Cum se împrietenesc românii şi italienii în Spania - Ziua 12: Spania

Programarea primelor două meciuri din Grupele Campionatului European de Fotbal 2008 a pus ceva probleme de conştiinţă multor europeni. Dar fotbalul este un fenomen atât de amplu şi de puternic, încât nu ai cum, nu mai poţi să faci abstracţie de el, e peste tot. Există şi excepţii notabile, voi semnala una ceva mai la vale.

Spania şi-a propus să treacă de blestemul împotmolirii în sferturi. Ca şi România, de altfel. Indiferent de asta, spaniolii şi românii (mulţi) din Spania, alături de cei de acasă, la fel ca atâţia europeni au urmărit meciurile programate de la ora 18:00 (19:00, în România sau Grecia, chiar 20:00 în Rusia...) trecând peste sarcinile profesionale, uneori şi peste programările de acţiuni mai mult sau mai puţin culturale. Căci Cultură a devenit aproape orice, inclusiv "sportul rege"...

Luni, 9 iunie 2008, exact când juca România cu Franţa, ICR Madrid trebuia să participe la două acţiuni simultane, în Madrid şi Valencia, programate de alţii cu o doză de "inconştienţă" sau de "neglijenţă" aproape cuceritoare, acceptate de noi cu o doză de "resemnare" aproape entuziastă, fiindcă totuşi câştigam nişte puncte în meciul cultural mai mare pe care îl jucăm aici zi de zi...

La Institutul Cervantes din Madrid atmosfera era, fireşte, de "plumb": volumul 40 poemas (40 de poeme) de George Bacovia, tradus în spaniolă de prof. univ. Dan Munteanu Colan, a fost prezentat acolo împreună cu alte două cărţi de proză ale unor autori croaţi, în colecţia DelEste (DinEst) a Editurii Baile del Sol (Dansul Soarelui) din Tenerife, Insulele Canare, colecţie îngrijită de profesorul şi traducătorul român rezident în Gran Canaria. In insulele spaniole din Atlantic nu există "amurg de toamnă violet", dar mai vezi câte un "mugur alb şi roz, şi pur", chiar îl auzi în sinestezie perpetuă cum irumpe din solul vulcanic.

Mă aflam la câteva sute de kilometri de Madrid, în Valencia, la Universitatea Internaţională Menéndez Pelayo (UIMP), unde începea o "Întâlnire a intelectualilor din Spania, România şi Bulgaria". Invitat să particip la dezbaterile generale şi să susţin o conferinţă despre cultura română în context european. La seminar, Bulgariei îi venea rândul marţi, 10 iunie 2008, când juca Spania cu Rusia, fatalitate. România era programată miercuri, Cehia - Portugalia ne-a concurat mai puţin. Invitaţii de acasă - Mona Momescu, Ion Filipciuc şi Bogdan Ghiu - se aflau acolo, de luni. Nu se putea altfel, fiindcă, după deschiderea oficială a seminarului, urma un moment de nepierdut, chiar dacă juca România cu Franţa la Zurich: Fernando Sánchez Dragó, faimos scriitor şi jurnalist spaniol, ţinea o conferinţă despre Mircea Eliade. Strălucită!

Anterior fusese stabilit să particip la o cunoscută emisiune de cultură şi literatură a lui Fernando Sánchez Dragó, Las Noches blancas (Nopţile albe), împreună cu prof. univ. Pedro J. de la Peña, preşedinte CLAVE şi coordonator al seminarului, şi Angelica Lambru, traducătoare de literatură română rezidentă în Valencia. Înregistrarea emisiunii fusese programată tot într-o zi cu fotbal - 17 iunie 2008, de la 18:30 (ora locală) - în studiourile Telemadrid, situate oarecum în afara capitalei spaniole; de la 20:45 avea să înceapă, la Berna, ultimul meci din Grupa C, Olanda - România, decisiv pentru noi. Aici vine excepţia notabilă: Sánchez Dragó a prezentat la Telemadrid, mai mult de un an, până de curând, Jurnalul de ştiri de la miezul nopţii (de luni până joi). Într-o formulă extrem de inedită şi de cuceritoare, bătând recorduri de audienţă, deşi nu exista niciodată, programatic, nici un fel de referiri la fotbal, nici la mondenităţi ("dau alţii prea mult!", spunea el). În schimb, erau reportaje de la corride, în tot sezonul, singura rubrică... sportivă. Plăcerea enormă de a discuta, inclusiv după înregistrarea emisiunii, cu Don Fernando compensa chiar pierderea primei reprize.

