Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Un roman sentimental


Alain Robbe-Grillet, traducere din limba franceză Dumitru Ţepeneag

28.05.2008
Editura ART
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Alain Robbe-Grillet
Un roman sentimental
Editura Art, 2008



Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****

Fragment
1. La prima vedere, locul în care mă aflu e neutru, alb, cum s-ar spune; nu un alb strălucitor, ci de o nuanţă nesigură, înşelătoare, efemeră, care poate nici să nu fie. Dacă ar fi ceva de văzut în faţa mea, s-ar vedea uşor în această lumină uniformă, care nu e nici excesivă, nici avară, lipsită în fond de orice adjectivitate. De altfel, într-un asemenea spaţiu, care îşi afirmă fără convingere indiferenţa, nu e nici cald, nici frig.

2. Dacă stau să mă gândesc, singura problemă ar fi de o cu totul altă natură: habar n-am ce caut aici şi de ce am venit, cu ce intenţie conştientă sau impulsivă şi dacă a fost vreo intenţie la un moment dat... Dar în ce moment? Poate m-au adus aici cu forţa, împotriva voinţei mele, ba chiar fără să-mi dau seama sau cam aşa ceva. Sunt în închisoare pentru cine ştie ce faptă rea, delict, crimă, sau, dimpotrivă, din greşeală, victimă a unei neplăcute erori de identificare?

3. Încăperea pare să aibă forma unui cub, fără fereastră, fără uşă, fără mobilier sau un oarecare decor. Stau nemişcat, lungit pe spate, cu picioarele întinse, cu braţele odihnindu-mi-se de-a lungul corpului, cu bustul uşor ridicat, printr-o înclinare de vreo douăzeci de grade a şasiului (metalic?) a ceea ce ar trebui să fie o somieră foarte joasă, care, eventual, poate fi înălţată după voie, chiar mai sus decât e normal, şi fixată cum sunt cele ale bolnavilor din spitale. Să fiu oare la reanimare într-o clinică, de chirurgie sau de alt fel? Îmi trece prin minte că s-ar putea să fie vorba de o morgă în care trupul meu fără viaţă a fost transportat după un accident...

4. Îndată, ceva mă împiedică totuşi să dau crezare unei asemenea ipoteze: dacă aş fi mort, şi mai ales în poziţia în care mă aflu, în atmosfera glacială a unei camere funerare, aş simţi frigul cum mă cuprinde treptat. Când, de fapt, am impresia inversă a unei atmosfere călduţe de alcov, care urcă, ba în curând devine o căldură cu exalaţii de pădure tropicală; de jur-împrejur, bufeuri umede şi grele mă dezorientează, mă invadează. În torpoarea în care mă aflu, mi se pare că văd mişcându-se lumina difuză a pereţilor înconjurători, de parcă soarele, strecurându-se prin frunzişul arborilor imenşi care adăpostesc o rumoare înăbuşită, ar ajunge pe pământ (şi la mine) sub forma unui roi de particule fără contururi precise, fără direcţie, fără scop.

5. Spre peretele din fund, acolo unde ochii mei rătăcesc cu mai multă uşurinţă, desluşesc, în primul plan al unui desen care-şi confirmă repede existenţa, perspectivă forestieră cu trunchiuri verticale şi rectilinii, un fel de bazin cu apă atât de curată încât devine aproape imaterială, alungire a unui izvor limpede, la fel de adânc precum o cadă sau chiar mai mult, între stânci cenuşii cu forme rotunjite, dulci la pipăit, primitoare. Acolo e aşezată o fată, pe piatra şlefuită de atâta folosire, care pentru ea este bancheta ideală la nivelul apei, unde picioarele ei lungi se leagănă în voie în mişcările cu reflexe albastre ale acestui încântător loc consacrat nimfelor, pe cât de pitoresc, pe atât de natural, având aceeaşi temperatură ca a aerului, precum şi a farmecelor feminine care se unduiesc, deja lichide, deasupra oglinzii mişcătoare cu un freamăt imprevizibil.

