Arta contemporană: Ziua 4: Grecia - Suedia

Nicosia, capitala Ciprului, este deopotrivă a ciprioţilor turci şi greci. În urma conflictelor inter-etnice, ce s-au întins pe insula cipriotă timp de unsprezece ani, între 1963 şi 1974, Nicosia a fost împărţită, între partea sudică greacă şi cea nordică turcă, fiind astăzi singura capitală divizată din lume. Turcii ciprioţi au cerut nordul Nicosiei, pentru a-şi stabili acolo capitala propriului lor stat, Republica Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută în fapt doar de către Turcia, şi care ocupă o treime din suprafaţa Ciprului.

LiniaVerde (zonă demilitarizată, menţinută de către ONU) a devenit graniţa dintre comunitatea turcă, la nord, şi cea grecească, la sud.

Acum doi ani, bienala de artă contemporană Manifesta - eveniment internaţional, atipic printre manifestările de acest tip, prin nomadismul său: sediul social se află la Amsterdam, dar fiecare ediţie se plasează într-un alt loc-cheie de pe harta Europei, Rotterdam, Luxembourg, Ljubljana, Frankfurt, Donostia-San Sebastián - la ediţia a şasea, a ales să se plaseze în Nicosia. Cei trei curatori, Anton Vidolke, Florian Waldvogel şi Mai Abu ElDahab şi-au propus să deschidă o şcoală de artă pentru o sută de zile - în tradiţia binecunoscutelor Bauhaus sau Black Mountain College (pentru o foarte interesantă istorie a acestor fascinante spaţii şi şcoli de artă, consultă www.bauhaus-dessau.de şi blackmountaincollege.org/content/view/12/52/).

Într-o încercare de conciliere a zonelor, curatorii au avut curajul să localizeze şcoala pe harta lor şi într-un punct sensibil: şi-au imaginat poziţionarea unei părţi a şcolii dincolo de Linia Verde, dincolo de partea grecească a Nicosiei, în partea turcească. Au colaborat cu artişti din ambele părţi, au creat un corpus de texte despre necesitatea unei şcoli de artă într-un loc ca Nicosia: o situaţie politică dură, un număr mic de instituţii culturale cu adevărat semnificative, un cadru care, cu alte cuvinte, "nu cere comentarii, ci implicare şi producţie" (Anton Vidolke). Pe scurt, o încercare clară, de o vizibilitate maximă, de pătrundere a artei în aspectele sociale şi politice - prin crearea unei instituţii-model pentru viitoare noi organizaţii. O şcoală pe care curatorul Vidolke a perceput-o drept un "act subiectiv", "un experiment - unul care să genereze întrebări, să încurajeze formarea de subiectivităţi". O şcoală de artă temporară, de studii postuniversitare, pentru 90 de participanţi (nu doar din Cipru, ci şi din alte colţuri ale lumii), timp de douăsprezece săptămîni, o platformă de discuţii şi producţie culturală.

Planul a eşuat, la scurt timp. Pe 1 iunie 2006, printr-o scrisoare, primarul din Nicosia i-a anunţat suspendarea contractelor prin care li se permitea organizarea Manifestei. Deşi autorităţile fuseseră puse în gardă de ambele părţi, la un moment dat, partea turcă s-a răzgîndit. Organizatorii Manifesta 6 au ajuns brusc în ilegalitate. Imediat, conturile le-au fost blocate şi, practic, toţi implicaţi au fost în mod agresiv forţaţi să părăsească Ciprul.

Artiştii locali din Cipru au reacţionat repede, au compus o petiţie cu motto-ul "Give us our Manifesta" (Daţi-ne Manifesta). Ei au spus că dezvoltarea culturală a Ciprului nu ar trebui condusă de către deciziile politice. Nu s-a mai putut face nimic. A mai urmat la Art Basel o conferinţă de presă, procese de lungă durată, încheiate de curînd, cu autorităţile cipriote. Hedwig Fijen, preşedinta Manifestei, consideră ediţia de acum doi ani un eşec, o pagină neagră în istoria bienalei. În acelaşi timp, nereuşita şi scandalul produs de Manifesta 6 au făcut dovada dificultăţii şi, în cazul de faţă, al imposibilităţii implementării unui proiect cultural într-o zonă sensibilă şi continuu deschisă scandalului şi violenţei, sub aparenta stare de linişte.