Nu mă pot abţine să nu fac o paranteză meteorologică: în ultimele săptămâni a plouat bacovian în aproape toată Spania, unele regiuni nu mai văzuseră atâta ploaie de 60 de ani. Lacustră nu putea pica mai bine într-o ţară bântuită de secetă. A fost chiar anulat decretul Guvernului care, de câţiva ani, limita foarte drastic, consumul de apă. Vineri, 13 iunie 2008, seara, fusese programată inaugurarea Expoziţiei mondiale de la Zaragoza, dedicată... Apei. Potopul revărsat din cer şi umflarea fluviului Ebru ameninţau să inunde complexul expoziţional, să dea de mal cu ceremoniile fastuoase de deschidere. Disperaţi şi pesimişti (cum nu prea le stă în fire), spaniolii se rugau de Fecioara Maria să oprească prinosul de apă, după ce până atunci ca să plouă invocaseră probabil şi Paparudele noastre. Exact în aceeaşi seară, Italia avea meci cu România şi Olanda cu Franţa - una dintre aceste echipe urmând să joace cu Spania în sferturi. Şi totuşi, Casa Regală, premierul, preşedintele Comunităţii Autonome Aragón şi primarul Zaragozei, alături de 1.500 de invitaţi au fost prezenţi la inaugurarea oficială a expoziţiei care durează trei luni.

Iar ca să închei şi să revin la titlu, evoc aceeaşi zi de 13 iunie 2008, o vineri, în care, de la ora şase seara, cei trei microbişti de la ICR Madrid, Cristina Gavrilă şi Rareş Cristea, cu mine în frunte, s-au dus la barul din colţ să vadă meciul Italia - România, transmis în Spania doar de Canal+ (pe cablu). Celelalte două membre ale centrului, Diana Cofsinski şi Laura Gostian, au rămas, cu detaşare, la sediu. Le-am înlocuit noi, imediat după meci, până la ora unsprezece, pentru că fusese programată (!!!) "Seara porţilor deschise" pentru tot festivalul PHotoEspaña 2008, iar ICR Madrid participă la această mare manifestare de artă fotografică internaţională şi găzduieşte expoziţia lui Alexandru Paul intitulată Persoane transportate, până pe 25 iulie 2008.

Suporterii români de la barul din colţ au dominat în prima parte a meciului, priviţi cu înţelegere de telespectatorii spanioli. Spre sfârşitul primei reprize au apărut câţiva tifosi, care s-au aşezat în faţa celuilalt televizor, la câţiva metri de noi. Evoluţia scorului şi tensiunea acumulată sunt deja cunoscute. Comentariile de faze se încrucişau cât se putea de intercultural în română, spaniolă şi italiană. Paradigmele erau generoase, registrele verbale slobode, noi păstram avantajul în teren lingvistic şi, uneori, "comentam" în italiană, iar ei nu puteau să facă la fel în româneşte... În timpul reprizei a doua a intrat un alt monstru sacru al televiziunii spaniole, TVE, Manuel Torreiglesias, pe care îl cunosc personal şi care m-a invitat la un pahar de suc de roşii (fără votcă!). Notorietatea lui a înclinat vizibil balanţa simpatiei spaniolilor prezenţi (inclusiv a barmanului) în favoarea noastră. Dominam din nou, dar meciul s-a terminat egal şi, rânjind mânzeşte, am dat mâna la sfârşit cu tifosi, plini de fair play. Măcar la nivel de cartier madrilen, românii s-au împrietenit cu italienii, concordia europeană a fost totală.

(Horia Barna,
director ICR Madrid)