6. Fata din baie e atât de strâns legată de mediul înconjurător, cald, mângâietor, licoros, încât rămâne goală fără nici o jenă. Adolescentă abia dezvoltată, e graţioasă, bine făcută, iar pielea ei e atât de albă, atât de diferită de chihlimbarul la care ne-am aştepta de la o indigenă a cărei frumuseţe sălbatică de culoarea caramelei cu tentă portocalie şi ale cărei gesturi iuţi de pradă cu ochii-n patru ar fi mai potrivite cu peisajul de unde se iveşte, e atât de improbabilă apariţia ei lăptoasă, că ne-am crede mai degrabă într-o baie nord-europeană, climatizată după regulile hamamului şi tapisată fantezist în decor ecuatorial.

8. Se aude însă o voce de bărbat care vine din exterior, foarte aproape, poruncitoare: "Angine!" sau mai precis "Ann-Djinn", cu un vag accent anglo-saxon care evită în orice caz supărătoarea confuzie cu o durere în gât de prin ţinuturi mai friguroase. După toate aparenţele, e vorba de prenumele fetei din baie, pentru că aceasta, cu servieta încă în mână, îşi înalţă chipul, întorcându-se energic către peretele din dreapta. Ar putea fi tatăl ei ori altă rudă mai în vârstă, care, dintr-o încăpere vecină, îi porunceşte să vină într-acolo. De altfel, fata se supune fără să crâcnească.

9. Încăperea de alături pare să fie un fel de bibliotecă destul de mică, cu pereţii acoperiţi în întregime de rafturile tradiţionale din lemn închis la culoare în care se află totuşi mii de volume, legate sau nu, şi aranjate, se pare, cu grijă. Bărbatul despre care am presupus că ar fi tatăl stă în picioare în faţa unui pupitru, cu o mână pe cartea larg deschisă. Cu mâna cealaltă întinde ameninţător o nuia care seamănă cu bagheta dirijorilor de orchestră, ceva mai lungă şi poate mai flexibilă. În puterea vârstei (nu mai mult de patruzeci de ani), cu o statură impunătoare, expresia severă a feţei accentuează aspectul rigorist al acestei camere de lucru care ar putea foarte bine, în alte împrejurări, să fie un loc de repaus, de meditaţie, de solitudine metafizică, sau chiar un budoar nu chiar aşa de auster.

10. Privirea autoritară a personajului, de-o agerime neliniştitoare, de fapt nu fixează cartea din faţa sa pe care o va citi, ci, dincolo, deasupra pupitrului, pe tânăra Ann-Djinn, care acum stă îngenuncheată, cam la doi metri, pe un fel de scăunel de rugăciune din lemn negru sculptat, capitonat cu perniţe moi de catifea roşie, în care se înfundă doar genunchiul stâng, celălalt sprijinindu-se pe podeaua aflată mai jos, astfel că picioarele îndoite ale drăguţei comuniante se desfac într-un mod senzual. Dar ea nu mai e, din fericire, în pielea goală, încăperea mai puţin încălzită decât baia n-ar oferi confortul cuvenit.

12. Cu bustul ridicat, talia cambrată din cauza şireturilor prea strânse ale corsetului, ea ţine cu ambele mâini cartea deschisă, aidoma celei a stăpânului care a decis această lectură vesperală. Atent la prozodie, precum şi la atitudine, acesta îşi supraveghează fără complezenţă agreabila şcolăriţă, gata să pedepsească cu o lovitură scurtă de nuia şi cea mai mică greşeală de text, de ritm sau numai de dicţie. Fără îndoială, adolescenta e obişnuită cu acest exerciţiu şcolar cu scop vizibil educativ, pentru că un zâmbet docil (complice sau rezultat în urma unui răbdător dresaj?) apare şi dispare pe mutriţa ei, în timp ce mărunte mişcări ale trupului îi pun în valoare liniile fremătătoare, dar cu pudoare şi discreţie.

