Ziua 7: Franţa - Olanda: je-ne-t'aime-plus-kus-kusssss... [fântâna mea cuvânt de spus]

Il est 5 heures, Paris s'éveillée. E şase dimineaţa şi Timişoara nu există. Mă cam dau în vânt după Franţa (ştii tu), dar mai ales după francezi (în jocul ăsta voi fi şi somnoroasă şi subiectivă). Tu eşti la mare şi-mi fac de cap. Ţin cu ei, clar. On y va? Avec la force et l'enthousiasme... Pe cap mă maseză mâna stângă a lui Ravel din Concertul pentru pian şi mâna stângă a pianistului. Mint. La comp bagă un francez, Sanseverino, şi îmi confuzează mintea amorţită cu muzica lui balcanică dar franţuzită. Jah jah. Lea?!...

... olandeza ta îmi sună a canale îngropate de civilizaţii bicicliste. Apartamentul tău în care nu dau nici de cafea nici de Northern Lights, îmi aminteşte de o mânăstire budistă."Nu vreau să intru în coffee shop-uri. Acolo pot auzi prea puternic gândurile oamenilor. Mă încarcă negativ. Vreau să meditez în linişte. Hai la Globe Guesthouse", spunea un francez în Amsterdam. Clandestino...

... am fost de două ori în Franţa, ilegal (adică fără să ştie maică-mea), şi mi se părea cea mai tare aventură french style. Ieşeam din normă, cu tot cu bagajul de la şcoală (tot ce-mi mai aminteam de la orele de istoria muzicii era despre Boléro-ul lui Ravel şi ça va aueüüü?!) Nu!Eram înnebunită de Claire de lune-ul lui Debussy (cică pe raci îi afectează luna)... A, dar să nu uit de solfegiile din Carmen-ul lui Bizet (poate le mai ţii şi tu minte). Bine c-au trecut. Acum pot să bag cât vreau din partiturile Yann Tiersen cu coloana... sonoră... a Amélie-ei, date jos de pe net, absolument. Asta când la acelaşi ordinateur nu se desfăşoară franţuzii electronici şi muzica lor spectrală. Daft Punk, Télépopmusik, Air (de la suedezi am auzit prima oară de ei). Unii ar zice că la vie en rose nu mai are legătură cu Édith Piaf ci cu balladeur-ul, o alternativă la mp3player-ul pe care-l foloseşti cu ignoranţă americană. Tu pentru care parte a companiei lucrezi, băi? Pentru Côte d'Ivoire şi Alpha Blondy... Reggae Fauré gangstar... pentru Martin din Martinique şi reggae party...cu François al vostru în Tunisia mea. Alte poveşti...

... trebuie să fi spus olandezii tăi emigraţi, cu multe diminutive, cu mulţi pitici cu opinci din lemn şi pieţe în care stai şi asculţi cum trece lumea către tărâmul celălalt. Cel de după cortina cu red lights shops. Ştiu că vă surâdea ideea de libertate scoasă în piaţă. Vezi...

... că franţuzii pe care i-am întâlnit eu nu sunt nici prea chic şi nici prea cher. Doar că unul cântă la didgjereedoo, altul la clarinet şi, cel mai proxim, la pian. La pianul meu, vândut lui cu câteva sute mici de euro. E jumate german şi am înţeles deal-ul: găteşte en français şi pe Hôtel Costes. Voi?

... aţi fost în luna de miere, eu la început de muson. Atunci nu ştiam să ascult altfel de muzică decât indiană. Am găsit totuşi nişte didgereedoo-uri şi nişte desene aborigene. Eram capul în norii de fum, aşa cum eraţi voi în nopţile de după cursuri. Tu?

... ştiu că erai mică şi te dădeai prin sudul Franţei la ceva concursuri de pian. De acolo încă ai scoica aia urlătoare de ocean care îţi tot intră în gât dar o porţi cu stoicism kafkian. Parcă te aud îngânând la Marseillaise. Eu, în schimb, rămân la ai mei: Je ne t'aime plus, mon amour, cu Manu Chao şi Manu B. Îmi pare rău dacă scrisul de azi nu-ţi sună houte couture. Am fugit la franceză. Plus vite. Bonne matin, ma petite!



Il est 5 heures, Paris s'éveillée. E şase jumate şi Timişoara nu există. Mă cam dau în vânt după Franţa (ştii tu), dar mai ales după francezi (în jocul ăsta voi fi şi somnoroasă şi subiectivă). Tu eşti la mare şi-mi fac de cap. Ţin cu ei, clar. On y va? Avec la force et l'enthousiasme... Pe cap mă maseză mâna stângă a lui Ravel din Concertul pentru pian şi mâna stângă a pianistului. Mint. La comp bagă un francez, Sanseverino, şi îmi confuzează mintea amorţită cu muzica lui balcanică dar franţuzită. Jah jah...

meine Manu, ştii la fel de bine că şi mie îmi place Olanda... ciudat cum se aranjează lucrurile în meciul ăsta. Ei mă trimit la mare în delegaţie şi, în timp ce tu ciopârţeşti elegant Franţa în sentimente, eu mă pierd dezintegrat-dezinteresat printre seminţe de mâncat-aruncat pe jos, frizuri funky, dans contemporan şi smell de iarbă olandeză la Mangalia. Un înalt de 2 metri venise cu barca, adusese fumul, adusese teatrul, adusese mările sub aceeaşi pălărie de absurd româno-internaţional.

