Hronic mingicar
| Neavând, două zile, acces la TV, - cronica-mi e, mai degrabă un hronic (tandru-ironic) al unor vechi zile când jucam cu o scârbă de minge de cârpă, - drept buturi, un vraf având, de ghiozdane; nici o iarbă, - doar praf sau noroi, pe maidane; Oho, şi ce tărăboi, mai dihai ca-n război, - căci cu nimeni în rol de arbitru, un gol, oricât de valabil, era greu validabil, fi'nd lipsă şi plasa la poartă... Prin clasa a V-a când mingea de cârpă fusese mâncată de molii, Moş Crăciun mi-adusese o minge de voli [sic!] cadou... Şi ce curte-mi făceau, chiar din curte şi pân' la liceu, ceilalţi, spre-a atinge exotica minge pe care-o aveam eu, cititor al lui Kipling, dar fără reală vocaţie la dribling zis, pe-atunci, ducăreală; încât eram back, adică fundaş, post fără client, căci cam lent şi cam prea sec pentru gustul meu, care-mi doream să fiu, baremi, un mijlocaş (zis, pe-atunci, half-back), sau aripă (alias extremă) sau centru înaintaş. (Eu, azi, cu Italia-s!) |