13. După expresia firesc ruşinată de pe faţa ei, după falsa ingenuitate, după pasajele murmurate cu voce joasă, de parcă ar cere iertare pentru că e silită să rostească în mod clar tot felul de necuviinţe, putem ghici că Ann-Djinn, deseori numită Gigi, diminutiv din prima copilărie, trebuie astă-seară să-i citească tatălui ei o bucată de literatură erotică, mai mult sau mai puţin scabroasă, probabil un roman obscen din secolul al XVIII-lea pe care continuă astfel să-l descopere zi de zi. Şi, tot cu acceptarea totală a unei bune eleve dornice să înveţe, să se perfecţioneze, să-şi îndrepte greşelile, studioasa novice suportă pedeapsa, în concluzie ineluctabilă, pe care uzanţa o cere.

14. Scrupulosul tată, apropiindu-se de scăunelul în care Gigi, în aceeaşi postură şi înveşmântare, îşi sprijină de-acuma braţele pe rezemătoarea de catifea, o pune pe drăguţa vinovată să repete de mai multe ori fiecare frază la care s-a poticnit, fie pentru că n-a respectat întocmai scurtele pauze inegale marcate prin punctuaţie, fie că o întorsătură preţioasă, neobişnuită, ori un termen deosebit de scandalos a ieşit cu dificultate şi fără armonie din gura ei, fie că o ezitare inadecvată a însoţit o aluzie licenţioasă, o cruzime sexuală, o practică dezgustătoare...

28. A doua zi dimineaţa, deschide ochii, de mult se făcuse ziuă, iar soarele intră prin ferestrele cât peretele care dau spre parc, căci nu au niciodată perdelele trase. Tatăl, într-o pijama neagră, destul de largă, e lungit alături de ea şi o contemplă. Se află în poziţia destinsă a regelui Sardanapal din tabloul lui Delacroix, pe care îl aminteşte dimensiunea impozantă a acestui culcuş fastuos: cu bustul pe jumătate ridicat şi cotul rezemat de perne groase, îşi mângâie barba tăiată scurt cu un aer gânditor. Sub privirea lui fata e pe de-a-ntregul goală, ca întotdeauna vara, când e cald. Chiar ea a zvârlit cearşaful la piciorul patului. Deşi trezită de-a binelea, rămâne nemişcată, gânditoare şi ea, dar întinsă pe spate, mâinile şi picioarele formând crucea Sfântului Andrei, trupul ei tânăr şi nurii intimi în plină înflorire expuşi fără nici o jenă.

29. Stăpânul nu poate decât să-i admire fără rezerve perfecţiunea şi graţia. În ce priveşte cealaltă faţă, ascunsă în momentul acesta din cauza poziţiei, a verificat cu un sfert de oră mai devreme, când era culcată pe burtă, că urmele nuielei aproape că dispăruseră, fără să fie nevoie de vreo alifie. În sfârşit, îi spune: "Ai visat frumos, puturoasă mică?" Gigi răspunde fără grabă că abia iese dintr-o serie de episoade onirice, dar mai degrabă stranii decât frumoase... Era pe closet, goală puşcă şi cu ambele mâini legate la spate. Un om în negru se apleca spre ea, avea trăsăturile tatălui, dar cu o expresie mai zâmbitoare, poate chiar batjocoritoare. Deşi era destulă lumină, ţinea o lumânare aprinsă pe care o apropia de un sân parcă pentru a-i observa mai bine areola grăunţoasă. Flacăra era de fapt atât de aproape de piele încât sfârcul sfârâia şi începea să ia foc. Resimţea o emoţie intensă, mai aproape totuşi de surpriză ori de frică decât de o suferinţă oarecare, şi doar spunea cu jumătate de glas: "Tată, tu nu vezi că ard?"

