Duşan Petrovici - Prietenul de sîmbătă

1. Portretul

Duşan e sârb, cam pe trei sferturi; în rest, e Mitteleuropeäer. De 25 de ani, s-a aciuiat în Düsseldorf. Tot ce mă lega de-acest oraş (chit că, pe sfert, germanul, prin mamă, eu eram) era numai distihul lui Ion Barbu (referitor la Heinrich Heine): "La Düsseldorf, o cadră-n Bolkenstraße... / În jilţ adânc, Evreul Botezat." Noi doi, fără a fi evrei, eram pe sfert, de ni se-ngăduie aceasta, graţie distihului (un altul) al Ţvetaevei (dacă ţin bine minte): "În lumea asta preacreştină / Poetul este un evreu!" Văzându-ne, adesea zilnic, ani de zile, la cafenea, prin baruri, acasă sau la ştrand, aveam un "cifru" personal, netrebuind să (ne) dăm multe explicaţii. În '83, când a murit Nichita, mi-a scris, cvasi-telegramatic: "Cântecul Larei nu mai este!" Se referea la o poemă nichitiană: "Una mai am, dar nu spun care-i...", în care "care-i" era rima Larei (din Doktor Jivago, desigur) şi-n care, instinctiv, Nichita refăcea topos-ul trubaduresc (sau mussetian: "Et je veux mourir pour ma mie / Sans la nommer"), al tăinuirii numelui Iubitei. Duşan era (şi, când îl văd, mai este) unul din rarii (mult prea rarii) inşi cu care poţi vorbi despre femei fără să luneci în trivialităţi. Cu ochi de un albastru cald şi cu un sex-appeal exotic, Duşan suferă, adesea, din amor, şi repetă vorba unui rus (colocator al lui, pe vremuri, într-o baracă din Oneşti): "Liubòvi, etă traghèdia!" Pentru că omul se cunoaşte nu doar după ce face el, dar şi din ceea ce reţine şi relatează (cu umor sau empatie) că fac alţii, închei acest sumar "portret" printr-o istorie auzită de Duşan, în copilărie, de la un sârb ce emigrase-n America, prin '910. Întâmpinat, în port, de-un compatriot, vede, pe chei, un bătrân falnic (ca, adăugam noi, Walt sau Ezra), într-o şazublă albă (fără glugă) şi cu un mare papagal pe umăr. Surprins de insolita apariţie, emigrantu-i cere emigrantului mai vechi să-l abordeze pe bătrânul ce aducea a... Dumnezeu şi să-l întrebe cum e America, de fapt. Răspunsul bătrânului: "I am America!" - Dùşane, zdravo!


2. Videoclipul (Paolo Conte: "Genova per noi")


3. Autocaracterizarea

- pasiunea, lucrul, situaţia care îl extaziază, ambiţionează, motivează
Gheişele (în sensul cel mai nobil).

- cel mai important talent al lui
Versurile "fără de talent" (cf. Bacovia).

- cel mai ridicol lucru pe care l-a făcut vreodată
S-a născut la 23 August-Prostu. În 1938, e drept, - cu un an înaintea parafării Pactului dintre... Bemolotov & Ribennmanontroppo, cu şase, înaintea Actului (istoric) arhicunoscut, cu zece înaintea naşterii lui Andrei Pleşu. (Celui din urmă, i-am şi scris deunăzi: "Trăiască 23 August 1948!"

- ce îşi doreşte în următorii 5 ani
Să supravieţuiască, - cel puţin până va pune punct cărţii căreia, sporadic, îi dă, de vreo doi ani, târcoale, anume Însemnări atroce, şi, eventual, să scrie un alt vers de frumuseţea celui scris cândva: "Mamă, păpuşă de pământ".

- lucrul pe care vrea să îl spună despre el, deşi nu a fost întrebat.
Că vrea "să-şi schimbe modul de viaţă!" Eu: "Pe naiba! Ţi-l, chipurile, schimbi din lună-n lună!" - Numai că, finalmente, şi l-a schimbat. Genau!


4. Recomandările

- o carte din cele citite în ultimul an
Cărţile lui Şalamov (pe care i-l preferă, de-un timp, lui Soljeniţîn).

- un film / o piesă de teatru sau un alt tip de eveniment ce poate fi văzut în stagiune curentă din cele văzute în ultimul an
Revede, la răstimpuri, Zorba grecul. Îl are,-acum, pe DVD.

- un loc pe care îl iubeşte
Florenţa şi, apoi, Veneţia (cu o uşoară idiosincrazie pentru aeru-i vag sepulcral).

- un concert / un album / o formaţie
Cânticele ţigăneşti ale Volşaninovei; muzica lui Visoţki şi a lui Paolo Conte.

- o persoană tânără pe care pariază, pe care o vede capabilă să atingă excelenţa în domeniul în care aceasta evoluează
Robert Şerban; iar dintre sârbii tineri, poetul Borko Ilin. - Fiind, eu, mai june decât Pedro sau Sârbu-Hârbu ori Duşanski (cum, succesiv, aveam să-l poreclesc) cu 4 (patru) ani de zile, ar fi mizat, mult mai demult, pe... mine!