Panseuri & pansamente
După categorica victorie a team-ului Regatului Olandei asupra celui al Republicii Franceze, s-ar impune o modificare de ordin (oarecum) heraldic. - O simplă comandă de "La stân-ga!" dată drapelului francez, cel de sorginte vag-goşistă, ar face, iată, ca acesta: , să-şi piardă verticalitatea, rămânând identic doar cromatic cu flamura neerlandeză: . Fie şi dacă mult mai mare decât mărul (din creştetul fiului lui Wilhelm Tell), mingea s-a dovedit mai anevoie de nimerit sau de atins, de către întreg lotul şviţerian. Hélas, ! (Victor Hugo, Les Orientales) În ciuda simpatiei mele pentru impecabilul domn Karel Brückner, nu mai puţin, însă, în calitate de foarte vechi barbianofil, - victoria turcilor asupra Cehiei mi-a făcut plăcere în măsura-n care-mi confirmà următoarele faimoase versuri: Iar noi, a Turchiei floare, Într-o slavă stătătoare Dăm cu sâc Din Isarlîk! Atenţie la vizionarea-n paralel a câte două meciuri! Poate să ducă la strabism: . În timp ce Luţ (micul Emil Cioran) jucase, cică, fotbal cu tigvele exhumate, la Răşinari, în vechiul ţintirim, Hamlet nu cuteza să joace, cu craniul lui Yorick, decât rolu-i propriu: acela de discipol al vanitologiei. La urma urmei, mingea este, şi ea, un craniu, numai că unul fără... papion: 8:49 PM (luni, 16 iunie). Emoţie maximă: Germania are să înghită mica Austrie printr-un... Anschluß?! |