33. Mistagogul în pijama neagră o felicită pe şcolăriţa violată că a fost atât de precaută să-şi rememoreze la cald desfăşurarea visului sacrificial, îndată după penetrarea finală care a trezit-o. Astfel că a ştiut să povestească într-o ordine aproape perfectă, chiar şi în repetări şi contraziceri. De altfel, poate să depună mărturie că s-a ajuns la o concluzie fericită, doar a urmărit totul de la primele tatonări şi până la realul vizibil. Întregul a ocupat, aşa cum scrie la carte, un timp mult mai scurt, de când fata a început să-şi mângâie mugurii sânilor, apoi să-şi pipăie mai ferm muntele lui Venus până la orgasmul complet, după un proces de masturbare clasic. Habar nu avea că mica lui prizonieră, supravegheată îndeaproape, putea să-l practice cu atâta succes. Fie l-a experimentat deja pe ascuns şi l-a dus cu bine până la capăt (iar pentru asta merita s-o pedepsească sever), fie azi fusese o adevărată premieră, care deseori survine în timpul somnului, la băieţi, ca şi la fete.

37. În dimineaţa asta, stă pe un scaun rustic, în faţa unei mese dreptunghiulare pe care şi-a pus manualul, pe o muşama cu motive mitologice. Înfăşurată într-un soi de djellaba, de un albastru pal, cu gulerul neglijent desfăcut, lăsând astfel la iveală umărul gol catifelat, îşi revede lecţia de oceanografie, în timp ce tatăl pregăteşte omletă cu ardei roşu. Fetei îi e foarte foame după această noapte de iniţiere amoroasă.

38. Mica sufragerie dă spre un fel de patio, care parcă e o dependinţă naturală: un cadrilater în aer liber înconjurat de un coridor acoperit, mici coloane sculptate susţinând o succesiune de arcade, ca într-o mânăstire. Numai că, în locul tradiţionalei grădiniţe geometrice, un bazin cu apă curgătoare, de aproximativ doisprezece metri, ocupă toată partea centrală. Peşti pictaţi în roşu, galben şi negru strălucesc în apa limpede şi puţin adâncă, rupând brusc nemişcarea lor monahală prin deplasări rapide în zigzag. La una dintre extremităţile domeniului lor, acolo unde apa e mai adâncă, se află mai multe tufe de plante acvatice mai mari sau mici; aici, ei pot dormi în linişte, se ascund, fac dragoste, îşi depun ouăle, îşi mănâncă puii etc.

39. La cealaltă extremitate, unde apa nu depăşeşte zece centimetri, se înalţă în chip de fântână o mamă adolescentă a cărei goliciune de marmură albă e uşor înverzită pe alocuri, accentuând scobiturile intime şi reliefurile. Aşezată pe o stâncă deasupra lacului fictiv pierdut în natură, îşi ţine picioarele printre galeţii rotunjiţi de pe mal, în timp ce coapsa ei primitoare reprezintă un reazem orizontal pentru pântecele plat al unei fetiţe îngenuncheate, goală şi ea şi cu picioarele larg desfăcute, pentru a avea cât mai multă stabilitate pe solul inegal (apa, mică mai ales aici, abia îi acoperă călcâiele şi pulpele); cu chipul ridicat către tânăra şi miloasa doică, fetiţa se saltă pentru a atinge cu gura un sân plinuţ, aproape sferic, atât e de umflat cu lapte, căruia îi suge mamelonul... E ciudat că are braţele legate la spate, biată ondină captivă, incapabilă să se hrănească singură, pe care tânăra mamă o alăptează pe furiş.

40. Puştoaica asta încătuşată, cu forme deja durdulii, îşi cambrează şalele împingându-şi fesele îndărăt. Îndată însă descoperim că nu acesta e adevăratul scop al seducătoarei sale poziţii (întrezărim anusul şi vulva prin despicătură). De fapt, se străduieşte mai ales să-şi elibereze pubisul dintre coapsele desfăcute la maximum, de teamă să nu le murdărească. Căci e pe cale să facă pipi, puternica ţâşnitură spasmodică cade pe suprafaţa bazinului, împroşcând argintiu ca o cascadă. Cum să nu te întrebi ce reprezintă această nerealistă alegorie, apa urinată părând să provină din transformarea imediată a laptelui reconfortant băut direct din mamelă. Să fie vorba de un episod mai puţin cunoscut din legendele greceşti sau germane? Oare ce sens i se dă în lucrările de referinţă? Ce legături să fie între cele două amabile nimfe? Avem oare de-a face cu un neam de femele partenogenetice care se hrănesc alăptându-se una pe alta la sân? Dar de ce cea mai tânără nu are mâinile libere? Poate că, evadată din vreo ocnă, s-a refugiat printre trestiile înalte din mlaştini, unde câinii care o urmăresc nu îndrăznesc să se aventureze, iar tovarăşele regăsite nu sunt capabile să descuie lanţurile care-i împiedică mişcările...

