Florentina Hojbotă e prietena care-mi deschide săptămîna. Pentru că mi-ar plăcea să-mi încep fiecare luni cu ea, măcar în compania cîtorva rînduri scrise de ea. Mă linişteşte şi în acelaşi timp îmi dă putere. Tina visează şi, cînd te plimbi alături de ea, începi şi tu să pluteşti, să-ţi uiţi destinaţia şi să te simţi pur şi simplu o fiinţă livrescă, aşa cum e ea. Tinei i s-ar fi potrivit foarte bine anii interbelici şi şi-ar dori foarte mult ca oamenii să se poarte ca atunci. Şi, pentru că s-a născut abia astăzi, face în aşa fel încît e o adevărată doamnă a Bucureştiului de altădată. Mersul ei, politeţea şi discreţia, eleganţa cuvintelor, scrisul caligrafic, vocea ei, lecturile, prietenia ei, totul mă transformă şi pe mine, pentru o vreme, într-o fiinţă un pic mai altfel decît sunt, a unui secol trecut. Pe Tina o cunosc de pe holurile Facultăţii de Litere, dar am cunoscut-o cu adevărat atunci cînd ne-am aflat departe una de alta, prin intermediul scrisorilor (mail-uri, Tina trăieşte totuşi în secolul XXI). Şi am realizat că ne apropie atît de multe lucruri. Avem în primul rînd în comun Perugia, oraşul nostalgiilor noastre nerostite, pe care l-am descoperit pe rînd, eu pe urmele ei.
Tina e fragilă şi puternică deopotrivă. Îi place impecabilul şi este un excepţional cititor. Fineţea ei, simţul ireproşabil al limbii, fac ca fiecare carte care iese din mîinile ei de redactor să fie aproape perfectă.
2. Videoclipul (Regina Spektor: "Somedays")
3. Autocaracterizarea
- cîteva lucruri simple despre tine
Am o coloană sonoră proprie, care îmi ţine de urît. Anotimpul meu preferat este Crăciunul. Nu am nici un hobby şi nu sunt punctuală.
- pasiunea, lucrul / situaţia care te extaziază, ambiţionează, motivează
Păi cred că mă pasionează starea de veghe, iar extaziată sunt de tot ce ţine de oniric, aşa că-l caut cu ochii deschişi, aproape cu rea-voinţă.
- cel mai important talent al tău
Bricolajul.
- cel mai ridicol lucru pe care l-ai făcut vreodată
Am rîs ca să nu plîng, şi nu pot scăpa nici acum de acest nărav.
- ce îţi doreşti în următorii 5 ani
Să ningă mereu în ajunul Crăciunului.
- lucrul pe care vrei să îl spui despre tine, deşi nu te-am întrebat
Chiar nu cred că există. Ar însemna că pot delimita foarte bine între mine şi tine, dacă aş fi în stare să tac doar pentru că o întrebare de-a ta e nerostită.
4. Recomandările
- o carte din cele citite în ultimul an
Alesul, de Thomas Mann. Pentru că rescrie mai multe poveşti îngrozitoare şi înălţătoare. Are un final fericit deloc facil, propunînd de fapt o altă definire a fericirii. E scrisă în răspăr şi încă de la primele două pagini te face să te întrebi care este graniţa dintre pronumele personale.
- un film / o piesă de teatru sau un alt tip de eveniment ce poate fi văzut în stagiune curentă din cele văzute de tine în ultimul an
Barry Lyndon, al lui Kubrick. Este ireproşabil.
- un loc pe care îl iubeşti
Bucătăria casei în care am copilărit şi-ntinerit.
- un concert / un album / o formaţie
Pink Martini. E o formaţie, cu nume cocktail, şi nu întîmplător.
- o persoană tânără pe care pariezi, pe care o vezi capabilă să atingă excelenţa în domeniul în care aceasta evoluează
Aş paria că Andrei Anastasescu ar fi un scriitor genial şi sper să-şi facă timp să scrie.