Să te smulgi dintr-o situaţie blocată. Dintr-o mişcare. Dintr-o situaţie anterioară. Ca dintr-o fotografie.
(Vivian Romo & Alex Gauna în Urbanas de Gigi Căciuleanu - Ballet Nacional Chileno )
Croaţia: Croaţia (Ex Jugoslavia) este prima ţară unde sunt lăsat să "ies" cu opera, pentru că suntem din acelaşi lagăr.
Între 2 repetiţii ieşind pe malul mării cu L... colegă balerină şi prietenă, vedem trase la chei multe bărcuţe cu italieni care vindeau vin. Italia e chiar în faţă, peste braţul de mare. Uite ce simplu ar fi acum, îmi spune L..., să ne suim în bărcuţă şi să trecem DINCOLO. Întorcând capul (sfântul obicei!) să ne uităm cine, Doamne fereşte, ne-o fi putut auzi, văd (HORROR!) chiar în spatele nostru pe "îngerul nostru păzitor". Mi-a, şi ne-a, îngheţat literalmente sângele în vine. Hait! Dracu\' ne-a luat. Mult mai târziu am aflat că tovarăşul cu pricina "fugise", chiar după acest turneu.
Cu mult înainte să o facem noi.
Germania: Mă văd dansând într-o catedrală la Köln. Îmi propun să brodez pe tema celor 4 elemente. În momentul în care avansând progresiv dinspre poarta bisericii (Apă, Pământ) fac primul pas înspre altar (Foc) pierd dintr-o dată simţul realităţii. Nu transă. Nu leşin. Altceva. Pasaj înspre tărâmul celălalt. Doar în basmele noastre se mai trece aşa uşor, Bum - Poc, dincolo. De partea cealaltă a oglinzii ... Mă simt ca iodul. Metalul. Ăla, excepţia care confirmă regula, despre care învăţasem la şcoală că din starea solidă trece direct în starea gazoasă fără să mai treacă şi prin aceea de lichid (aşa să fie oare a patra -sau a câta? - stare a materiei?). Mă evapor nu mă dizolv. Îl rezolv şi pe Shakespeare: sunt şi nu sunt. Pierd noţiunea de timp. Şi de spaţiu. Şi ceea ce este mai curios pierd totalmente noţiunea de EU, de mine. Se pare că în tot acest timp am continuat să dansez. Habar n-am. Singura idee obsesivă: Aer, Aer, Aer. Asta mă şi salvează. Mă trezesc deodată afară prăvălit în iarbă, în spatele catedralei. Ca o minge extraterestră făcând Plouf pe gazonul umed al unui stadion uman. Goooooooooooool!
Tot atât de gol - goluţ pe dinăuntru mă simţisem cu ani în urmă, când coborând din tren la Köln, realizez deodată cu groază că: "am fugit".
Austria: Viena. În primul meu turneu cu Opera Română, afară, dansez.
Zidul
La unul din primele studiouri experimentale ale Operei Române, dacă nu chiar la primul, Oleg Danovski profitând de faptul că lucram cu Miriam Răducanu (fapt care de altfel pusese un zid invizibil între mine şi ceilalţi colegi, şi de şcoală şi de Operă) mă propulsase ca protagonist într-o piesă care se chema Zidul. Titlu cu atât mai simbolic pentru mine. Îmi lăsase totală libertate de mişcare (şic! şi "sîc"!!). Fu poate prima mea tentativă de coregrafie în afară de cele cu Miriam. Cu Zidul am trecut pentru prima oară prin zidul cortinei de fier la Viena. Până astăzi mă întreb care dintre ziduri este mai dur(abil). Mai al dracului: cel de piatră, palpabil, sau cel ridicat, aşa ca să nu se vadă?
Polonia: Gdansk. Între repetiţii ore de melancolie pe malul pustiu al Balticii. Un orizont nesfârşit - de culoarea exilului.
(Gonzalo Venegas în Comedia de Gigi Căciuleanu - Ballet Nacional Chileno )