41. Aşezată la masă sub arcade, Gigi mănâncă cu poftă din farfuria în care o substanţială materie galbenă e presărată cu pete roşii, având grijă totuşi să nu ofere spectacolul unei lăcomii necuviincioase. Maestrul, care vine şi el cu cafeaua cu lapte aburind, cu pâine şi dulceaţă de caise, îi dă, ca un fapt banal, această veste neaşteptată: amicul Sorel, Gigi l-a văzut adesea prin casă, va sosi peste câteva clipe să-i aducă un cadou pe care l-au ales împreună, fără să-i spună - o păpuşă în mărime naturală. "De ce acest neaşteptat cadou?", întreabă ea surprinsă. "Pentru ziua ta de naştere." - "Dar nu e ziua mea de naştere!" - "Ba da! Gândeşte-te mai bine: ai exact paisprezece ani şi jumătate... Iar noaptea trecută a fost una de pomină." Luată prin surprindere, fata roşeşte, plecându-şi ochii spre tartina prea plină, şi abia are timp să prindă cu vârful limbii dulceaţa care se scurge.

42. Că Sorel îşi şi face apariţia pe intrarea principală a patio-ului, însoţit de trei muncitori în salopetă care transportă cu multă grijă o cutie grea şi voluminoasă, dreptunghiulară, făcută dintr-un carton auriu, care pare foarte solid. O pun jos în faţa lui Gigi, fără nici cea mai mică zdruncinătură (păpuşa uriaşă e probabil de porţelan), şi o ridică apoi în picioare, pentru ca preţiosul colet să stea vertical sprijinindu-se pe latura mică. Capacul, de aproximativ un metru cincizeci pe cincizeci de centimetri, care ocupă astfel faţa cutiei, stă închis datorită unei enorme panglici roşii sclipitoare, înnodată în formă de rozetă, aşa cum se obişnuieşte pentru orice pachet-cadou. În costum alb de o incontestabilă eleganţă, Sorel se înclină în faţa stăpânei casei cu tot respectul cuvenit tinerelor doamne, apoi se întoarce către lada aurie ce se mişcă imperceptibil (zeloşii muncitori plecaseră deja) şi, cu un singur gest, desface nodul pus cam la jumătate, lăsând să cadă pe jos capacul şi panglica.

43. În interior, ocrotită din toate părţile de un gros capitonaj din mătase roz, se află o adolescentă plină de viaţă, cu o figură poznaşă, ochi verzi, sclipitori, şi înveşmântată (dacă se poate spune aşa) în zdrenţe, sfâşiate, soioase, în contrast evident cu ambalajul de obiect de artă. Primind ordinul de a se supune inspecţiei noii sale proprietare, iese din cutie şi face câţiva paşi cu o graţie încântătoare. Acum se vede mai bine că boarfele ei de nespălată bătută, mânjite de sânge acolo unde trebuie, departe de a fi mizerabile, sunt de fapt deşirate cu precizie dintr-o muselină uşoară, vaporoasă, translucidă, iar poalele destrămate îşi iau zborul la cea mai mică adiere. Te duce cu gândul la micuţa Alice fotografiată de Lewis Caroll, deşi caracterul erotic al îmbrăcămintei ei de sărăntoacă incertă e aici mult mai evident, iar sadismul, afişat în mod vizibil.

