Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Sport  Sageata  Euro 2008 - Mai mult decât fotbal

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Artă contemporană - Ziua 5: Elveţia - Turcia


Daria Ghiu, Vlad Morariu

11.06.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Elveţia: Pipilotti Rist - Not the Girl who Misses Much...
Daria Ghiu
She's not a girl who misses much... aşa începe melodia Beatleşilor, Happiness is a warm gun, de pe "The White Album", din 1968 (youtube.com/watch?v=qE2Vdcv9Q_o). Cîntecul este nebunesc, în mai puţin de trei minute asistăm la schimbări radicale ale registrelor muzicale, melodia începe ca un liniştit cîntec de dragoste, iar pînă la final se transformă în imn cîntat în cor, apoi devine strigăt, apoi imn din nou. Chiar şi un profesionist are, atunci cînd ascultă Happiness is a warm gun, a lui Lennon şi McCartney, intuiţia "istoriei rock and roll-ului într-un cîntec" - confirmarea apare în declaraţia lui Lennon, cîntecul se voia un fel de istorie a rock-ului, într-adevăr. Happiness is a warm gun cere ascultarea, reascultarea, interpretarea versurilor (s-a vorbit şi despre dependenţa de droguri din versuri). E un cîntec aparte; în mod ciudat, de oricîte ori l-ai asculta, ai mereu senzaţia că de fiecare dată îţi scapă ceva. E, cu siguranţă, un cîntec ale cărui succesiuni de fraze muzicale sînt dificil de reţinut şi reprodus.

I Am Not the Girl Who Misses Much... Era videoclipurilor s-a declanşat în anii '80, mai precis, odată cu lansarea lui MTV, pe 1 august 1981. De atunci, s-a dezlănţuit delirul. În paralel, artiştii au început să creeze şi mai multă artă video, au început să experimenteze imens.

În toată această nebunie a clipurilor video, Pipilotti Rist face un clip-parodie, un clip-eşec, voit eronat de la cap la coadă. Cunoscuta artistă elveţiană, născută în 1962, la Rheintal, care a studiat artă deopotrivă la Viena şi Basel - locuri în care diferitele echipe de fotbal se înfruntă zilele acestea la Euro 2008 - a făcut în 1986 unul dintre video-urile sale faimoase - emblematice pentru arta sa video. I Am Not the Girl Who Misses Much e deja un clasic al artei video - un film existent în orice curs, introducere în arta video. El porneşte de la versul celebru din cîntecul Beatles, dar schimbă persoana a treia cu persoana I: she/I. Referindu-ne strict la partea sonoră, filmul ne face să o ascultăm pe Pipilotti cîntînd acelaşi vers la infinit, dar schimbînd turaţia cîntecului, mărindu-i viteza de derulare, vocea ei e de desene animate... I'm not the girl who misses much, do do do do do do, oh yeah... îl cîntă pînă la epuizare, în exces, compulsiv. La un moment dat, apare alt fragment din melodia Beatleşilor, cîntat chiar de Lennon, dar vocea lui Pipilotti îi ia repede locul. Spre final, melodia continuă din punctul în care artista o încremenise, e chiar Beatles, normal, nedistorsionat, cu persoana a treia, she, în locul lui I, cîntat de Beatles. Pare că în acest ton calm, al găsirii normalităţii, se va termina filmul artistei. Dar sfîrşitul e altul: ne întoarcem la început, nu s-a schimbat nimic, artista îl inchide cu autoritate, filmul e circular - "scăparea" a fost vocea corectă, nemodificată a lui Lennon, normalitatea e vocea ei, I-ul ei. She, Pipilotti, is the one who misses much.

Prima oară cînd l-am văzut, am rămas uimită. Proiectat pe un ecran mare, în muzeul de artă contemporană din Amsterdam, Stedelijk Museum, filmul mă făcea să rîd, mi se părea ridicol, vocea prelucrată, subţire, mergea perfect cu un delir al corpului artistei. Îmbrăcată într-o rochie neagră, care îi descoperea total sînii, cu un păr lung şi negru, Pipilotti dansa haotic, continuu, îşi arunca mîinile şi picioarele într-un dans tribal, dădea sălbatic din cap. Toate acestea se petreceau cumva pe un plan secundar - imaginea era blurată, ecranul se dădea peste cap, iar Pipilotti, la un moment dat pe un fundal brusc roşu, se scurgea, epuizată, în josul ecranului, apoi se fragmenta, imaginea rămînea încremenită în aşa fel încît apăreau patru Pipilotti în acelaşi timp, apoi un punct imaginar părea că desenează pe abscisa şi ordonata unui grafic de seismograf. În fine - totul părea o imensă greşeală, un video plin cu greşeli tehnice.

