Nu este precum pare, o suprafaţă lină şi plană (precum par a fi atât scena cât şi stadionul), ci o serie de ridicături şi depresiuni calitative ca nişte trepte. Nu numai atât. Chiar fiece moment al meciului, ca şi al spectacolului, este o treaptă. În jos sau în sus. O serie interminabilă de "OK" şi "Nu OK"
(Cia Cisne Negro - Players de Gigi Căciuleanu - Sao Paolo, Brazilia)
Elveţia: Spectacol la Baden în Elveţia. A nu se confunda cu Baden Baden care este în Germania.
Dansăm pentru a nu ştiu câta oară aici cu Teatrul (nostru) Coregrafic din Rennes. Succes şi aplauze din partea unui public care a văzut o sumedenie din creaţiile mele. Deci OK. După spectacol pleacă autobuzul nostru înapoi spre Franţa cu toată compania în afară de... mine. Mă "uitaseră". Deci, nu OK. După o oră şi ceva când şi-au dat seama aşa KO cum erau după spectacol că lipseam, Dan (Mastacan) a trebuit să-l oblige pe şofer să se întoarcă din drum (o altă oră şi ceva) ca să mă pescuiască în plină noapte. OK. Ajungem la Rennes după încă vreo 20 de ore de autobuz. KO. Deloc OK. Totuşi ajungem: deci OK...
Portugalia: Spectacol la Lisabona. Am de spus pentru una dintre secvenţe un text de câteva cuvinte pe care îl traduceam de fiecare dată în limba ţării unde dansam. Deci acum: în portugheză. Încălzindu-mă în culise încerc să-l testez pe femeia care calcă costumele. Mândru de pronunţia mea portugheză, îi trântesc textul pe care îl învăţasem cu foarte multă aplicaţie cu un prieten brazilian, la Sao Paolo unde tocmai jucasem. Aşa, hodoronc tronc, pe nepusă masă. Terorizată, femeia începe să se bâlbâie fâstâcită: Năo falo Francês, Năo falo Francês! (nu vorbesc franţuzeşte!) Şi asta tocmai înainte de a intra în scenă pentru replica respectivă!... Deloc OK. Noroc că publicul a reacţionat şi a râs (textul era de râs!). OK.
Turcia: Spectacolul nostru şi defilé-ul de modă al lui Pierre Cardin. OK. După spectacol primesc un mic cadou simbolic şi un bileţel destul de personal de la una din minunăţiile din Turcia care defilaseră pentru Cardin. Super OK. Prietenul minunăţiei cu pricina, bănuind însă ceva necurat la mijloc, se uită de departe urât, urât, urât la mine. Nu OK, nu OK deloc! Aproape înghit bileţelul. Şi până să se apropie ameninţător domnul în chestiune plonjez în piscină ca să maschez ascunderea cadoului simbolic în slip. OK...
Cehia: Spectacol la Praga cu Lacul Lebedelor. Eu - Bufonul. Mi-am pregătit rolul timp de un an întreg repetând variaţiile cu un maestru sovietic. OK. Spectacolul se deschide ex abrupto cu prima mea variaţie. Cea mai grea. Cortina în schimb nu. Adică nu se deschide decât de vreo 10 cm. Apoi se blochează aşa. Nu OK deloc. Dansez deci faimosul meu minut şi jumătate în disperare de cauză, încercând să fiu întrezărit măcar aşa, un piculeţ de tot, prin crăpătură. Îmi termin variaţia aproape mort. În acel moment, cortina, după o fremătare la fel de disperată ca şi cea a braţelor mele în poza finală, se deschide. Ouf. OK pentru spectacol. Nu e OK, da' deloc - pentru bietul Bufon.
(Cia Cisne Negro - Players de Gigi Căciuleanu - Sao Paolo, Brazilia)
O lovitură de zar. Câteva molecule de strategie.
Oleacă de noroc şi o ţâră de calcul.
Un echilibru reconsiderat, renegociat la fiecare moment între hazard şi măiestrie.