44. Cum se mişcă puţin, răscroielile judicios executate cu foarfeca lasă la iveală până la pântece coapsele ei de miere vărgate, graţie unui ingenios machiaj, cu urme de biciuşcă de un roşu viu, sânul dezgolit cu contur provocator, brăzdat şi el de bici, nişte chiloţi foarte mici, triunghi de dantelă albă pătat în centrul strategic cu sânge proaspăt, mai roşu decât cel natural, adăpost atât de brodat încât poţi mai mult decât să-ţi închipui buclişoarele închise la culoare ale podoabei din jurul sexului. Părul ei ciufulit în mod sugestiv e negru şi lucios, destul de lung, unduios, iar pielea peste tot de culoarea chihlimbarului. Sorel o prezintă cu dezinvoltură: "Odile, treisprezece ani şi opt luni, dar înzestrată cu tot felul de podoabe încă de pe-acum, o frumoasă jucărie pentru dumneata. Nu-mi mulţumi. Nu e decât o mică prostituată de trei lulele, bucuroasă să fie primită în nobila voastră locuinţă înainte să fie stricată de-a binelea de tot ceea ce i se poate întâmpla în meseria ei atât de dură."

45. Gigi pare foarte interesată, ar dori însă mai multe precizări: "Ce fel de jucărie?" Răspunsul lui Sorel e fără ambiguitate: "Un fel de obiect cu care poţi să te joci cum vrei." - "Deci voi putea să-mi fac cu ea toate poftele, ca şi cu păpuşile în copilărie? N-o să protesteze dacă o pălmuiesc fără motiv, dacă-i ling gura cărnoasă sau chiar o muşc cu prea multă violenţă? O s-o îmbrac cum am chef sau o s-o dezbrac la piele ca să-i biciuiesc fesele, pântecele şi sexul? O să mă lase şi s-o mângâi în interiorul sexului, cu blândeţe sau cu brutalitate? Iar, ca s-o pedepsesc, aşa ca să mă amuz, o s-o atârn goală puşcă de un picior, cum făceam altădată cu păpuşile pe care le biciuiam până ce le auzeam ţipând atât de plăcut...?" - "E jucăria ta, spune tatăl zâmbind, faci ce vrei cu ea. Dar mă bazez pe simţul economiei pe care tu îl ai şi ştiu că n-o să rişti să strici pentru totdeauna un bibelou atât de preţios, cum ai făcut cu fetiţa aceea drăguţă din spumă de plastic la care ţineai atât de mult şi căreia totuşi, într-o zi, din pasiune, i-ai smuls ambele braţe, pentru că refuza să vorbească sub tortură."

70. Prinsă pe neaşteptate într-o intrigă instabilă şi multipolară, trebuie să dea dovadă, încă de la acest prim contact, de încredere în sine, de maturitate şi, în acelaşi timp, de vocaţie pentru tirania cu inexplicabilele ei capricii, contrară educaţiei sale, care, cel puţin până acum, i se părea că face parte prea puţin din natura sa. În consecinţă, dacă vrea să păstreze un relativ control asupra a ceea ce avea să se întâmple, e silită să se manifeste, nu cu tandreţea pe care o resimte pentru nou-venită, ci cu o asprime dominatoare, intransigentă, deşi fantezistă. Câteva răbufniri de cruzime gratuită ar fi chiar de dorit. Şi presimte, în această inedită punere la încercare, o fază particulară în educaţia sa, probabil îndelung chibzuită de tutelara autoritate paternă. Depăşindu-şi timiditatea naturală, se supune exigenţei de a o atinge pe această Odile perfectă, nu cu o mângâiere gentilă, ci cum ai pipăi o junincă în târg, ba chiar o face cât mai scandalos cu putinţă, arătând astfel că ia oficial în posesie ceea ce de acum înainte îi aparţine de drept.

*****

Lansare
De o atroce perversitate, mai tare decât Marchizul de Sade, ultimul roman al lui Alain Robbe-Grillet, papa al Noului Roman şi membru al Academiei Franceze, apare şi în limba română.

Editura Art lansează Un roman sentimental de Alain Robbe-Grillet

Miercuri, 28 mai 2008, Club A, orele 18:00.

Participă: Dumitru Ţepeneag, Elena Vlădăreanu, Bogdan Ghiu.

*****

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer