Fotbalul ca artă. Arta ca un campionat mondial - Ziua 7: România - Italia

Fotbalul este un spectacol. Spus aşa, simplu, fără detalii, sună banal, ca un fluier de arbitru la finalul unui meci plictisitor. Ne-am obişnuit să-i spunem sportul rege, dar, forţând sensul cuvintelor pentru plăcerea unor metafore gratuite - precum ideea de sport în general - fotbalul este şi o formă de artă.

Fotbalul este un teatru. Cu spectatori avizi să vadă ce au regizat cei doi antrenori şi pregătiţi pentru drama unui eventual deznodământ nefavorabil sau, dimpotrivă, pentru celebrarea în valuri de şampanie a victoriei. În România mai ales, ne interesează din ce în ce mai mult care sunt jocurile de culise, de partea cui sunt zeii şi ce echipe ar putea fi trecute pe lista sacrificiului.

Fotbalul este un concert. Oare nu asta ne interesează, să vedem cum interpretează cei 22 de jucători partiturile pe care le-au primit în vestiare? Nu avem mereu solişti, care sunt susţinuţi pe ariile dificile de corul echipei şi aplaudaţi la scenă deschisă sau fluieraţi atunci când falsează?

Fotbalul este balet, iar atacanţii sunt dansatori care fac piruete şi merg pe poante în careul advers, valsând fragil cu gândul la punctul de la 11 metri din care, la o adică, ratează cu seninătatea specifică unui gest artistic gratuit. Viaţa merge înainte chiar dacă acel gol ar fi însemnat o calificare, un trofeu, o bucurie pentru suporteri. În alt colţ al lumii, publicul celeilalte echipe se va bucura oricând. Fotbalul aduce, oricum ar fi, fericire pentru unii şi tristeţe, lipsă de consolare, pentru alţii. În definitiv, ne-am putea poziţiona întotdeauna în afara celor două tabere de susţinători, dacă am aprecia mai mult jocul în sine şi nu am ţine atât de mult la orgoliul de a câştiga, de fiecare dată, echipa noastră.

Fotbalul este şi un soi de artă în continuă dinamică. Cromaticile atent brenduite ale celor două echipe se combină în ritmul dictat de desfăşurarea meciului. Pe atac sunt mai multe nuanţe din echipamentul adversarilor, pe apărare, dimpotrivă. La indicaţiile maestrului de pe banca tehnică se poate crea superioritate zonală pe un flanc sau pe altul. Nu aveţi senzaţia că sunt momente ale jocului în care adversarii par mai numeroşi? Că petele de culoare create de tricourile lor pe pânza verde a gazonului par a le fi favorabile prin mărime? Şi totuşi, se întâmplă adesea ca valoarea să nu fie dată de cantitate. O tuşă discretă (urmată de o centrare ideală), o diagonală în viteză (cu şut spre vinclu) sau o combinaţie pe spaţiu scurt (cu sau fără verticalizare) pot închide eficient tabela de scor.

Institutul Cultural Român nu are o echipă de fotbal. Dar are în grijă toate artele cu care l-am asemuit şi cele care au rămas încă nefolosite. Când vă gîndiţi la fotbal ca la o artă, vă puteţi gândi de acum şi la Institutul Cultural Român. Pentru noi există un campionat mondial în fiecare zi, pentru că jucăm în multe dintre ţările lumii. Iar în cultură, cum am spus mai sus, nu pierde nimeni niciodată. Strategia, rezultatele mai noi sau mai vechi, programul celor 16 filiale şi proiectele echipei noastre se pot vedea tot timpul, în direct, pe www.icr.ro. Vizionare plăcută. Hai România!

(Dragoş Tudor
Director General, Direcţia Generală Comunicare, ICR Bucureşti)