Artista a spus la un moment dat că îi plac cel mai mult instalaţiile video deoarece ele permit totul, acolo poate intra totul, ca într-un sac. Asta face ea şi în acest film - are curajul să arate şi să pună la un loc absolut toate acele lucruri care de obicei constituie greşeala, acele lucruri care trebuie ascunse şi evitate. I Am Not the Girl Who Misses Much îţi dă la un moment dat impresia redresării, a alegerii sunetului şi imaginii corecte. Dar asta nu durează şi nu poate dura mult. Normalitatea filmului e definiţia normalităţii artistei, o normalitate găsită în experimentarea sunetelor şi a imaginilor, în forţarea spectatorilor de a se concentra asupra acestora, prin descompunerea lor. I Am Not the Girl Who Misses Much este modul în care Rist percepe melodia Beatleşilor: descompusă, ca pe un corpus de sunete. Aşa cum Happiness is a warm gun este istoria rock-ului, tot aşa, filmul din 1986 al artistei elveţiene este o istorie a video-ului. În acelaşi timp, I Am Not the Girl Who Misses Much e ironic la adresa videoclipurilor care erau în cea mai mare vogă în acei ani '80, e poate chiar protestul împotriva lor - credinţa artistei în imposibilitatea de a transforma corect muzica în imagini. Pe de altă parte, filmul lui Pipilotti Rist poate fi interpretat şi ca o ironie fină la adresa performance-urilor exacerbate ale acelor ani. Mă gîndesc acum la faimosul Art Must Be Beautiful Artist Must Be Beautiful, al Marinei Abramović, din 1975 - un video-performance dur, celebru, cu care am luat prima oară contact într-o expoziţie dedicată durerii, Schmerz, la Berlin. Ceva din autodistructivitatea Marinei Abramović - care, în faţa camerei de luat vederi, ia o perie şi un pieptene de metal şi începe să îşi perie violent atît părul (care pur şi simplu se rupe), cît şi faţa - se regăseşte în I Am Not the Girl Who Misses Much. Dar e autodistrugerea artistică depăşită şi ridiculizată.

I Am Not the Girl Who Misses Much, precum şi alte video-uri provocatoare ale aristei elveţiene Pipilotti Rist, sînt disponibile la http://www.ubu.com/film/rist.html.


Turcia: Huseyin Alptekin - In memoriam (el şi eu)
Vlad Morariu
"Lucrarea mea (Don't complain) se referă la incidentele mici ale vieţii de zi cu zi, cu alte cuvinte, la istoria pe care nu o înregistrează nimeni", mărturisea Huseyin Alptekin pe 4 iunie 2007, într-un interviu acordat Juliei Draganovic în faţa pavilionului Turciei de la Bienala de la Veneţia. Aproape şase luni mai tîrziu, am primit un anunţ sec: pe 1 ianuarie 2008, Alptekin înceta din viaţă, la nici 50 de ani împliniţi, în studioul său din Istanbul, în urma unui atac de cord. În puţine rînduri anunţa dispariţia subită a artistului şi curatorul pavilionului din Giardini, Vasif Kortun. Kortun a învăţat lecţia lui Don't complain: a onorat memoria unui vechi prieten, lăsîndu-i moartea să se integreze în constelaţia acelor "mici incidente ale vieţii de zi cu zi". Şi totuşi, cît de greu să faci astfel, cînd ai onoarea să lucrezi şi să fii prieten cu un artist care deja expusese la Tate Modern, Bienala de la Săo Paolo sau cea de la Istanbul...

Cu lucrările filosofului reconvertit în artist Huseyin Alptekin m-am întîlnit în timp ce mă pregăteam eu însumi să trec a şasea sesiune de examene de la facultatea de filosofie din Iaşi. Era prin 2003, început de iunie, deja insuportabil de cald şi habar nu aveam cum şi pentru ce holurile şi scările Bibliotecii Universitare fuseseră într-o bună zi luate cu asalt de o armată de cîteva zeci de pături şi pleduri, lăsate pur şi simplu la îndemîna oricărui ins voia să se folosească de ele. Fireşte, clienţii obişnuiţi ai bibliotecii nu au stat prea mult pe gînduri, abandonînd inconfortul băncilor prea ţepene din sălile de lectură pentru micile plăceri oferite de umilele pături, moţăind sau visînd pe marginile cărţilor. La fel am făcut şi eu, deşi, mărturisesc, nu îndrăzneam să mă simt bine...cel puţin o vreme. Aşa că nu, nu a fost vorba despre o glumă şi nici de vreo exagerare din partea mea: păturile lui Huseyin Alptekin au devenit Mattresses to Imaginary Destinations, pe ele s-a dormit şi s-a visat, iar de la bibliotecă şi lumea cărţilor, de la stresul examenelor şi de la incertitudinea unei tinereţi precare, s-a călătorit poate către lumile utopice ale celor care mi-au fost colegi de generaţie.

Există locuri care ne permit vederea către viitor, spunea undeva Walter Benjamin, locuri pe care le putem numi colţuri profetice (voi avea încă ocazia de a mă întoarce în zilele următoare la această idee). Artistul turc a transformat, pentru cîteva săptămîni, biblioteca într-un colţ profetic, iar zilele acelea au urmat Şeherezadei şi celor o mie şi una de nopţi: pledurile lui Huseyin Alptekin s-au transformat ele însele în covoare zburătoare care ne-au purtat vieţile dincolo de amarul lor.

Interviul la care m-am referit pe scurt este disponibil pentru streaming şi download la ps1.el.net/wps1/drupal-5.1/?q=node/344

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cine va rupe echilibrul? - Ziua 19, a finalei: Spania - Germania (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Arte plastice - Ziua 19: Spania - Germania (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Arhitectura - Ziua 19: Spania - Germania la Viena (4.6/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ultima avancronică - Ziua 19: Spania - Germania (2.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Artă contemporană - Ziua 19: Germania - Spania (4.2/5 - 5 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Sport de poveste
Sageata Zi de zi, mingea e rotundă
Sageata Olimpice
Sageata Cupa Mondială 2010
Sageata Cupa Mondială 2014
Sageata Je suis Football


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer