11.05.2008
Ferestrele deschise pot fi reprezentate pe hârtie exact ca nişte ferestre deschise. În acest fel îi vei face fericiţi pe mulţi privitori. Se vor uita la poza ta şi vor exclama în gând: "Uite o fereastră. Ce frumosssss". Lungimea s-ului o să depindă de sexul şi de vârsta privitorului. Dacă în fereastră va sta o babă zbârcit-gânditoare, o pisică, sau un ghiveci cu muscate, îi vei câştiga pe vecie. Amin.

Ca să aprinzi o ţigară de obicei trebuie să ţi-o bagi între buze, dacă ai, şi apoi trebuie să aprinzi bricheta sau chibritul. La fel, dacă vrei să pozezi o fereastră deschisă trebuie să ai una, şi un aparat foto. De oricare. Te ajută să ai atârnat de gât un aparat performant. Să nu te iei după fotografii profesionişti care spun că fotografii bune se pot face şi cu conserve de plastic şi filme ieftine. Au dreptate, dar totuşi nu ar strică să observi că ei nu lucrează cu săpuniere din piaţă şi nici cu Smena.

Alege o zi în care ţi-e lehamite de toţi şi de toate, în special de oameni. Nu pentru că oamenii ar fi răi, ci doar pentru că sunt oameni. Ţine aparatul la îndemână şi priveşte cu atenţie chipurile trecătorilor. În mod inevitabil pielea ta va căpăta o tentă verzuie şi din stomac spre gât îţi va urca un gust nu tocmai plăcut. Ai atins starea perfectă pentru fotografierea ferestrelor. Urcă-ţi ochii pe ziduri şi fără îndoială că o să dai peste ceea ce cauţi. La anumite ore din zi soarele pică în aşa fel încât obiectele lasă umbre perfecte pe ziduri, trotuare, iarbă, străzi, fabrici, transformatoare electrice, grădiniţe, blocuri gri, cofetarii roz. Dacă vrei să mergi la sigur nu ar strica să-ţi faci o hartă cu umbrele din oraşul tău. Timp de un an îţi notezi pe un carneţel scheme precise cu străzile şi clădirile cele mai interesante, şi în funcţie de ore şi anotimpuri, cum pică umbrele şi petele de lumină. Mă rog, cine e ocupat, poate să dea un anunţ la Mica Publicitate, în ziare, ca de exemplu: "Caut harta umbrelor din Braşov. Rog seriozitate. Tel. 0740.836.056".

După ora 15.30, umbrele unei ferestre se vor lăbărţa pe zid, se vor lungi mult de tot cu fiecare minut ce va trece. Stai acolo, în faţa casei, şi urmăreşte cu răbdare. Fotografiază când umbrele îţi vor părea perfecte. Dacă stai să te gândeşti intens la compoziţie, lumină, amestecul culorilor, proporţia umbrelor, o să apună soarele şi o să te doară capul. Aşa că n-ar strica să iei la tine şi aspirine.

Sau ai putea să te gândeşti doar la tine şi să pozezi fereastra afurisită aşa cum îţi va arde la un moment dat.

0 comentarii

Publicitate

Sus