Am fost de două ori în Franţa. Clandestino în Hôtel Costes (adică fără să ştie maică-mea) şi mi se părea cea mai tare aventură french style. În Olanda mănânci ciuperci cu şampon... delicios în meniul de trecut graniţa ilegal... Şi tot ce ştiam de la şcoală despre Franţa era Boléro-ul lui Ravel şi ça va aueüüü?! Iară aberez. Să-ţi spun că tot ce ştiam despre Amsterdam erau vitrinele şi coffee shopurile? Cine e de vină pentru căcatul ăsta universal? Eram înnebunită de Claire de lune-ul lui Debussy (cică pe raci îi afectează luna)... luna e foarte frumoasă la ei. Se reflectă. A, dar să nu uit de solfegiile din Carmen-ul lui Bizet (poate le mai ţii şi tu minte). Nu-mi ieşeau. Carmen se-mbrăca-n roşu, iar eu prefer tonurile "flori de soare" Van Gogh. Bine c-au trecut. Acum pot să bag cât vreau din partiturile Yann Tiersen cu coloana... sonoră... a Amélie-ei, date jos de pe net, absolument. Şi tu ilegal, ma petite? Asta când la acelaşi ordinateur nu se desfăşoară franţuzii electronici şi muzica lor spectrală. Daft Punk, Télépopmusik, Air (de la suedezi am auzit prima oară de ei). Aer aer... bărcile plutesc pe canale cu raţe, răţuşte, răţişoare. Unii ar zice că la vie en rose nu mai are legătură cu Édith Piaf ci cu balladeur-ul, o alternativă la mp3player-ul pe care-l foloseşti cu ignoranţă americană. Are legătură cu morile olandeze de provenienţă Moulin Rouge sau nu. Ele chiar fabrică pâine, mai puţin cabaret. Tu pentru care parte a companiei lucrezi, băi? Pentru Côte d'Ivoire şi Alpha Blondy... Reggae Fauré gangstar... pentru Martin din Martinique şi reggae party...cu François al vostru în Tunisia mea. Io zic pas!...

... Muzica mea olandeză începe cu Van Gogh. Morile de vânt á la Don Quijote fac să mă gândesc la minimalism repetitiv ritmic circular şi Olandezul zburător e Wagner mai mult decât Olanda. Nu ştiu foarte multe, faţă de erudiţia ta sunt nulă. Am însă un secret şi o poveste.

Vezi că franţuzii pe care i-am întâlnit eu nu sunt nici prea chic şi nici prea cher. Dar unul cântă la didgjereedoo, altul la clarinet şi, cel mai proxim, la pian. La pianul meu, vândut lui cu câteva sute mici de euro. E jumate german şi am înţeles deal-ul: găteşte pe franţuzeşte.

Într-o piaţă mică am văzut o fântână. Lângă ea o bicicletă. Lângă toate, o bancă. Ne-am aşezat, războinicul viking-american Daniel şi cu mine, pentru o linişte şi-un fum de-al lor legal, de-al nostru nu. Am ridicat pipa păcii în aer, ne-am îmbibat cu fum şi-am început să auzim... fântâna grăia, în mai multe limbi, în toate limbile, un haos lingvistic cum poate numai Dumnezeu şi Borges şi-ar putea imagina. Auzeam poveştile ţărilor în început de paşi apropiindu-se aleatoric. Nu-nţelegeam nimic. Vocea era metalică şi gâlgâită cu apă. Dar fântâna vorbea. Vorbea... "Şi, la sfârşit, fântâna s-a suit pe bicicletă şi-a plecat"... pentru cei care nu cred poveşti cu tehnică, artă şi fântâni miraculoase, chiar aşa s-a şi întâmplat. Noi eram fântâna (ăsta era secretul).

Şi tu ştiu că erai mică şi te dădeai prin sudul Franţei la ceva concursuri de pian. De acolo încă ai scoica aia urlătoare de ocean care îţi tot intră în gât dar o porţi cu stoicism kafkian. Îmi vine să te aud îngânând la Marseillaise căci eu rămân la ai mei: Je ne t'aime plus, mon amour, cu Manu Chao şi Manu B. Îmi pare rău dacă scrisul de azi nu-ţi sună houte couture. Am fugit la franceză. Plus vite. Bonne matin, ma petite!

Eu tac. Fântâna m-a curs de vorbe. Gol.