-ai găsit. Îndrăgostiţii sînt în plin rut. Behăie cu boxele la maxim. Am crezut că în pauză va telefona cineva la poliţie sau la primărie, sau se va duce să le spargă nemernicilor boxele. Nici pomeneală.

În partea a doua, Beethoven. La fel. Hăuliturile răzbesc printre acorduri. Se aude dizeuzul, animatorul (vocea umană!). Se simte iritarea artiştilor, unii spectatori pleacă ruşinaţi capul. Colac peste pupăză, un public cum rar am văzut la Ateneu. Nesimţiţi care intră în sală în timp ce se cîntă, ca la nuntă, ca la crîşma din colţ, ridică un rînd întreg ca să ajungă la locul lor, deşi pe rîndul de alături sînt fotolii goale la margine, troglodiţi care defilează prin faţa rîndului I, sub ochii artiştilor, ocolesc, carevasăzică să nu deranjeze cumva!, telefoane care sună (muzical!), accese de tuse măgărească în plin concert, foşnete (slavă Domnului!, pe astea le-acoperă tusea), oameni bine îmbrăcaţi care stau cu paltoanele pe genunchi (în sală e cald, garderoba e gratis), indivizi care ţîşnesc din scaun odată cu ultima mişcare a arcuşului, nici să aplaude nu au timp. Şi toţi neruşinaţii ăştia arată bine, sînt îmbrăcaţi civilizat, chiar elegant, nu par aduşi cu clasa la spectacol.

Dincolo de mizeria publicului, cum a fost posibil ca primăria să programeze (sau să permită) un spectacol atît de zgomotos în timpul unui concert? Sigur că n-am să-mi imaginez că dregătorii noştri ar fi putut călca vreodată pe la Ateneu, dar chiar să nu ştie că între cele două cîrciumi - despre Hilton şi Cina e vorba - mai e ceva? Să nu ştie ei ce se întîmplă în clădirea aia rotundă al cărei parc din faţă le strică locurile de parcare? Dar dacă de la borduriştii de la primărie nu avem ce aştepta, cum de nu s-a gîndit nimeni din Ateneu la nenorocirea care avea să urmeze? Doar n-a venit zîna cea bună să ridice estrada aia cu bagheta magică, s-o fi trebăluit la ea cîteva zile, nu se poate să n-o fi văzut nimeni, era timp să se dea un telefon la primărie şi să afle la ce şi cînd va fi folosită. Chiar să nu se fi gîndit? Ori nu le-a păsat?

Ajuns acasă, plin de nervi, deschid calculatorul să-mi citesc poşta. Printre oferte care mai de care mai tentante de îmbunătăţire a performanţelor mele de toate felurile, printre propuneri de afaceri mai mult ca sigure, pentru care nu trebuie decît să dau numărul cardului, un mesaj de la "Felicitări Valentine's Day" cu subiectul "Cîştigă un inel cu diamant şi o cină romantică!" Ba pi-a măti!


(Articol preluat din Observator Cultural, februarie 2008)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer