Dragă mama,
Am ajuns cu bine aici. Vremea e frumoasă. De cînd am ajuns eu a fost soare cu dinţi. Înainte cică o săptămînă întreagă a fost ger şi n-a avut nimeni ce să facă. Cînd e frig rău, n-ai ce să faci. Colegii mei sînt prietenoşi. Mă înţeleg bine cu cîţiva. Da mai sînt şi unii care-s răi, cum spuneai şi matale, că nu există pădure fără uscături, care fură mîncarea de la cei noi veniţi la cantină, şi ne pune piedică cînd sîntem cu tava de mîncare în mînă şi ne dă paltalonii jos pe la spate cînd nu sîntem atenţi.
Da ăştia nu-s aşa răi, pîn la urmă. Colegul meu de cameră mi-a zis că ei nu sînt vinovaţi, că au avut o copilărie grea şi de aia fac rele, că n-au avut o mamă aşa bună ca matale să aibă grijă de ei şi să le aducă laptele cu cacauă la pat. Mama lor îi bătea. Săru'mîna...
În fiecare zi ne lasă domnu director să ne jucăm prin curte. Jucăm folbal, lapte gros, prinsa. Pe unul l-au prins odată ăia răii şi l-au bătut aşa de rău, ohohoa. Nici nu te puteai uita la el că-ţi venea rău. L-au băgat la dispensar şi-l ţin acolo. Da l-au fugărit vreo 20 de minute pînă să-l prindă, şi erau 5 contra unu, aşa că toţi l-au aplaudat la sfîrşit cînd l-a luat cu targa.
Colegul meu de cameră e foarte deştept. Citeşte multe cărţi din nişte cărţi pe care le-a furat de la Anticariat. Acolo cică sînt multe cărţi şi plăci de picap cu poveşti. E foarte bun la matematică. Rezolvă problema cu ogaru şi vulpea în 2 minute pe ceas, de fiecare dată la fel. De la camera noastră se vede o mănăstire albă pe deal. Mihai zice că pe acolo e scăparea noastră. E foarte religios. Pe colegul meu îl cheamă Mihai Scrofil. Ieri m-a dus într-un loc secret şi m-a lăsat să mă joc cu nişte lopăţele. Ne jucam de-a piraţii şi eu trebuia să fac un tunel pe sub Marea moartă ca să ajungem în mijlocul insulei unde stătea Gioni Depp. Şi trebuia să ne ascundem de piraţii perlei negre care erau gaborii. A fost tare mişto.
Îmi pare rău că o trebuit să plec aşa pe fugă şi n-o să prind ziua lu' matale care vine acuşi, de 8 martie, La Mulţi Ani.
Da 6 luni trece repede. Ai să vezi. O să scriu. Şi după aia o să fiu cuminte. N-o să mai lovesc căluţul cu piatra în cap. Ai să vezi.
Mama, te iubesc.
(Scrisoare preluată din Suplimentul de cultură, februarie 2008)