Manifesta 7, ce va avea loc vara şi toamna aceasta, se va întinde pentru prima oară pe o întreagă regiune, Trentino-Alto Adige, în nordul Italiei. Tirolul de Sud, Südtirol, are autonomia sa, iar dubla sa identitate, austriacă şi italiană, ascunde conflicte vechi, stinse astăzi, şi totuşi uneori încă prezente în mentalul colectiv. Eşecul creării unei şcoli pe Linia Verde, la graniţa dintre zona cipriotă greacă şi cea turcă, trebuie anulat cu succesul acestei noi ediţii, plasate, din nou, într-o zonă încă problematică.

Corpus de texte Notes for an art school, accesibil la: http://manifesta.org/manifesta6/index.htm.


A face cunoştinţă cu artista suedeză Johanna Billing nu are în sine nimic excepţional: nimic din felul de a fi al suedezei de nici 33 de ani nu spune că ai de-a face cu o artistă care şi-a făcut deja turul prin cele mai importante evenimente şi instituţii de artă contemporană: documenta 12, bienalele de la Veneţia şi Istanbul, Tate Modern, Casino Luxembourg, Muzeul de artă contemporană din Basel, de Appel din Amsterdam, şi lista poate continua la fel de bine mai departe.

Există un factor necunocut în proiectele Johannei, graţie căruia lucrările sale ajung mereu să fie cumva catchy... adică, lucrările ei pot ajunge să-ţi bîntuie mintea zile întregi. Mai mult decît atît, aş putea spune că Johanna a ars etape întregi în cariera ei, a căror parcurgere consumă poate ani întregi din viaţa altor artişti. Johanna a ajuns la staţia finală a maturităţii artistice cu un intercity-express, încît este uşor acum să recunoşti ceea ce s-ar putea numi "stilul Johanna Billing": o anumită atracţie pentru exerciţiul confundării realului în ceea ce este în-scenat (aşadar, o înscenare a realului ce devine fatală privitorului) şi, iată, înclinaţia de a face din ce în ce mai puţin vizibilă graniţa dintre documentar şi ficţiune, lentila camerei video pusă mereu pe situaţiile sociale în care sînt implicate grupuri cu fundaluri şi istorii diferite, transa performance-ului în care intră personajele sale însoţite de o muzică pe care o rechemi zile întregi la rînd, presimţirea fragilă şi calmă a proximităţii unei altfel de lumi, cu care artista devine intimă, stare de lucruri ce transpare dincolo de orice poveste spusă de lucrările sale.

Există o lucrare-video la care ţin foarte mult: Magical World vine cu anunţul unei transfigurări şi promite suspendarea atemporală, pentru că are loc în loop. În 2005, artista a avut o rezidenţă la Zagreb, unde a lucrat cu un grup de copii şi de instructori ai acestora dintr-o şcoală din suburbia Dubravna, la fel de sordidă ca oricare altă periferie. Billing a re-în-scenat o melodie care devenise simbol pentru generaţia americană a anilor '60: Magical World a lui Sidney Barnes semnifică pentru aceşti copii profesiunea de credinţă a propriei lor generaţii. Camera se mişcă studiind expresia acestor micuţi care îşi iau misiunea în serios, în paralel inserînd cadre prelungi ale exteriorului unui centru cultural. Treptat devine manifest contrastul de conţinut dintre mesajul plin de speranţă, care vine din camera de muzică, şi clădirea cu arhitectură socialistă şi împrejurimile ei - imagini tranzitorii ale unei lumi în tranziţie. Cîteva versuri cîntate inocent de un băieţel poartă greutatea simbolică a lucrării: "Why do you want to wake me from such a beautiful dream? Can't you see that I am sleeping? We live in a Magical World..." (De ce vreţi să mă treziţi dintr-un asemenea vis frumos? Nu vedeţi că dorm? Trăim într-o lume magică...). Referinţele acestor cuvinte se schimbă o dată cu baleiajul reflecţiei: tensiunea vag intuită de personajele lucrării se transformă în pelerinaj al gîndirii pentru cei ce au crescut cu imaginile războiului din fosta Iugoslavie sau au trăit coşmarurile acestuia, ca şi traumele ce urmează mereu sistemelor politice în schimbare.

Johanna Billing este invitată de Asociaţia Vector să producă o nouă lucrare la Iaşi, care va fi prezentată în cadrul Bienalei de artă Contemporană Periferic 8 - Arta ca dar.

Puteţi accesa pe situl myspace al artistei materialul audio al lucrării Magical World: profile.myspace.com/index.cfm?fuseaction=user.viewprofile&friendid=194723500.